„Rezervorul” de creativitate lingvistică

O scurtă postare anonimă pe net face o amuzantă comparaţie între modul „oficial”, literar în care se pot defini stări, sentimente, atitudini şi maniera originală a poporului nostru de a descrie, metaforic, colorat, acele situaţii. E evident că bieţii românaşi şi-au compensat prin umor – un umor „de supravieţuire” – un soi de „haz de necaz” viaţa lor, niciodată uşoară, sub turci, austrieci, ruşi, apoi sovietici, apoi comuniştii autohtoni, pînă şi la cei de după 1990. Vreau să zic că inventivitatea românilor – dar şi un soi de consolare tristă, de auto-ironie tragică – are note specific, originale, probă a talentului nostru de a exprima trăiri şi sentimente şi – chiar! –  sentinţe, judecăţi de valoare prin sintagme inspirate (citiţi mai jos) de natură: de codru, de animalele pădurii ori de cele domestice. Dovadă că neamul ăsta, românesc (unul prea tolerant!, de plugari şi de paşnici păstori), nu a jinduit niciodată la pămîntul altora. Am preluat, prelucrat ideea postacului anonim şi am dezvoltat-o, cu mici comentarii. Deoarece „rezervorul” de creativitate lingvistică al folclorului românesc este unul generos (şi încă necercetat), voi continua delicioasa excursie şi în numărul viitor. Din raţiuni de spaţiu tipografic, vom folosi numai în prima dintre  ziceri subiectul „un român”,  iar în următoarele enunţuri vom utiliza prenumele ”el”.

1. Un român nu este surprins… lui „i-a picat faţa”. 
2. El nu doar „a făcut atît de mult cu atît de puţin”… el „a făcut din rahat bici”. 
3. El nu-şi va pierde cumpătul… lui „îi va sări muştarul” (interesant: muştarul e, totuşi, un condiment destul de nou pentru români!).
4. El nu doar a stricat ceva… el „a dat cu mucii în fasole”. 
5. El nu va încerca să te prostească… el „te abureşte”. 
6. El nu te va minţi… el „îţi va vinde gogoşi”. 
7. El nu pricepe dintr-o dată… lui „îi pică fisa”. (Ciudată şi această sintagmă: „fisa”, acea monedă de 25 de bani pe care ţi-o „înghiţea”, adesea, telefonul public înainte de a-ţi da tonul, e un  chiar „proaspăt neologism” (scuzaţi semi-pleonasmul!). Şi, totuşi, foarte repede a fost trecut în „folclor” de inteligenţa românilor. De regulă, istoric, ghinionişti, deoarece, iată, nu le venea înapoi nici măcar acea monedă subunitară).

8. El nu este extrem de obosit… el este „varză”. Viaţa lui nu este haotică… este „varză”. Şi în camera lui nu este o totală încurcătură… este, de asemenea, „varză”. 
9. El  nu consideră pur şi simplu un efort ca fiind inutil… ci spune că e „frecţie la picior de lemn”. 
10. Nu înnebuneşti un român… îl „scoţi din pepeni”. 
11. El nu va avea „sindromul impostorului”… ci „se va simţi cu musca pe căciulă”. 
12. În România, lucrurile nu sînt departe… sînt „la mama naibii”. 
13. Un român nu e nebun… el e „dus cu pluta”(!?). 
14. El nu-ţi va spune să nu mai pierzi timpul aiurea… îţi va spune să nu mai „freci menta”. (Expresia provine de la curţile domnilor fanarioţi, unde servitorii privilegiaţi prestau activităţile mai uşoare, cum ar fi înmiresmarea meselor pentru banchete prin frecarea lor cu frunze proaspete de mentă).
15. El nu va spune că ceva este mişto… va afirma că „este beton”. (Fascinaţia acestui relativ nou şi trainic material de construcţii?).
16. Lui nu îi este frică… el „are un morcov în fund”. 
17. El  nu doar păstrează tăcerea… ci „tace ca porcu-n păpuşoi”. 
18. Ca român, nu te amăgeşti… te „îmbeţi cu apă rece”. 
19. Un român nu este prost… el este „tufă de Veneţia”. 
20. Un român nu renunţă…el „îşi bagă picioarele”. 
21. Un român nu a fost înşelat… el „a luat ţeapă”. 
22. Un român nu este beţiv… el este „sugativă”. Beţivul, bonom de regulă prin Valahia, nu e un păcătos major… el are, bietul, „darul beţiei”.

23. Un român nu te va privi nedumerit… el se va „holba ca cioara la ciolan”. Ori „ca găina printre ostreţe”.
24. Un român nu are idei neobişnuite… el are o „minte creaţă”.

25. Un român nu face o reclamaţie către autoritate… el va merge (la Primărie, Parlament, Poliţie, etc.) cu „jalba în proţap”, să fie vizibil, remarcat. Act echivalent, sinonim cu nădejdea că un bilet, o scrisoare strecurată peste, printre bodyguarzi, lui Vodă, apoi Regelui, apoi lui Ceauşescu, Iliescu, Băsescu, Iohanis, etc., îţi va rezolva durerea, problema mai repede decît ar face-o căile de apel normale, fireşti. Scrisorile „strecurate” cu multă speranţă direct în mîna şefilor supremi sînt fie aruncate la coşul de gunoi, fie (în cel mai bun caz) trimise de destinatar departamentelor  guvernamentale  de resort. O neîncredere în autorităţi şi instanţe. Sindrom etern – mă tem că va rămîne etern în patria Mioriţei! – de neîncredere, îndoială în lege, normă, dreptate. Dovedit de o altă  splendidă aserţiune valahă: „La noi, pînă la bunul Dumnezeu, apăi te mănîncă Sfinţii”. Ne revedem – cu alte neaoşe, unice exprimări româneşti – în ediţia următoare. Pînă atunci, vă doresc fiecăruia în parte „să ajungeţi la aman”! Cuvînt turcesc, ce exprimă – pe scurt, simplist scris, aici – ideea, nădejdea de a ieşi viu la ţărm dintr-o mare zbuciumată, dintr-o situaţie dificilă.

 

 

 

 

 

Fiţi sociabili!