Recomandare de lectură

Recomandarea unor cărți e un lucru simplu și, în același timp, extrem de complicat. De ce simplu? E limpede. Întrucît fiind un iubitor de literatură îți vine ușor și, chiar te bucuri, cînd cineva îți cere să-i împărtășești din lecturile tale. Lucrurile, în acest sens, devin complicate sau, mai exact, îți dai seama că sînt deosebit de complexe imediat ce conștientizezi că recomandarea unor cărți nu o poți face așa oricum. O recomandare de lectură trebuie să aibă în vedere vîrsta, preferințele sau instruirea. Eu am ales, însă, să vorbesc strict despre propriile preferințe.

Așadar, aș începe cu trei autori autohtoni. Un roman foarte interesant, apărut relativ recent, la sfîrșitul anului trecut, este cel al lui Octavian Soviany, Micul saturnian, Cartea I. Este partea întîi a poveștii ficționalizate a marelui poet Paul Verlaine. În viitor, vor apărea alte trei părți, după cum ne informează autorul. Și celelalte romane ale scriitorului român pot face obiectul unei lecturi pline de savoare. Prin urmare, un nume pe care puteți să îl aveți în vedere pentru timpul alocat lecturii dumneavoastră este Octavian Soviany. Cărțile sale pot fi comandate de pe site-urile librăriilor.

V-aș mai recomanda cartea Amor intellectualis. Romanul unei educații semnat de Ion Vianu, fiul lui Tudor Vianu, un intelectual rasat, un psihiatru care a făcut carieră în Elveția și care este un scriitor serios, un condei interesant cu adevărat. Cum indică și titlul, volumul este un bildungsroman în care ni se relatează povestea unei maturizări intelectuale și sentimentale pe fondul unei epoci extrem de tulburi, cea a instaurării și consolidării regimului comunist. Este vorba în carte și despre o mare prietenie, cea dintre autor și Matei Călinescu, istoricul și criticul literar de calibru, teoreticianul modernității etc. De fapt, cartea îi este dedicată chiar lui Matei Călinescu: „prietenului unic, plecat în timp ce scriam această carte, pioasă amintire”. Nu vă spun mai multe, vă las să o citiți.

Limitîndu-mă doar la trei scriitori români, vă mai sugerez să citiți Manuscrisul fanariot, romanul unei scriitoare de excepție, Doina Ruști. Este vorba despre o proză istorică, acțiunea petrecîndu-se într-un București fanariot, de un pitoresc care cu siguranță vă va atrage. Veți descoperi, pe scurt, o scriitură impecabilă din punct de vedere literar, o narațiune despre dragoste, sclavie, fanarioți și un manuscris neobișnuit. Practic, în carte, Doina Ruști reconstituie povestea de dragoste (dar ce dragoste!) dintre Leun și Maiorca, un insolit love-story.

În fine, întrucît spațiul dintr-o publicație întotdeauna e limitat, vă voi mai recomanda doar, așa repede, cum îmi vin în minte acum, o serie de cărți și autori la care țin: Günter Grass, Decojind ceapa; Haruki Murakami, Pădurea norvegiană; Yu Hua, În viață; M. Houellebecq, Particulele elementare; Elias Canetti, Orbirea; J. Saramago, Lucarna; Alaa al-Aswani, Blocul iacubian sau Elif Shafak, Cele patruzeci de legi ale iubirii. Ar mai fi, evident, multe alte titluri, mulți alți autori, care merită să fie citiți.

De asemenea, vă rog să nu uitați de poezie. Avem poeți contemporani valoroși, și nu numai. V-aș recomanda cîțiva, aleatoriu: Eminescu, Arghezi, Barbu, Blaga, Gellu Naum, Gherasim Luca, Leonid Dimov, Vintilă Ivănceanu, Mazilescu, Mariana Marin, Ion Mureșan, Nora Iuga, Șerban Foarță, Abăluță ș.a. Vreau să vă mai spun că toate aceste nume le găsiți pe internet, iar cărțile lor, de asemenea, pot fi achiziționate on-line. Acum eu citesc, am reluat, Manualul lui Epictet și Către sine a lui Marcus Aurelius. Și, clar, nu pot renunța la poezie, citesc multă poezie.

Așadar, nu vă pierdeți nădejdea și gîndiți-vă că poate Dostoievski avea dreptate cînd spunea că frumusețea va salva lumea. Și chiar dacă nu e așa, a fi mai buni înseamnă mult pentru toți. Lectură cît mai plăcută!

Alexandru Ovidiu Vintilă,

Președinte al Societății Scriitorilor Bucovineni

Redactor-șef al revistei „Bucovina literară”

Membru al Uniunii Scriitorilor din România

Fiţi sociabili!