Realizările de la tot pasul

Deputatul PSD Alexandru Rădulescu îl trimite pe Ioan Balan să-şi cumpere un gram de obiectivitate pe care apoi să-l plimbe prin judeţ

Realizările de la tot pasul

Purtătorul de cuvînt al PSD Suceava, deputatul Alexandru Rădulescu, a vorbit despre „un deputat liberal sucevean care reia obsesiv acuzații lipsite de adevăr la adresa Guvernului României”. De aceea, domnul Rădulescu îl trimite pe acesta să-şi cumpere măcar un gram de obiectivitate şi apoi să umble cu el prin judeţ: „Dacă dumnealui ar avea un gram de obiectivitate și ar reuși să iasă din orbirea dată de patima politică sau dacă ar umbla mai mult prin județ, ar fi văzut că în fiecare localitate există cel puțin un șantier, semn al dezvoltării infrastructurii, ar fi văzut măcar că drumurile naționale care străbat județul au fost reabilitate, ar fi văzut că centura Rădăuțiului și a Sucevei se apropie de finalizare, ar fi văzut măcar că în acesta vară numărul turiștilor care au venit în județul Suceava a ajuns la un nivel nemaiîntîlnit în ultimii 30 de ani și ar fi văzut că numărul sucevenilor care au plecat în concedii în țară și străinătate a fost mai mare ca oricînd, semn al creșterii nivelului de trai generat de guvernarea PSD”.

În primul rînd, nici unul din cele 1.000 de supermarket-uri existente pe raza judeţului nu vinde obiectivitate. În al doilea rînd, deputatul liberal nu are timp de plimbări, pentru că lucrează la programul de guvernare al PNL, care va fi implementat imediat ce partidul va ajunge la putere. Iar în al treilea rînd, Alexandru Rădulescu nu s-a oferit niciodată să-l invite pe Ioan Balan la o plimbare prin judeţ cu maşina şi cu benzina PSD-ului, ca să-i arate, pas cu pas, toate realizările acestei guvernări.

Nivelul de grai

Fiţi sociabili!