Raportul preț/calitate

E ceva vreme de cînd prețul la fotbaliștii „în viu” a explodat (literalmente!), ajungîndu-se într-un termen relativ scurt la tarife de peste suta de milioane de euro, cazurile de excepție fiind negociate la „scoruri” care se învîrt în jurul sfertului de miliard, așa cum se întîmplă cu alde Neymar ori M’Bappe. Iar faptul că pe ăștia doi s-a găsit o echipă, Paris Saint Germain, care să-i așeze unul lîngă altul pe gazon, ba și alături de Cavani și Di Maria, a transformat-o direct în mare favorită la cîștigarea trofeului suprem continental la nivel de club, Champions’ League.

De altfel, cu puțin înaintea meciului la care vreau să fac trimitere, cel contra lui Manchester United, o estimare a lotului lui PSG ducea la concluzia că suma depășește miliardul, urmînd încă să mai crească odată cu adjudecarea Champions’ League, anul acesta. De partea cealaltă, o situație vag asemănătoare, în sensul că la Manchester United joacă jucătorul fost și el acum cîțiva ani cel mai scump din lume, Pogba. De fapt, nu prea joacă, formularea corectă fiind „face parte din lot”. Iar la returul cu PSG, de la Paris, după ce fusese bătută măr, cu 2-0, chiar la ea acasă, la Manchester, United s-a trezit că îi și lipsesc vreo… 10 titulari!!! În moț chiar cu Pogba, suspendat. De pe toată planeta, probabil că doar dl. antrenor Solskjaer mai credea în calificare, din moment ce a zis că „…mda, la Paris o să fie un meci greu!”. Și așa a fost: greu i-a dat lui PSG fix trei bucăți, arhisuficiente pentru calificare, din moment ce n-a primit decît unul. Și chiar dacă la PSG a lipsit Neymar, ceilalți „multimilionari” erau acolo, prilej numai bun de a ne întreba din nou: care o fi totuși raportul corect preț/calitate în fotbal, din moment ce Manchester a distrus-o pe PSG avînd în teren 10 rezerve, printre care și un puștan de liceu, care nu chiar a doua zi după ispravă, ci a treia, s-a dus dimineața la școală?

Fiţi sociabili!