Ringo, iarăşi înnobilat?

În octombrie 1965, cei patru Beatles au fost invitaţi la Palatul Buckingham pentru o ceremonie deosebit de controversată la vremea respectivă, în cadrul căreia Regina le-a conferit titlul de MBE (Members of the Order of the British Empire), ceea ce ştiam că înseamnă practic înnobilarea lor. La mulţi ani distanţă, respectiv în 1997, am aflat cu stupoare că de fapt…nu! Adică fuseseră înnobilaţi cumva parţial, dar era nevoie de o reconfirmare, abia după asta ei putînd fi abordaţi cu apelativul „Sir”. Atunci, în 1997, a primit titlul de „Knight”, adică de „Cavaler”, domnul Macca, pe numele său real Paul McCartney, nu şi ceilalţi doi supravieţuitori la data respectivă, George Harrison şi Ringo Starr, una din condiţiile pentru acordarea titlului fiind aceea ca respectivul să fie în viaţă. Între timp s-a stins şi Harrison, în 2001, astfel că singurul dintre ei care mai putea să i se alăture lui Paul (Sir Paul, cum e apelativul corect, din 1997 încoace; trebuie spus tot acum că la englezi nu este o atrocitate lingvistică să i te adresezi omului astfel, ci dimpotrivă, aşa încît nu-i acelaşi lucru ca în română, cînd vorbim de „doamna Mimi”, de exemplu) era Ringo Starr, pe numele său din acte Richard Starkey. Ei bine, într-o ceremonie desfăşurată tot la Buckingham Palace, săptămîna trecută, Ringo a primit şi el titlul de „Knight” din partea Prinţului William, putînd fi apelat de acum înainte cu „Sir Richard”. Întrebat de BBC la sfîrşitul evenimentului cum ar trebui să i se adreseze lumea de acum înainte şi dacă o să poarte medalia pe care a primit-o la ceremonie, Ringo i-a spus reporterului cu umorul său absolut nebun: „Lumea? Nu ştiu, tu însă da, de acum înainte să mi te adresezi cu Sir Richard! Iar medalia, da, am s-o port. Probabil la micul dejun!”. Ca să închei în nota în care am şi început, aş spune că The Beatles pot fi înnobilaţi de nenumărate ori, fiindcă, dacă nu ei…

 

Fiţi sociabili!