Să facem totul, tovarăşi!

„Mare-i grădina Ta, Doamne” şi plină de ciudaţi! Nici Bunul Dumnezeu nu pare a fi un grădinar prea destoinic, atîta vreme cît multe dintre creaturile sale sînt departe de prototipul normalităţii. Iote şi exemple. În ţara yankeilor trăieşte o cocuţă care-i dependentă de benzină. Bre, oameni buni şi dragi meseni, am mai auzit despre unii care-s dependenţi de alcool, de droguri, de sex sau de internet, dar să ajungi dependent de benzină, asta chiar că-i o şuială ce nu s-a mai văzut. Să nu înţelegeţi greşit. Copchila cu pricina nu-i vreo şoferiţă năprasnică, dintr-aia care s-a născut cu o mîna pe volan şi una pe schimbătorul de viteze şi care, şofînd non- stop, are tot timpul nevoie de benzină. Nu, dragi meseni, fata asta „înghite 12 linguriţe de benzină pe zi, 84 pe săptămînă, 336 pe lună şi 4.032 pe an”. Cred că părinţii ei erau nişte benzinari şi de aia şi-au înţărcat fata la pompă. Am auzit de una care, tot aşa, era dependentă de pietre. Adică mînca bolovani şi cîte o găleată de prundiş la micul dejun. Mă gîndesc cu tristeţe cît le-o fi de greu unor astfel de fete să se mărite. Păi, cine se încumetă să ia de nevastă pe una care se scoală noaptea şi-ţi devorează pietricele de la rummy că aşa are ea pofte de gurmandă nocturnă. Iar pe aia cu benzina, nici atîta. Sărăcuţa asta năpăstuită îşi va găsi bărbat doar printr-o minune dumnezeiască. Alesul ei va trebui să fie cel puţin unul care-i dependent de lichidul de frînă şi de antigel. Vă daţi seama ce meniu ar avea ăştia doi la nuntă? Numai vaselină pentru roţi, motorină pentru invitaţii de tip Diesel, iar în loc de ciorbă de potroace, aia tradiţională care se serveşte spre dimineaţă pentru limpezirea celor cu cilindrii colmataţi, s-ar servi cîte un galon de benzină premium fără plumb. Iar mirele n-ar veni călare pe un cal alb, aşa ca Făt Frumos, ci călare pe o cisternă Texaco sau American Oil, ca să lăcrimeze mireasa duios din pompiţe. Adevărul e că, în ziua de azi, mirii nici nu mai trebuie să fie frumoşi. E mai bine să fie bănoşi. Păi, da, fiindcă iote ce-a păţit un băiat talentat care este „actor, fotograf şi poet” şi pe care-l cheamă Omar Borkan. El a fost „deportat recent din ţara sa natală (Arabia Saudită) pe motiv că este prea frumos”. De toată golăneala asta s-a ocupat „poliţia religioasă” care a oferit şi o justificare halucinantă pentru gestul ăsta ridicol. Cică, domnul Borkan „este considerat un pericol, fiindcă le-ar putea face pe femei să-şi piardă minţile”. Bre, dragi meseni, am mai văzut dintr-ăştia năruiţi cu capul, dar aşa ca poliţiştii religioşi despre care tocmai făcurăm vorbire nici că s-a mai pomenit. Şi, apropo de poliţie, iote ce zicea un înţelept preşedinte american: „Poliţia nu trebuie să creeze dezordine, ci să menţină cu străşnicie dezordinea existentă”. Ceee adînc! Dacă tot sîntem la ciudaţi religioşi, iote, dragi meseni, ce gînd l-a pocnit pe unul care nu prea avea treabă pe lumea asta. Tot un american, sexagenar de profesie şi „fost decorator de interioare” în viaţa lui laică, s-a decis să copieze Biblia. Dar, nu la copiator, ci scriind-o de mînă. Ce-a ieşit? „Timp de patru ani a lucrat cîte 14 ore pe zi, scriind de mînă cîteva sute de mii de cuvinte”. Qui prodest? Mai şui ca americanul e un britanic. Tot un moşulică năpăstuit la ţăcălie. Ăsta, de vreo 26 de ani a tot bătut 20 de ţări cu pasul, purtînd cu el în spate o ditai crucea din lemn de cedru de 3,6 metri lungime şi 1,8 metri lăţime. „A ataşat o rotiţă la crucifix, ca s-o poată tîrîi mai uşor”. Chiar dacă a fost luat în şuturi în Piaţa Sf. Petru din Roma şi chiar dacă în Bangladesh a fost „atacat şi împuşcat”, moşulică acesta, „care este însurat şi are doi copii”, nu se lasă nici în ruptul capului de evanghelizare. Cînd n-are bani să-şi plimbe trotineta credinţei se angajează, strînge vreo cîţiva gologani şi o ia de la capăt. Asta mi-aduce aminte de o chestie pe care  o zicea George Burns. Cică, „fericirea înseamnă să ai o familie mare, iubitoare, grijulie, închegată şi care să locuiască într-un alt oraş”. Cel mai tare mi se pare, însă, un moşulică bulgar care numără 98 de ghiocei în buchetul vieţii (ce şablon tembel şi ăsta cu buchetul de ghiocei, adică de ce n-ar fi 98 de zarzări, păpădii, ruşinea ţigăncii sau flori de corcoduş?). Amărîtul ăsta merge 10 kilometri pe jos pînă la Sofia ca să cerşească. A strîns 40.000 de euro, însă nu pentru el. Banii îi donează pentru restaurarea lăcaşurilor de cult sau pentru unii mai amărîţi ca el, care are o pensie de 80 de euro pe lună. Nici nu-mi închipui ce va face Mîntuitorul cu acest ostaş al Lui, care cere milă în numele lui Hristos, dar şi miluieşte la rîndu-i oligarhia clericală din capitala Bulgariei. Nici noi, ăştia de mai la nord de Dunăre, nu sîntem mai prejos. Un popă din Vrancea a transformat biserica unde-i el paroh în sală de meditaţii pentru şcolarii care tocesc la Bacalaureat. Adică, între marele Sfînt Mucenic Vasile şi Sfînta Muceniţă Varvara merge şi o  liturghie ţinută de proful de biologie, o liturghie despre tibie şi peroneu, despre funcţiile renale ori despre trompa lui Eustachio. Funcţiile trigonometrice, logaritmii, teoremele matematice şi alte alea sînt recapitulate sub directa supraveghere şi cu binecuvîntarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, iar despre munţi, dealuri şi vîlcele, rîuri, şesuri ori vulcani pun chezăşie de izbîndă Sfinţii Constantin şi Elena. Dacă s-ar da Bacul la disciplina „Halbe estivale”, cu siguranţă că ar promova toate loazele mioritice datorită celor doi mari sfinţi Terasie şi Berelius, singurii autentificaţi în credinţa cu mîner şi două degete de spumă. Proiectul ăsta sună bine. Atîta doar că există pericolul ca tinerii învăţăcei să devină la rîndul lor dependenţi. Nu de învăţătură, că nu s-a mai văzut de mult o aşa minune, ci să nu devină dependenţi de cele sfinte. Adică habotnici. În loc să tocească Budai Deleanu, „Mara” lui Slavici sau fraţii Văcăreşti şi Vasile Cîrlova (adicătelea chestii fundamentale pentru nişte tineri cetăţeni europeni care păşesc în viaţă), pe ăştia micii i-ar lovi damblaua cuvioşeniei şi s-ar apuca să mănînce lumînări, prescuri, să facă abuz de agheasmă ori să dea iama în nafură. Cred sincer că dependenţa de colivă e mult mai periculoasă decît dependenţa de benzină. Mai bine îţi calculezi viaţa de zi cu zi în barili decît într-o unitate de măsură numită „veşnica lui pomenire”, chestie care nu cred că-i surîde nici unui om normal cu capul. Şi, apropo de însurătoare, iote şi o altă şuială, de data asta din grădina lui Dumnezeu numită India. Cică, bărbaţii din sudul acestei ţări care vor să se însoare trebuie să îndeplinească o condiţie: „Ei trebuie să se fotografieze alături de closetul din casa lor, pentru că doar aşa vor avea dreptul de a lua parte la căsătoria în masă organizată de guvern şi de a primi sprijin financiar de la autorităţi”. Eu nu înţeleg de ce se agită ăştia aşa tare. În România, buda din fundul grădinii sau cea de sub cerul liber (unde brusturele ţine loc de hîrtie igienică) e o tradiţie strămoşească respectată şi astăzi. Cosînzenele mioritice se mărită şi pentru mai puţin decît o toaletă în casă. Sînt totuşi sigur că ne asemănăm cu indienii măcar dintr-un punct de vede. Şi la ei, şi la noi „sînt mai multe contracte cu operatori de telefonie mobilă decît toalete în casă”. Vedeţi, nimeni nu şi-a pus problema ecumenică dacă „grădina lui Dumnezeu” are toaletă. Pînă şi constructorii români ştiu că atunci cînd deschizi un şantier construieşti întîi o budă. Dar, probabil că atunci cînd a făurit Universul, în mod special Creatorul nu a făcut şi o toaletă, fiindcă, nu de alta, precis s-ar fi găsit un isteţ de pe Dîmboviţa care să scrie pe pereţii toaletei divine, cu degetul, marele îndemn: „Să facem totul, tovarăşi!”.

 

 

Fiţi sociabili!