Sărăcia salvează România

Nu trebuie demonstrat adevărul că trăim într-o ţară în care paradoxurile sînt privite ca o stare de normalitate, astfel încît chestiuni de neînţeles pentru alţii sau care li s-ar părea de domeniul patologicului, pentru noi trec aproape neobservate. Bunăoară, priviţi, vă rog, rezultatele perfect anapoda din campionatul nostru, pe care vă propun să le analizăm prin prisma situaţiei financiare a cluburilor. De exemplu, o echipă care pînă de curînd părea să nu aibă vreo problemă bănească, Pandurii Tîrgu Jiu, alimentată consistent prin felurite inginerii direct de la sindicatele minereşti (aici e altă chestie haioasă: de unde sindicate şi bani la ele, dacă mineritul e îngropat de multă vreme!?), ba şi participantă la preliminariile europene, s-a trezit peste noapte în insolvenţă/faliment, concomitent cu nişte prestaţii de toată jena în campionat. Demisii, anchete, tăieri de salarii, jucători care s-au văzut trecuţi practic în şomaj. De aici, incertitudine totală: că jucătorii sînt în grevă şi nu mai merg nici la antrenamente, că nu se prezintă la meciul ăla, că se retrage echipa din campionat, că etc. Dar ce să vezi? Chiar fără vreo doi, trei, adică aceia care au refuzat să joace pe o mizerie de salariu, Pandurii s-a pus pe jucat chiar fotbal, astfel încît a început să cîştige şi prin deplasare meciuri în care şi cu tot lotul prezent ar fi fost considerată victimă sigură. Încă mai ciudat, Astra, cu juma’ de lot vîndut sau/şi accidentat, cu antrenor suspendat vreme îndelungată, cu salariile restante de vreun semestru, cu patronul interesat doar de împăierea elefanţilor, dar stă să se califice în Europa League de primăvară, parcă întru sfidarea oricărei logici. Iată şi varianta pe dos: Steaua are şi cele mai mari salarii, şi plăţile la zi. Cu toate astea, nu mai joacă absolut nimic de vreo două luni, nici în Europa, nici în campionat, unde a ajuns ciuca bătăilor. Spre binele ei, n-ar fi oare de dorit ca Gigi să declare şi el vreo insolvenţă, vreun faliment? Sau să plece înapoi la bulău, că bine mai mergea echipa pe vremea aia!

 

 

 

 

Fiţi sociabili!