România, retrocedată bucată cu bucată

„Am trecut dintr-un fel de opoziţie în alt fel de opoziţie”. (Tudor Barbu, fost PPDD, acum senator PC). Pe cine vrei să „abureşti” – tu şi alţii asemenea – Tudorele? Pentru că efemeride ca tine trec, migrează mereu… dintr-o poziţie, în opoziţie, pentru a rămîne într-o „poziţie”. Fără a fi avut, vreodată, o atitudine, o… poziţie. Şi nici respect pentru cei care i-au ales. Aflată în drum spre Soci, torţa olimpică s-a stins imediat ce a ajuns la Moscova. Asta dacă mai aveaţi nevoie de vreo dovadă că ruşii beau… de sting”. („Caţavencii”).

Inaptocraţie. Iată un termen nou, incitant – lansat ori numai preluat de el, nu ştiu – aparţinînd lui Cosmin Guşă. Referitor la lupta „corp la corp” dintre USL şi Traian Băsescu, Guşă, acest analist „uns cu toate alifiile politice”, scrie: „Într-o ţară cum este România de după 1989, o inaptocraţie, adică un fel de stat în care cei mai puţini pregătiţi guvernează, fiind desemnaţi şi ei de cei mai incapabili, de cei mai necultivaţi – mai uşor de manipulat – cetăţeni în alegeri, adică de oameni mituiţi, va cîştiga mereu orice scrutin. Asta pentru că asemenea gen de discurs – fie populist, fie justiţiar – va continua să aibă o mare importanţă, o maximă eficienţă pentru o populaţie destul de prost informată şi manipulabilă. Care va merge încă multă vreme către asemenea simboluri „tari” care sînt legate de viaţa de zi cu zi”.

Notabilă, inedită – nimic de zis – sintagma propusă de inteligentul Cosmin. Numai că eu aş fi fost mai puţin grăbit, dezinvolt în a o lansa, dacă aş fi campat pe rînd, cu „arme şi bagaje”, precum Guşă, în tabere politice opuse. Slujind, consiliind astfel întreg spectrul invocatei, criticatei Inaptocraţii. Aparţinîndu-i, de fapt.

Pornind de la această categorică, acuzatoare definiţie, exprim o rezervă de bun simţ: de fapt, cei care conduc sînt aleşi de noi, nu veniţi din Spaţiu. Ei sînt la fel de buni ori de răi ca şi noi, provin dintre noi. Eterna incriminare, lamentaţia nesfîrşită despre „clasa politică” nu rezolvă, de fapt, nimic.

Despre mania „retrocedărilor”. Un reputat specialist în drept privat, Ioan Sabău Pop, profesor la Universitatea „Petru Maior” din Tîrgu Mureş, ne oferă un tablou trist al actualităţii.

„În Harghita, Covasna şi Mureş, dar şi în Mol­dova, precum şi în alte judeţe transilvane, se fac încă retro­ce­dări funciare în proporţii incredibile. Este vorba de sute de mii de hectare, care pe la autorităţi administrative şi ins­tanţe sînt tratate ca fapte banale, ca şi cum ar fi cîteva cutii de chibrituri. Se retrocedează tot ce se cere de anumite categorii de „revendicatori”. Averea României a devenit o văcuţă tot mai prost nutrită cu furaje, dar încă aptă de a fi mulsă. Este cazul fos­te­lor familii de grofi, conţi, baroni, husari, csendori etc., pe care poporul român ar fi trebuit să îi uite, după ce şi-a pomenit morţii ucişi de aceşti criminali şi şi-a şters lacrimile. După datele pe care le am de la prefec­turi, sînt în jur de 200.000 – 230.000 ha de pă­du­re care se revendică, numai din judeţele Mureş şi Har­ghi­ta. As­ta, fără să cuprindem Haţegul, Sălajul, Munţii Apu­seni, Bihorul, unde sînt revendicate, de asemenea, zeci de mii de hectare. Dacă luăm în calcul şi restitui­rea ave­­rilor bisericeşti, statul român a restituit păduri, te­renuri agricole şi clădiri de importanţă majoră, cu o va­loare de aproximativ 60 de miliarde de euro! Este re­vol­tător că documentaţiile sînt discutabile şi con­tra­fă­cute. Se inventează moştenitori şi cesionari, se întoc­mesc ingenios arbori genealogici de la Arpad încoace, dar mai ales se ignoră faptul că problematica acestor proprietăţi a fost rezolvată de statul român între anii 1923-1927, în litigii internaţionale, unde statul ro­mân a fost apărat de Nicolae Titulescu. Practic, urma­şii de azi ai grofilor primesc încă o dată ceea ce statul român a despăgubit după primul război mondial, prin anii 1923-1927, 1931-1933. Din nefericire, arhivele Transil­vaniei, cu cărţile funciare, pe care Ungaria a refuzat să le predea României, încălcîndu-şi propriile an­ga­ja­men­te, sînt la discreţia lor, fiind în Ungaria şi la Tribu­nalul de mare instanţă din Paris. Dar e dureros că nici un reprezentant român nu întoarce măcar o filă, zac acolo sute de dosare”.

 

 

 

 

Fiţi sociabili!