Răbdări prăjite

Mai mulţi tineri din Horodnic de Sus care muncesc în străinătate vor să investească în comuna natală. Respectivii şi-au exprimat intenţia într-o întîlnire organizată la Horodnic, în cadrul programului „Luna diasporei”, iniţiat de şeful administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur. Primarul comunei, Petrică Valentin Luţa, a afirmat că au fost înregistrate deja 11 cereri prin care se solicită concesionarea de terenuri în vederea demarării unor investiţii.

Cu trei luni înainte de alegeri, PNL vrea să recapitalizeze din procentele lui Klaus Iohannis şi ale lui Dacian Cioloş. Liberalii pregătesc pentru campanie un proiect „convergent” cu cel al preşedintelui şi vor ca la Palatul Victoria să rămînă actualul premier.

Sărbătoarea Tăierii capului Sfîntului Ioan Botezătorul este ultima dintre sărbătorile înscrise cu roşu în calendar din cursul anului bisericesc. Anul bisericesc începe cu luna septembrie şi se încheie cu luna august.

Scena 1

(Costică molfăie la o masă, cu un pahar de apă alături.)

Crîşmarul: Ce faci aşa dimineaţă cu noaptea-n cap?

Costică: Hî?

Crîşmarul: Te-am întrebat de ce n-ai şi tu somn ca tot omu.

Costică: Îhî!

Crîşmarul: Ăsta-i răspuns? Faci mişto de mine?

Costică: Îhî.

Crîşmarul: Vezi că poate-ţi trag una peste ochii ăia cîrpiţi!

Costică: Hî?

Crîşmarul: Nici un hî! Eu cu tine vorbesc. Te-ai bolnăvit ori te-ai dilit?

Costică: Lasă-mă, bă, să-nghit bucătura.

Crîşmarul: Ce bucătură?

Costică: Ultima bucătură de la micu dejun.

Crîşmarul: De cînd mămînci tu mic dejun dimineaţa?

Costică: De azi, na!

Crîşmarul: Ia stai aşa, că nu asta vroiam să te-ntreb.

Costică: Da care?

Crîşmarul: Vroiam să te-ntreb de unde ai tu de mîncare la micu dejun.

Costică: Treaba mea. Că doar nu de la serbarea muntelui.

Crîşmarul: Care munte? Care serbare?

Costică: De ieri.

Crîşmarul: Ce-ai căutat tu pe-acolo?

Costică: Distracţie populară. Ce să caut?

Crîşmarul: Şi eu la ce te-am trimis?

Costică: Să fac rost de un ajutor de crîşmar.

Crîşmarul: Şi tu te-ai distrat popular, în loc să faci rost!

Costică: N-am găsit.

Crîşmarul: Cum să nu găseşti? N-o fost din deaspora?

Costică: Cine să fie?

Crîşmarul: Investitori chitiţi pe afaceri.

Costică: Nu i-am văzut.

Crîşmarul: Bine că haleală ai văzut!

Costică: Nesănătoasă rău, zău.

Crîşmarul: Cum adica nesănătoasă?

Costică: Afumată, prăjită, coclită, pîrlită, însiropată.

Crîşmarul: Şi tu acuma ce-ai mîncat?

Costică: Dietă de mic dejun de slăbit sănătos.

Crîşmarul: Şi dietă de asta de unde-ai avut?

Costică: Treaba mea. Ştii ce-o fost ieri?

Crîşmarul: Luni.

Costică: Ba o fost tăierea capului lu Ion.

Crîşmarul: Care Ion?

Costică: Botezătorul.

Crîşmarul: Ce te-ntreb eu şi ce-mi răspunzi tu! Tu să-mi spui de unde ai dietă.

Costică: De la investitori.

Crîşmarul: N-ai spus tu că nu era investitori la serbarea muntelui?

Costică: Nu era, fiindcă investea la Horodnic.

Crîşmarul: Ce investea?

Costică: Intenţii.

Crîşmarul: Şi tu cum te-ai băgat între ei?

Costică: Nu eu m-am băgat. Ei m-o atras către ei.

Crîşmarul: Ce ţi-o spus?

Costică: Că vrea să investească în nişte intenţii şi eu să-i ajut.

Crîşmarul: Ce să le faci tu?

Costică: Să le acord sprijin.

Crîşmarul: Şi ei ce să-ţi dea pentru asta?

Costică: Dieta asta de slăbit sănătos, că cică-s prea gras ca să am autoritate.

Crîşmarul: Aşa-ţi trebuie dacă ai supt nesănătos de la PSD!

Costică: Iaca de asta fac eu dietă, ca să pricepi.

Crîşmarul: Şi ăştia ce-ţi dau să mănînci?

Costică: Răbdări prăjite.

Crîşmarul: N-ai zis tu că prăjelile-s nesănătoase?

Costică: Astea de la investitori nu-s, că nu-s prăjite-n ulei.

Crîşmarul: Da-n ce-s prăjite? Pe grătar?

Costică: Prăjite la lună.

Crîşmarul: La lună plină sau la lună nouă?

Costică: La Luna deasporei.

 

Scena 2

 

(Ionică se foieşte de colo-colo şi nu-şi găseşte locul.)

Costică: Ce te frăsuieşti ca nuca-n căldare?

Ionică: Lasă-mă şi tu, că nu-mi văd capu!

Costică: Dacă ţi l-o tăiat, cum să-l vezi?

Ionică: Cum să mi-l taie? Cine să-l taie?

Costică: Ăştia de dreapta.

Ionică: Şi de ce să mi-l taie?

Costică: Vezi că eşti prost?

Ionică: Cum să fiu prost?

Costică: Uite-aşa, că nu mai ai cap.

Ionică: Hai că glumeşti.

Costică: Ia o oglindă şi vezi.

Ionică: Ia dă-ncoace. Nu văd nimica-n oglindă!

Costică: Cum să vezi, dacă n-ai cap? Ochii nu-s în cap, prostule?

Ionică: Şi oare de ce mi-o tăiat capu ăştia de dreapta?

Costică: Ca să ţi-l repare.

Ionică: Eu ştiu că nu era rablagit. Ce să repare la el?

Costică: Mai precis, să ţi-l recapitalizeze. Pricepi?

Ionică: Nu pricep.

Costică: Cum să pricepi, dacă n-ai cap? Tu pînă acuma ce vedeai în faţa ochilor tăi?

Ionică: Vedeam ce-aveam înaintea ochilor.

Costică: Vezi? Asta-i rablageală la tine, că nu vedeai ce trebuie de văzut.

Ionică: Ştii tu mai bine ca mine ce vedeam eu?

Costică: Clar ştiu mai bine. Pe cine vedeai tu premier, după alegeri?

Ionică: Pe Dragnea, în cel mai rău caz, pe Ponta.

Costică: Şi nu auzeai un ţăcănit în urechi?

Ionică: Ţăcănit de la ce?

Costică: De la rablageală.

Ionică: Ţăcănit eşti tu şi cu mă-ta. Şi cu crîşmaru.

Costică: Va să zică nici ţăcăneala n-o auzeai. Clar!

Ionică: Clar ce?

Costică: Ai fi votat cu ăştia de stînga, săracu de tine!

Ionică: Trebuie să-mi spui tu cu cine votez? Nu-i libertate de conştiinţă?

Costică: Libertate ca libertate, da conştiinţă de unde?

Ionică: Cum adica de unde? Mi-am făcut rost, treaba mea.

Costică: Ţi-o dat-o de pomană ăştia de la PSD. Hai, recunoaşte!

Ionică: Şi ce? Tu nu aspiri la un trai mai decent şi mai bun?

Costică: Eu am aspirat şi-acuma uite de vezi: am dat jos zece kile.

Ionică: Unde jos? Că nu văd nimica pe jos.

Costică: Cum să vezi, dacă n-ai cap? Botezătorule care eşti!

Ionică: Ştii ceva? Pe mine să nu mă faci cum îţi vine la gură!

Costică: Că ce?

Ionică: Să vezi ce te-alerg eu, cînd o să-mi pună capu la loc!

Costică: Pe unde să mă alergi?

Ionică: Pe ruta ocolitoare-a Sucevei.

Costică: Vezi că deja îţi vine mintea la cap?

Ionică: Care cap? 

Costică: Care nu-l ai.

Ionică: Atuncea de unde ştiu eu de ruta ocolitoare?

Costică: Ţi-o băgat-o Cioloş în cap.

Ionică: N-ai zis tu că n-am cap?

Costică: De-aia zic!

Ionică: Adica ce zici?

Costică: Că unde nu-i cap, vai de picioarele tale!

 

Epilog

 

(Crîşmarul iese din beci, cu o lădiţă în braţe.)

Crîşmarul: Am găsit astea-n beci. Ce să fie?

Ionică: Ia să văd, da stai, că eu nu mai văd. După miros, pare nişte promisiuni putrezite.

Crîşmarul: Să ştii că-i aşa: promisiunile lu Nechifor.

Ionică: De cînd stau acolo?

Crîşmarul: De vreo trei-patru ani, naiba ştie.

Ionică: Acuma-s numa bune de aruncat.

Crîşmarul: Nu-i păcat?

Ionică: Mai bine pune-le la uscat.

Crîşmarul: Bine zici. Pe urmă le pun la prăjit.

Ionică: Eu zic să nu consumi gazul de pomană.

Crîşmarul: Nu consum, că le prăjesc la lună, pe îndelete.

Ionică: Care lună? Nu vezi că-i înnorat?

Crîşmarul: La Luna deasporei.

Ionică: Şi cu ele prăjite ce faci?

Crîşmarul: I le servesc lu Costică la cină.

Fiţi sociabili!