Reintrarea în normal, varianta românească

Sigur că din cauza faptului că eu predau joia noaptea materialele pentru următorul număr al Jupânului nu pot să vă fac în această săptămînă cronica Festivalului de Blues, ediția 2020, varianta online, desigur, transmis vineri seară, așa cum m-a anunțat Bobby Stroe. Asta nu înseamnă că pentru numărul următor al revistei nu o să produc o cronică a evenimentului, mai ales că printre artiști se numără și cea mai nouă colegă a noastră de la Radio Top (și „concurența” mea în paginile Jupânului!), Alexandra Cuza. Oricum, îmi exprim speranța că privitorii vor fi mai mulți decît cititorii acestei rubrici, mai ales că Bobby mi-a spus că se va putea vedea totul în reluare, oricînd, și pe site-ul Festivalului, și pe Facebook. Asta ar fi, să zicem, ultima zvîcnire a constrîngerilor și pierderilor la care am fost obligați, pe care o adăugăm listei deja foarte lungi de evenimente anulate sau amînate.

Sînt însă destule panarame care își asumă statutul de „artiști” ori de „vedete”, conform posturilor de știri tv, și care, turbate că lîncezesc în loc să producă „mălai” din ăla „fără număr, fără număr”, încearcă tot soiul de ghidușii la limita legilor generate de pandemie. Una din cele mai tari mi s-a părut tentativa (deocamdată înăbușită cumva, dar reprogramată fără emoții) de a organiza un așa zis „concert” drive-in (adică la care poți participa cu tot cu mașină, de fapt ești chiar obligat!) la care sunetul să-ți vină din boxele proprii, de la mașină! Vă imaginați ce valorificare deplină și perfectă a playback-ului au inventat spurcăciunile astea!? Și ce profit maxim pot produce, din moment ce nu vor avea de cărat nici boxe, nici alte echipamente, ci eventual un mixer și o stație de emisie pe o frecvență compatibilă cu player-ele din mașină! De altfel, lista de „cîntăreți” arondați evenimentului e plină de ștoarfe și bagabonți care nu pot emite decît răgete și mugete live. Nasol e că se vrea a deveni un fel de turneu național. În fond, de aia e democrație, ca tot tîrtanul să-și aibă „cîntăreții” favoriți.

Noi, în loc să dăm bani unui Ja(gar)dor, ne vom mulțumi cu blues-ul online, cu tot cu Alex Cuza!

Fiţi sociabili!