Rămîne valabil

În 2012, atunci cînd am realizat filmul documentar „Presa moare, dar nu se predă”, nu mă gîndeam că presa va ajunge atît de rău. Nu-mi închipuiam că presa tipărită aproape că va fi dispărut şi că jurnaliştii, cu unele excepţii, se vor transforma în propagandişti, care se vor plasa de cele două părţi ale baricadei.

Nu mă gîndeam că va fi chiar atît de multă sărăcie de bani şi de idei, că unii vor considera că presa poate să crape, fiindcă rolul ei îl vor juca reţelele de socializare şi că atît de puţini vor mai şti că pe 3 mai este Ziua Mondială a Presei.

Însă am dat peste un mesaj dedicat acestei zile care mi s-a părut interesant şi din care mi-am permis să rup cîteva pasaje: „Un reputat jurnalist american scria cu ani în urmă că dacă dintr-o clădire în flăcări ies țipînd de spaimă mii de inși, iar alți cîțiva încearcă să intre, aceștia din urmă sînt precis ziariștii. Concluzia e că sînteți nițel nebuni, dar democrația se sprijină, necondiționat, pe vorbele și scrierile voastre. Sînteți frumoșii nebuni ai societății și lumea ar fi de neimaginat fără voi. (…) … am ajuns țara din care ziarele aproape au dispărut, avem o stranie inflație de televiziuni de știri, nu mai există săptămînale generaliste, în schimb și-au descoperit vocație de jurnaliști cetățeni specializați mai degrabă în trageri de noapte, filaj și operațiuni sub acoperire. (…) O țară cu o presă slăbită e o țară vulnerabilă, iar acest lucru e mai grav decît căderea bursei sau o epidemie. Iar dacă presa românească e momentan slăbită, nu e pentru că s-a nimerit, ci pentru că s-a dorit.  (…) Ne amintim cum, după izbucnirea crizei economice mondiale, statele democrate au alocat ajutoare financiare consistente trusturilor de presă greu lovite, pentru a le ajuta să supraviețuiască. Nimic similar la noi, din nefericire. Nu există trust românesc de presă care să se fi extins în afara țării, cum se întîmplă în alte state foste comuniste precum Polonia sau Cehia; de fapt, abia dacă mai există trusturi românești în interiorul țării noastre. De cîte ori se stinge un organ de presă, memoria internetului devine și ea mai săracă, iar faptele trecutului se estompează, și ele, în mare măsură. E trist, e regretabil, e nedrept. Va trebui ca, dincolo de vorbe frumoase, să ne gîndim curînd la modalități concrete prin care să sprijinim mass-media și să îi redăm forța de odinioară. Nu de alta, dar nu aș vrea să ajungem cîndva să ne fixăm iar antenele pe bulgari sau sîrbi și radiourile pe posturi străine, ca să putem avea parte de informații cît de cît corecte și oneste. Dați-mi voie să vă urez în final un sincer « La mulți ani! » de ziua voastră și să vă rog să rămîneți mereu frumoșii nebuni ai societății. Sînteți enervanți, sînteți agasanți, dar sînteți ultima redută a democrației, sînteți de neînlocuit și avem mare nevoie de voi”.

Mesajul îi aparţine lui Călin Popescu Tăriceanu.

Da, e adevărat, e campanie electorală şi e posibil ca prin aceste rînduri domnul Tăriceanu să fi încercat să facă rost de un pic de bunăvoinţă din partea presei. Însă, ce a scris rămîne valabil. În mare măsură.

Fiţi sociabili!