Ruleta rusească rămîne rusească

Încercasem să desluşesc, în numărul trecut, raţiunile vechii pasiuni a ruşilor pentru arme şi războaie de cucerire. Obsesie mai veche decît epoca lui Petru ce Mare. Pe seama căruia posteritatea avea să pună nu doar remarcabila modernizare, europenizare a Imperiului Rus şi a armatei sale, ci şi – deşi existenţa celebrului testament nu a fost încă dovedită – visul încă viu al ruşilor de a-şi extinde graniţele pînă la mările calde.

Kalaşnikov, creatorul celebrei arme produse apoi în peste 100 de ţări, în 70 de milioane de bucăţi, se căise, înaintea morţii sale, survenită în 2013. Patriarhul rus i-a acordat iertarea, considerînd, cam patriotard, că eficienta unealtă a morţii a fost folosită pentru „apărarea patriei de duşmani”. Aserţiune discutabilă, dacă ţinem seama de menţionata diseminare a ei, imposibil de controlat. Mai realist, un înalt demnitar rus, elogiind performanţele AK-ului, a arătat că „arma secolului XX” a fost vectorul concret şi eficient al „exportului de revoluţie” (a se citi: de ciumă roşie) pe întreg mapamondul: „foarte eficientă, arma putea fi folosită şi de un copil african ori de un ţăran vietnamez în lupta contra imperialiştilor (americani, desigur – n.a.)”. Oricum, arma în sine nu are conştiinţă, după cum nici soldatul obligat să ucidă cu ea nu are dreptul la decizie.

Aşa încît vom lăsa moraliştilor tentanta dezbatere, prezentînd alte aspecte necunoscute ale binomului simbiotic „rus-armă”. Ştiaţi că în toate navele spaţiale sovietice existau arme de foc? Nici eu, pînă n-am citit asta în presa rusă recentă. Justificarea oficială e totuşi credibilă: americanii amerizau, dar ruşii aterizau în zone pustii, nelocuite, din imensa URSS. Atunci, trebuia să te poţi apăra de oameni ostili – dovadă implicită, mută, că leninismul, ideologia roşie nu a fost niciodată o asigurare totală de viaţă, cel puţin nu în pustietate -, dar şi de animale sălbatice. La început erau pistolete Makarov – bune, declară ironic, azi, un fost cosmonaut – doar ca să-ţi tragi rapid un glonţ în cap, dacă te-ai fi întîlnit cu un urs flămînd. Apoi – tot pe scheletul AK-ului – s-au creat arme cu trei ţevi, de calibre diferite (inclusiv pentru semnalizare). Numite TP-82, aceste minuni tehnice aveau în dotare şi o lamă lungă (macetă?) pentru defrişat vegetaţia. Scula tăietoare era, simultan, şi pistolet, avînd ascuns în mîner trăgaciul. TP-82 fusese atît de seducătoare pentru păstorii khazahi din deşert, încît un şef local i-a oferit pentru acest kit – povesteşte un alt cosmonaut sovietic, mai recent – o sută de oi. Fiind la concurenţă cu un alt şefuleţ, care i-a propus să-i dea chiar nevasta în schimbul armei salvatoare, ispititoare! Poreclit de creatorii săi „visul braconierului”, jinduita armă avea să fie „clonată” în varianta „civilă” Vepr-1, foarte apreciată de geologi, silvicultori, expediţionari. În 2008, James Oberg, un expert NASA, a cerut ca asemenea arme să fie retrase de la bordul staţiei spaţiale internaţionale, deoarece un pistol nu are ce căuta pe orbită, la dispoziţia unor oameni supuşi unui stres ridicat şi surmenajului. Ruşii nu au fost, evident, de acord.

Ştiaţi că – după jurnalistul american Georges Surdez, ce a lansat termenul în 1937 – „ruleta rusească” a apărut în 1917, în rîndul ofiţerilor ruşi aflaţi în… România!? Citez mărturia unuia dintre ei : „Cînd totul se prăbuşea în jurul nostru, vedeam disperaţi cum vom pierde nu doar prestigiul, averea ori familiile aflate în ţara răscolită de războiul civil, ci şi onoarea noastră, în faţa aliaţilor. Atunci, în cazarmă ori în vreo bodegă unde ne adunam, unii dintre noi extrăgeau un glonţ ori două din butoiaşul revolverului, îl învîrteau de mai multe ori, apoi îl aşezau la tîmplă şi apăsau pe trăgaci. Şansa de a-ţi zbura creierii era de 4 sau 5 din 6”.

În replică, sursa mea recentă – rusească – din care preiau aceste date, contrazice paternitatea rusă a „ruletei”. Cu argumente, recunosc, pertinente: pistoalele din dotare erau, atunci, Nagan (cu 7, nu 6 gloanţe, precum cele americane, Smith&Wesson), apoi lipsesc dovezi credibile asupra acestui joc mortal. Dimpotrivă, din 1937 pînă azi, în SUA s-au înregistrat 60 de astfel de sinucideri, prima fiind cea a lui Thomas Markley, la 8 luni după publicarea controversatului articol. Totuşi, ziaristul rus recunoaşte onest că acest vechi stereotip despre Rusia îşi are explicaţia în anumite caracteristici ale sufletului slav: melancolia, gustul pentru alcool, etc. Oricum, este practic imposibil, ştim bine, să anulezi o prejudecată atît de veche, de înrădăcinată.

 

Fiţi sociabili!