Rock in Peace, Chuck Berry

Chuck Berry

Chuck Berry

Abrevierea clasică RIP înseamnă „rest in peace”, echivalentul perfect al românescului „odihnească-se în pace”.29Nu mai ştiu care nume mare a adaptat-o acum, cum nu se putea mai bine, transformînd-o în „rock in peace”, ceea ce se potriveşte de minune cu destinatarul şi cu umorul său cu totul ieşit din comun. Aş zice chiar că dacă ar fi fost pus el însuşi să-şi aleagă textul potrivit cumplitului moment, Chuck l-ar fi găsit exact pe acesta. Una peste alta, pentru că sînt la rîndul meu tulburat la extrem de aceste clipe groaznice, vă promit pentru numerele următoare un serial consistent, aşa cum făceam pe vremuri, fiindcă Chuck Berry merită pe deplin asta, ba încă mult mai mult. Astăzi, însă, cînd nici nu pot, nici nu vreau să mă adun, am să extrag cîteva chestii speciale. Prima ar fi numele. În varianta integrală, acesta este Charles Edward Anderson Berry Senior. Pentru data şi locul naşterii prefer varianta 18 octombrie 1926, St Louis, Missouri, deşi există şi alternativa 20 octombrie 1930, San Jose, California! Mai trebuie spus că deşi este cel mai cîntat compozitor, piesele lui clasice (Johnny B. Goode, Rock ’n’ Roll Music, Roll Over Beethoven) cunoscînd mii de versiuni, practic orice om care s-a ocupat de muzică fiind aproape obligat să preia măcar una din ele, culmea culmilor e că singurul său loc 1 în clasamente l-a obținut abia în 1972 (era celebru încă de la Maybelene, din 1955!), cu o piesă care nici măcar nu-i aparținea: My Ding-a-Ling, a lui Dave Bartholomew! De încheiere, Bob Dylan: „În universul meu, Chuck Berry este de neînlocuit”. Mă credeţi dacă vă spun că la fel e şi în al meu?

 

 

 

Fiţi sociabili!