Puşcăriada

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat că la întoarcerea din SUA l-a găsit pe preşedintele Klaus Iohannis „în fruntea unei noi mineriade, o manifestaţie neautorizată, împotriva Guvernului României, împotriva ordinii constituţionale şi împotriva votului popular din 11 decembrie”.

 În jur de 200 de suceveni s-au adunat în centrul Sucevei, în faţa Palatului Administrativ, unde au protestat faţă de ordonanţa privind graţierea, subiect aflat în intensă dezbatere în aceste zile. Un grup de aproximativ o sută de persoane a protestat compact, în timp ce restul sucevenilor au preferat să stea ceva mai deoparte. „Justiţie NU Corupţie!”, „Legea graţierii e ruşinea ţării”, „Guvernaţi nu graţiaţi”, „În democraţie, hoţii stau la puşcărie”, au fost cîteva dintre mesajele sucevenilor. Mesajele au fost strigate pe rînd şi popularizate cu ajutorul portavocei cu care a venit un tînăr. Oamenii au explicat că au ieşit în stradă pentru că în România anului 2017 graţierea comună, chiar dacă doar pentru anumite tipuri de infracţiuni, li se pare un abuz extrem, o călcare în picioare a ce s-a făcut pe linie de justiţie în ultimii ani. Protestatarii au arătat că graţierea a fost şi trebuie să rămână o excepţie, o măsură rară şi pentru cazuri cu totul deosebite.

 Preşedintele Klaus Iohannis a demarat demersurile pentru un referendum, acuzînd politicienii PSD-ALDE că vor să dea lovitura de graţie statului de drept prin introducerea modificărilor la Legea graţierii şi a Codurilor penale.

 Preşedinte PSD, Liviu Dragnea, a susţinut că nu se opune referendumului iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis, pentru că PSD susţine lupta împotriva corupţiei, dar trebuie văzut dacă acest demers este oportun.

 Scena 1

(Crîşmarul buchiseşte deasupra unui caiet, umezind cu limba un creion chimic.)

Crîşmarul: Ia treci încoace să mă ajuţi la o treabă.

Costică: Nu pot, că am treabă.

Crîşmarul: Ce treabă ai? Ţi-am dat eu treabă?

Costică: Hai să mai terminăm cu treaba degeaba.

Crîşmarul: Cum să terminăm, dacă avem treabă?

Costică: Ce treabă avem?

Crîşmarul: Treaba mea, treci încoace la treabă.

Costică: N-auzi că nu pot, că am treabă?

Crîşmarul: Ce treabă?

Costică: Îmi caut punctu de pensie.

Crîşmarul: Asta-i treabă? Nu cumva te faci că ai treabă?

Costică: Pe bune, mi-am pierdut punctu de pensie.

Crîşmarul: Cine ţi-o dat ţie punct de pensie?

Costică: Iaca Grindeanu şi Dragnea.

Crîşmarul: Penalii? Dă-i naibii de penali! La puşcărie cu ei!

Costică: Şi punctu meu de pensie?

Crîşmarul: Ce-i cu el?

Costică: Cu el cum rămîne?

Crîşmarul: Rămîne aşa pierdut dacă chiar l-ai pierdut.

Costică: Mie aşa nu-mi convine. Îmi dai tu altu la loc?

Crîşmarul: De unde să-ţi dau toată ziua puncte de pensie?

Costică: Da cînd mi-ai mai dat?

Crîşmarul: Nu ţi-am mai dat. Ţi-am promis.

Costică: Eşti liberal va să zică?

Crîşmarul: Ce vrei să spui?

Costică: Că pesediştii mi-o promis şi mi-o dat. Pe cînd liberalii…

Crîşmarul: Dacă ţi-o dat, ia să-l văd!

Costică: N-auzi că l-am prăpădit şi acuma îl caut?

Crîşmarul: Măcar l-ai văzut? Cum arată?

Costică: Rotund ca un punct. Cum să arate?

Crîşmarul: Dacă-i rotund, s-o fi rostogolit la naiba.

Costică: Păi, eu ce-ţi spun? S-o rostogolit şi nu-l mai găsesc.

Crîşmarul: Şi de ce-ai nevoie de el chiar acuma?

Costică: Da cînd?

Crîşmarul: La vîrsta a treia.

Costică: Ia mai termină cu vîrsta a treia! Că aşa sînteţi voi liberalii!

Crîşmarul: Cum sîntem noi după tine?

Costică: Promiteţi şi tot amînaţi: la vîrsta a treia, la vîrsta a patra, la vîrsta a cincia. Ştii ceva?

Crîşmarul: Ce?

Costică: Hai sictir şi la puşcărie cu voi!

Crîşmarul: Tu vorbeşti? La puşcărie cu Grindeanu şi Dragnea cu tot Parlament!

Costică: Eu vorbesc! Că-i democraţie. Şi mai vedem noi!

Crîşmarul: Ce să vedem?

Costică: Care din voi intră la puşcărie!

Crîşmarul: Voi intraţi, că sînteţi nişe penali!

Costică: Şi cu voi ce-i?

Crîşmarul: Noi sîntem deja în stradă, că am ieşit primii.

Costică: Să nu mă faceţi să ieşim noi în stradă!

Crîşmarul: Că ce?

Costică: Că vă împingem pe trotuar! Şi naiba vă ia!

Crîşmarul: Aşa înţelegi tu democraţia? Să-ţi fie ruşine!

Costică: Tu vorbeşti? Nici o mineriadă nu sînteţi în stare să faceţi!

Crîşmarul: De unde mineri pentru mineriadă?

Costică: Tu întrebi? Cine-o pus pe chituci mineritul?

Crîşmarul: Voi l-aţi pus! Şi uite acuma!

Costică: Uite ce?

Crîşmarul: N-ai cu cine face o prăpădită de mineriadă!

Costică: Fiindcă n-aveţi soluţii, n-aveţi program de guvernare, nimica n-aveţi!

Crîşmarul: Şi voi ce soluţii aveţi, dacă mineri nu mai sînt?

Costică: Vrei să-ţi zic soluţia noastră?

Crîşmarul: Fără mineri nu există soluţii pentru mineriadă.

Costică: De puşcăriaşi ai auzit?

Crîşmarul: Am auzit că vreţi să-i scoateţi din puşcării.

Costică: Ai auzit bine! Îi graţiem şi le dăm opt euro pe zi din buget.

Crîşmarul: Să le daţi bani nemunciţi, va să zică!

Costică: Nemunciţi s-o crezi tu! Îi punem să iasă în stradă şi să facă o ditamai puşcăriadă. Şi atunci să vă văd pe unde scoateţi cămaşa!

 

Scena 2

(Ionică îşi scoate pălăria de cowboy şi o aruncă la spate.)

Ionică: Hallo, madăr fakăr!

Costică: Ce, bă?

Ionică: Ce-ai auzit: un salut american de la mama lui.

Costică: De ce nu dai bineţe ca-n Bucovina?

Ionică: Fuck Bucovina!

Costică: Aşa mai vii de-acasă! Şi chiar că-s curios: de unde vii la ora asta?

Ionică: Din America. Nu se cunoaşte?

Costică: Pe ce se cunoaşte?

Ionică: Pe accent. Vrei să mă repet cu salutu?

Costică: Nu te mai repeta, lasă. Ce-ai căutat tu tocma-n America?

Ionică: Am fost la instaurarea lu Trump.

Costică: La ce, bă?

Ionică: La instaurarea lu Trump. Ce-i aşa de greu de-nţeles?

Costică: Cine-i Trump?

Ionică: Cel mai puternic om a planetei la ora actuală.

Costică: Va să zică ai fost la un meci! De ce nu spui aşa?

Ionică: Ce ştii tu? Lu Trump ăsta nu-i trebuie meci!

Costică: Şi-atunci cum s-o dovedit că-i cel mai puternic?

Ionică: N-o dovedit el. Ştie lumea.

Costică: Va să zică n-o fost la bataie?

Ionică: Bataie o fost înainte. Bataie electorală.

Costică: Va să zică bataie tot o fost. De ce nu zici aşa? Pe cine-o bătut?

Ionică: Pe Hillary Clinton.

Costică: Asta nu cumva-i nevasta lu Bill?

Ionică: A lu Bill, văd că ştii.

Costică: Bine, bă! Cine n-o ştie pe Hillary a lu Bill? Şi zici c-o bătut-o Trump ăsta de faţă cu Bill?

Ionică: O bătut-o da nu la vot popular. La celălalt vot.

Costică: Te pui cu muierea? Muierea-i dracu-n persoană! Oricum merita o bătaie, ştie ea pentru ce!

Ionică: La votu electorilor o cîştigat Trump. Aşa se pune la ei!

Costică: Va să zică poporu ţine cu Hillary, lectorii ţine cu Trump.

Ionică: Cam aşa. Da cîştigător o ieşit Trump!

Costică: Ca la noi, că mare diferenţă nu este.

Ionică: Ca la noi cum?

Costică: Poporu ţine cu Dragnea da cîştigător iese Klaus.

Ionică: Care Klaus?

Costică: Iohannis. Eşti bou?

Ionică: Ăştia se bate şi-acuma, de cînd am plecat?

Costică: Cît ai fost plecat, Klaus s-o bătut singur cu umbra, la sală.

Ionică: Dragnea unde era?

Costică: Cum unde era? În America. Nu v-aţi încrucişat?

Ionică: Unde să ne încrucişăm?

Costică: La instaurare. N-ai luat masa cu Trump, ca tot omu din România?

Ionică: Eu am luat masa pe stradă, cu poporu american.

Costică: Cu ce te-o servit poporu american?

Ionică: Hot dog dimineaţa, hot dog la amiază, hot dog seara. Că mi s-o acrit de hot dogi.

Costică: Dacă luai masa cu Trump, ce serveai?

Ionică: În tot cazu, mîncare ca lumea: tochitură, sarmale, salată de beuf. Du-te la Dragnea să-ţi spună. Că lui i-o gătit prima doamnă.

Costică: Diferenţă mare de clasă între Trump şi popor!

Ionică: Mie-mi spui? Că de asta o fost şi mineriadă pe străzi.

Costică: O fost mineriadă la americani? De unde-o adus atîţia mineri?

Ionică: Din metrouri. Tu habar n-ai cîte metrouri are acolo!

Costică: Şi striga ca la noi să meargă la puşcărie?

Ionică: Cine să meargă la puşcărie?

Costică: Penalii din parlament, din guvern în frunte cu Trump.

Ionică: Acolo nu-i locuri în puşcărie. Dacă vrei la bulău, plăteşti taxă.

Costică: Graţieri nu se face?

Ionică: Pentru ce?

Costică: Să iasă pîrnăiaşii din puşcărie.

Ionică: Cine-i prost să iasă din puşcărie?

Costică: Va să zică acolo nimeni nu vrea nici să intre nici să iasă din puşcărie!

Ionică: Nu vrea, bă, că acolo-i democraţie.

Costică: Şi cînd iese în stradă americanii ce strigă?

Ionică: Fuck you, fuck you şi fuck you! Şi pe urmă înapoi în metrou, că aşa-i în democraţie.

 

Epilog

(Crîşmarul se arată cu un caiet în mînă şi cu un creion chimic după ureche.)

Crîşmarul: Hai tu să mă ajuţi la o treabă, că cu Costică m-am lămurit.

Ionică: Costică s-o dus în şopron să-şi caute punctu de pensie în caru cu fîn. Eu la ce să te-ajut?

Crîşmarul: Să scriu o întrebare pentru referend.

Ionică: Care referend? Unde? Cînd?

Crîşmarul: La noi în sat. Cu cît mai curînd cu atîta mai bine. Că vrem să ştim ce crede poporu despre corupţie.

Ionică: Poporu-i rupt în cur şi tu vrei să-l întrebi de corupţie?

Crîşmarul: Vezi ce bine se leagă astea-ntre ele?

Ionică: Atuncea întreabă-l aşa: cum e mai bine să fii, rupt în cur sau corupt?

Crîşmarul: Şi răspunsu care să fie?

Ionică: Să fie cum zice americanii: fuck you!

 

Fiţi sociabili!