Răzbunarea palidă

 Începusem să vorbim, deunăzi, despre motivaţia, despre justificarea răzbunării. Despre limita dreptului de a-i scoate, a cere ca plată imediată dintele duşmanului pentru dintele tău zdrobit de el, despre nevoia imediată – profund omenească – de revanşă.

Se crede, printr-o îndoielnică, discutabilă tradiţie, că bărbaţii – fiinţe pretins puternice, luptătoare, protectoare – ar fi mai răzbunători decît femeile! Greşit ori cel puţin pripit: dacă pentru chestii de mîndrie masculină pură (serviciu, moştenire, onoare jignită – că doar, zău, nu am văzut niciodată două femei provocîndu-se la duel!) bărbaţii sînt „cocoşei”, în obstinaţia de a te răzbuna din iubire trădată („de a-l pedepsi pe ticălos!”), femeile sînt de neegalat, prin imaginaţie. De fapt, răzbunarea amoroasă e una ambisex, numai că femeile sînt, în chestiune, mult mai inventive.

Un psiholog ne explică: o femeie „înşelată” – ori una fie şi doar „refuzată”, cînd ea ţi se oferă, din varii motive – îşi va îndrepta gîndurile vindicative (duse la obsesie, vezi cele două filme de revenge feminin maladiv cu un erou/victimă jucat de Michael Douglas!) exclusiv asupra „fostului”. Pe cînd bărbaţii au o plajă mai largă de ţinte: nu doar soţia, iubita infidelă, ci şi şefii  ingraţi, vecinii enervanţi şi plicticoşi, etc.

Nu e greu de înţeles diferenţa: bărbatul părăsit ori înşelat are – biologic, dar mai ales social, ca statut – mai multe „bărci de salvare”, şanse de supravieţuire, de „evadare” din prejudecata publică, decît femeia aflată în asemenea situaţie: el se poate refugia în berea cu prietenii, în călătorii, în altă relaţie intimă deschisă. Toate aceste substitute fiindu-i mai lesne acceptate social decît îndrăzneala femeii divorţate, părăsite de a-şi „reface viaţa”. O veche vorbă românească zice, aproximativ, că „bărbatul divorţat îşi ia de jos pălăria, şi-o scutură de praf şi şi-o pune pe creştet, regăsindu-şi onoarea, demnitatea”. Pe cînd, biata femeie, nevastă ori numai ibovnică a fost şi va fi condamnată aprioric. Chiar dacă vina, sursa despărţirii este, de regulă, bărbatul: violent, beţiv, imoral, dar tolerat adesea ca fiind unicul întreţinător de familie! Femeia e considerată „divină” doar pînă o ai, o cucereşti. Apoi, ea e mai mereu – pre limba moldovenilor – „di vină”!

Trăim într-o societate încă prea conservatoare. Una în care „emanciparea femeii”, reprezentarea ei publică – nu cea strict procentuală, obligatorie, de tip statistic-comunist – va fi încă mult timp înainte viciată, frînată de viguroasa „falusocraţie” mintală, de misoginia tradiţională a românului. Acum realizez, în context, că majoritatea doamnelor de luat în seamă, vizibile pe scena publică, sînt acceptate ori percepute – cu succes îndoielnic, să fim sinceri! – ca anexe, ca pupile ori marionete, păpuşi ale unor bărbaţi aflaţi în spatele lor.

Revin la jucăuşul zeu Amor şi la ideea că răzbunarea masculină în dragoste este mult mai palidă, mai banală – „artistic” cel puţin – decît cea feminină. Despre răzbunarea femeilor înşelate vom scrie în episodul următor. Cu greu am găsit, în schimb, cîteva „ găselniţe” cît de cît notabile ale unor masculi părăsiţi de iubite. Aceste răzbunări nu sînt prea isteţe – în comparaţie cu revanşa feminină -, dovadă că un bărbat înşelat, părăsit de parteneră, ori se consolează, cum ziceam, mai lesne, ori l-a citit pe Sacha Guitry: „Cînd un bărbat îţi fură soţia, cea mai mare răzbunare este să îl laşi să o păstreze”. Cele mai tari reacţii, dar şi tipic masculine, simpliste, în afară de clasica postare pe net a pozelor intime cu „trădătoarea”, mi se par cele generate de revanşa rumegată în secret, cu premeditare, a unor abia însuraţi de a-şi denunţa, repudia taman în clipa cununiei religioase propusa soţie, ce-l înşela, de fapt, de mult cu cel mai bun prieten, evident „cavaler de onoare”. E drept că nu toţi „preaîncornoraţii” au „bafta” mirelui din Varazdin (Croaţia), care şi-a surprins mireasa în baie, victimă a unui spasm muscular intim, ea fiind imposibil de separat, fizic, de cel mai bun prieten al lui! Toţi nuntaşii au vizionat scena pînă la venirea maşinii de salvare, iar tristul (fericitul?) ex-însurăţel a transformat nunta într-o neaşteptată petrecere a burlacilor. În fine, cea mai cretină „răzbunare” mi s-a părut una recentă: disperat după ce a fost părăsit de iubita lui, un bărbat (36 ani) din Anglia s-a aruncat în faţa trenului condus chiar de femeia cu inimă de gheaţă (29 ani)! Despre vendetta cu fustă, mult mai dură, vă asigur!, în curînd.

   

 

Fiţi sociabili!