Rablele, la locul lor

Legea talionului, una dintre cele mai vechi legi existente, constă în justa reciprocitate a crimei şi a pedepsei. Aşa zice la carte. Modul în care administraţia locală înţelege să nu rezolve probleme pe care spune că le rezolvă şi principiul „ochi pentru ochi” mă face să spun şi eu „rablă pentru rablă”. Conformîndu-mă, scot de la naftalină un editorial gata scris pe subiectul autoturismelor abandonate pe străzile şi în parcările sucevene. O să reîncălzesc materialul scris în urmă cu o lună cînd, cu naivitate, credeam că viceprimarul Lucian Harşovschi va duce la bun sfîrşit propria decizie de a ridica rablele de pe drum. Nu ştiu de cîte ori va trebui să readuc în discuţie acelaşi aspect, dar nu există decît două variante: fie ne aude şi-şi duce promisiunea la bun sfîrşit, fie ne ignoră şi poate într-o bună zi înţelegem şi noi, presa, cît contăm. Imaginîndu-mi că ridicarea maşinilor abandonate în zeci, poate sute de locuri din oraş nu e un lucru uşor, venisem în întîmpinarea Primăriei pentru care îmi ofeream sprijinul civic. Scriam atunci că propun domnului viceprimar Harşovschi înfiinţarea unei linii telefonice verzi, roşii sau orice culoare ar dori, la care să primească cu pîra. Noi, cetăţenii, să semnalăm, iar Primăria să facă o bază de date a rablelor, o hartă pe baza căreia să le ridice. Toată lumea ar avea de cîştigat: angajaţii Primăriei n-ar mai pierde vremea bătînd străzile, iar cetăţenii s-ar simţi utili, implicaţi şi ascultaţi. Cred în continuare acest lucru, deşi mă încearcă sentimentul că nimeni de la Primărie nu are intenţia de a implica şi asculta cetăţeanul, după cum nu pare nici prea hotărît să rezolve problema. O fi ridicat Primăria cîteva zeci de maşini pînă acum, dar nici una din cele pe care le ştiu eu şi cred că nu e nimic personal, drept pentru care sînt sigură că multe altele zac în acelaşi loc. Pînă cînd? 

Comentariu semnat de Alina Mihăescu şi difuzat de Radio Top Suceava – 104 FM. 

Fiţi sociabili!