Repatriații și neexportații

Nu cred că mai e nevoie să reamintesc că fotbaliștii români sînt campioni mondiali la transferuri virtuale, ipotetice, imaginare. Nu cred că mai există nație pe fața pămîntului care să fi așteptat așa cum așteptăm noi de zeci de ani să se finalizeze contractele alea fabuloase despre care, bucată cu bucată, am fost informați de fiecare dată că sînt ca și finalizate, urmînd doar să se mai discute cîteva detalii. Însă partea aia serioasă, importantă, referitoare la suma și la plata acesteia este gata: părțile s-au înțeles, au bătut palma, mai rămîne de făcut doar vizita medicală. Nici nu se poate altfel, fiind vorba de un club serios, de top european și, deci, mondial. Nu, nu-i chiar Real Madrid. Nici Barcelona. Și nici PSG sau Bayern. Dar ce, aveți ceva contra Milan-ului? Sau a lui Chelsea?

E clar, zecile de milioane luate pe el vor fi folosite cît se poate de transparent, pentru achiziționarea de alți jucători, poate nu chiar la fel de performanți, dar oricum mai tineri și, evident, de mare perspectivă. Pe care, după o vreme, după ce își vor fi făcut un nume, sînt mari șanse de a-i vinde încă și mai scump, și la echipe încă mai mari, poate chiar la Real sau Barcelona.

Ei, de cînd așa numiții „procuratori”, adică traficanții de carne vie instalată pe crampoane, s-au mai cărat prin pîrnăi, chestiile astea s-au mai rărit și ele. Adică jucătorii nu mai pleacă sigur la Milan, cu zecile, spre a ajunge la Litex Loveci ori Al Ain, cu bucata. Acum trec luni bune pînă să aflăm de cîte un export posibil. Care, așa cum e cazul lui Țucudean, se termină înainte de a începe, Țucu explicînd că nu-l interesează nici ăia, nici ăilalți, ci doar CFR Cluj!!! Adică altul care ne ia de proști. Separat, din banii care nu se iau pe jucătorii evident neexportați, se mai repatriază fie cîte un băiat care a lustruit cu curu’ ani întregi toate băncile de rezerve, fie cîte un titular de la Crotone ori Perugia, care cu siguranță că va da o față nouă nu doar echipei care l-a repatriat, ci întregului campionat, ba poate și echipei naționale, unde e clar că va deveni piesă de bază. Cu condiția să fie titular la el, acolo, la Iași sau la Chiajna!

Fiţi sociabili!