Romanul terminat de Cleopatra

Vorbe înţelepte ale unor minţi strălucite. Vorbe trăsnite ale unor minţi împleticite în mîndrie şi faimă efemeră. Asortate cu rostiri ale primilor, atribuite – ludic, parodic – de către cel subsemnat celor din urmă. „Nu-mi poate fi prieten prietenul tuturor”. (Dicton al lui Aristotel, pe care fiecare lider politic român, mereu dispus la compromisul „salvator”, ar trebui să-l viseze, obsesiv, în fiecare noapte). Orice om se rătăceşte măcar o dată, dar cel mai imprudent şi cel pierdut – o zice Voltaire! – este cel care s-ar grăbi să se căiască prea curînd, prea pripit, pentru greşeala, pentru rătăcirea lui. Iată un superb dicton de demnitate şi de luptă, de mîndrie personală, la urmă. Un soi de „regulament“ pentru demontarea – diplomatică – a compromisului, ca metodă de „subjugare”: nu te căi, nu te scuza prematur. Şi – mai ales! – nu te umili, orice ar fi, în faţa acelui şef care îţi sugerează să te căieşti, să te negi, să te renegi.  Revoluţia economică –  perora Lenin – creează premisele necesare pentru desfiinţarea tuturor formelor de asuprire politică. Gura păcătosului Ilici adevărat – deşi involuntar – grăit-a: revoluţia industrială apuseană din secolul XX a dat acces proletarului la o minimă bunăstare şi l-a îndepărtat astfel de ideea de politică şi de revoluţie proletară. Ghiciţi cine a spus: „Nu poţi trăi liber ca şef oarecare într-o societate şi să fii liber şi faţă de alţi şefi ai acestei societăţi” ? Să nu rîdeţi, tot Ilici Lenin. „Tovarăşul Ceauşescu şi-a permis să organizeze dinainte, ca să fie reales preşedinte al Partidului. E fără precedent (…) sînt echipe de agitatori aici. Eu nu votez ca să aleg pe Ceauşescu. (C. Pîrvulescu, unicul opozant al lui Ceauşescu în plenul Congresului al XII-lea.) A supravieţuit Revoluţiei, iar după 1990 s-a înscris în partidul lui Verdeţ, cel care îl înfierase violent după gestul lui curajos de la Congres. „Societatea e putredă!” (Ultimele cuvinte, rostite pe eşafod, în 1892, de Claudius Konigstein – poreclit Ravachol – de „meserie” anarhist, autor al multor atentate). De ce l-or fi decapitat taman pe acest om care a rostit un adevăr etern!? Cum de ce? Tocmai de asta. „Viitorul nu mai este ce era odată, pe vremea mea… adică previzibil, ba chiar controlabil. Dar e drept că nici nu ne bazam, atunci, pe prostănaci”. (Ion Iliescu, la anunţul pierderii prezidenţialelor de către Mircea Geoană).  „Lăcătuşul Dorel a consumat alcool, apoi a venit în căminul de nefamilişti al fabricii, unde locuia, a deschis robinetul aragazului să-şi facă o cafea, dar uitînd să mai aprindă „ochiul”, a adormit şi a murit asfixiat. Alcoolul şi neglijenţa ucid!”. (Extras din rubrica „Fapt divers” a ziarului „Scânteia” de prin anii ’80, semnată de actualul parlamentar şi avocat Sergiu Andon). De fapt, relatarea e numai 50% corectă: Dorel a băut o vodcă ieftină, apoi, s-a dus degeaba la cantina fabricii – care era în „pană” de gaz metan -, iar în cameră a desfăcut un borcan de fasole de acasă (de unde atîta cafea, atunci, nea Sergiu?), încercînd s-o încălzească, într-o cratiţă, pe aragaz. A lăsat – nu a uitat! – robinetul deschis ca să audă şuieratul, să simtă mirosul gazului mult aşteptat. Într-un tîrziu a adormit, flămînd. Gazul a revenit tîrziu în noapte, iar colegii de cameră ai lui Dorel l-au descoperit abia a treia zi, cînd s-au întors de la ţară cu noi rezerve de fasole. La serviciu, nimeni nu-i sesizase lipsa. „Cînd pun mîna pe un roman bun, nu-l las pînă nu-l termin”. (Cleopatra). „Eu stau, tu stai, el stă”. (Imnul de stat). „Sînt înconjurat de animale”. (Noe). Henric al IV-lea dorea ca fiecare ţăran să aibă, duminica, o găină în oală. Statul român de azi pretinde ca fiecare contribuabil să-i bage, zilnic, cîte o găină în traistă. „Un prost găseşte întotdeauna un prost mai mare care să-l admire”. (Boileau). Românii confirmă, nesiliţi de nimeni, acest aforism în fiecare campanie electorală. 

 

 

 

 

 

Fiţi sociabili!