Punctul de belvedere

  • Taxa pe valoarea adăugată s-a redus de la 24% la 9% pentru alimente, băuturi nealcoolice, animale-păsări vii, seminţe-plante şi ingrediente pentru prepararea alimentelor, iar preţurile produselor ar trebui să scadă cu 12%, marii retaileri anunţînd că vor transfera integral diferenţa clienţilor.

  • Consiliul Judeţean Suceava nu renunţă la ideea de a amenaja un punct de belvedere în masivul Rarău, pe Piatra Şoimului, însă pentru asta va trebui să încheie un parteneriat cu Romsilva, care are în proprietate zona respectivă.

  • Traficul pe Transrarău, drumul care face legătura peste masivul Rarău între localităţile Pojorîta şi Chiril, va fi monitorizat cu un sistem de supraveghere video. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat că montarea camerelor video se va face în special pentru monitorizarea traficului greu de pe acest traseu montan şi a adăugat: „Din păcate trăim în România, iar anul trecut au fost ridicate şi distruse limitatoarele de înălţime care au fost montate pe drumul modernizat spre Chiril”.

  • Peste 500 de copii au fost înregistraţi ca acţionari, în perioada 2009-2014, cei mai mulţi în afaceri din comerţ, hoteluri şi restaurante, precum şi în construcţii şi transport, potrivit unei analize realizate de agenţia KeysFin şi prezentate cu ocazia zilei de 1 Iunie.

Scena 1

(Crîşmarul încuie uşa şi trage obloanele de la crîşmă.)
Costică: De ce-ai pus inventar pe uşă?
Crîşmarul: Fiindcă de azi scădem TVA la 9 la sută.
Costică: Şi pentru asta ce trebuie de făcut?
Crîşmarul: Tu stai cuminte şi nu te băga. Asta-i treabă de bărbat cu scaun la cap.
Costică: La scăderi mă pricep şi eu fără scaun.
Crîşmarul: De cînd te pricepi la scăderi?
Costică: Din şcoala vieţii care-am trăit-o.
Crîşmarul: Va să zică vrei să dai o mînă de ajutor?
Costică: Le dau pe-amîndouă. Cum facem scăderile astea?
Crîşmarul: Hai să-ţi dau un exemplu concret. Vezi sticla asta de vin?
Costică: Cam prăfuită.
Crîşmarul: Nu contează că-i prăfuită. Tot 24 la sută conţine.
Costică: Şi restu pînă la sută la sută ce mai conţine?
Crîşmarul: Conţine apă cu ceai de surcele.
Costică: Acuma am priceput. 24 la sută vin, restu ceai de surcele.
Crîşmarul: Şi-acuma cum scădem TVA? Ia să văd dacă ştii.
Costică: Turnăm în două pahare şi degustăm.
Crîşmarul: Nu degustăm, că ne bagă la deturnări. Asta ne trebuie nouă?
Costică: Atuncea cum facem?
Crîşmarul: Mai întîi preparăm un ceai de surcele-ntr-o oală.
Costică: Acuma m-am prins. Turnăm ceai de surcele deasupra.
Crîşmarul: Nu-i chiar aşa. De unde ştii că rezultă nouă la sută?
Costică: De ce trebuie să ştiu eu? De ce să-mi încarc eu memoria mea?
Crîşmarul: Fiindcă dacă vine de la fisc, nu te iartă. Trebuie măsurată precis.
Costică: Şi-atuncea cum facem?
Crîşmarul: Scoate o sută de pahare şi pune-le-n rînd pe tejghea.
Costică: Iaca le-am scos şi le-am pus.
Crîşmarul: Acuma cîte pahare umpli cu ceai de surcele?
Costică: Habar n-am cîte.
Crîşmarul: Vezi că-i greu? Cît face o sută din care scazi nouă?
Costică: Stai să mă gîndesc, nu mă lua repede.
Crîşmarul: Îţi zic eu: face nouăzeci şi una de pahare.
Costică: Nouăzeci şi una. Aşa ziceam şi eu, da mi-ai luat vorba din gură.
Crîşmarul: Şi-n astea nouăzeci şi una de pahare ce punem?
Costică: Eu de unde să ştiu? Tu eşti crîşmar!
Crîşmarul: Punem ceai de surcele, că-i la mintea cocoşului.
Costică: Era să spun, da mi-ai luat vorba din gură.
Crîşmarul: Şi-n restu de nouă pahare ce punem?
Costică: N-am de unde să ştiu. Tu eşti crîşmar.
Crîşmarul: Punem vin sau ce punem?
Costică: Pune ce vrei, că m-ai ameţit de cap cu matematica asta.
Crîşmarul: Punem vin, va să zică, ca să rezulte nouă la sută.
Costică: Şi pe urmă le bem?
Crîşmarul: Pe urmă le amestecăm. Nimica n-ai priceput. Deci ce rezultă din asta? 
Costică: Un amestec de pahare. Ce să rezulte?
Crîşmarul: Rezultă TVA de nouă la sută la vin. Acuma eşti lămurit?
Costică: Lămurit, da îmbătat de cap ca după o damigeană de vin.

Scena 2

(Ionică intră pe geamul din spate şi-l găseşte pe Costică numărînd la pahare)
Ionică: De ce-aţi pus inventar pe uşă afară? Aţi numărat la bacşiş?
Costică: Am scăzut TVA la 9 la sută la vin. Urmează la mitilic, la cafea, la Cico şi Coca-Cola.
Ionică: Unde-i crîşmaru?
Costică: S-o dus să citească documentele de la fisc.
Ionică: Pînă se-ntoarce, hai să ne uităm noi la televizor să-ţi arăt.
Costică: Iarăşi la Eurovizion? Nu mai pot.
Ionică: Ţi-am adus eu alt program, mai ceva ca Eurovizion.
Costică: M-aş uita la ferma vedetelor.
Ionică: Care vedete?
Costică: Vedetele noastre naţionale.
Ionică: Ţi-am adus eu alt program, cu vedete locale şi judeţene.
Costică: Ia pune-le să vedem. Tot ferma vedetelor se intitulează?
Ionică: Se intitulează mai original: Belvederea de pe Rarău.
Costică: Unde se filmează belvederea asta superbă?
Ionică: La punctu de belvedere numit Piatra Şoimului.
Costică: Este o belvedere superbă. Acuma ce se vede acolo?
Ionică: Acolo se vede traficu de pe Transrarău.
Costică: Superb cade stîncile pe şosea. Cum se cheamă?
Ionică: Alunecări de teren bucovinene.
Costică: Superb. Ce cară oamenii ăştia în spate?
Ionică: Limitatoare de înălţime.
Costică: Superb! Unde le duce?
Ionică: Naiba ştie unde le duce. La vale, la fier vechi, în tot cazu.
Costică: Magnific! Văd că drumu-i închis. De ce-i închis drumu?
Ionică: Ca să protejeze turiştii de accidente şi de traficu greu.
Costică: Văd şi nişte camere video. Se transmite la sateliţi?
Ionică: Nu se transmite nimica, că nu este curent.
Costică: Şi-atuncea de ce-s camere video peste tot?
Ionică: Ca să atenţioneze traficu greu şi hoţii de limitatoare.
Costică: Văd că traficu greu se desfăşoară din greu.
Ionică: Şi eu văd. Cu traficu greu nu te pui.
Costică: Şi limitatoarele tot se fură.
Ionică: Noroc că se fură, că altfel ar rugini-n drum. Nu-i păcat?
Costică: Acolo pe coastă ce se vede în depărtare?
Ionică: Se vede groapa de gunoi de la Pojorîta.
Costică: Superb. Unde-s vacile tradiţionale care mănîncă gunoaie?
Ionică: La abator.
Costică: Şi albinele?
Ionică: Care albine?
Costică: Albinele apicultorului de la Pojorîta.
Ionică: Albinele o emigrat în pastoral pe la Botoşani şi Vaslui.
Costică: Ia te uită: se vede pînă hăt-departe în Bucovina.
Ionică: De asta se cheamă punct de belvedere.
Costică: Superb, fantastic. Uite-o femeie bătută şi lăsată în stradă.
Ionică: Uite şi-o gaşcă de rromi cum îi smulge telefonul din mînă.
Costică: Mirific! Tu vezi ce-i acolo, pe trotuar?
Ionică: Nişte şmenari îi fură bani la un om.
Costică: Splendid! Şi-acolo ce-i, în centrul Sucevei?
Ionică: O maşină rămasă fără benzină şi o îmbulzeală în trafic.
Costică: Frumoasă vedere din punctu ăsta de belvedere. Nu te plictiseşti nici o clipă.
Ionică: Nici n-ai cum. Să vezi la noapte cum apare hoţii de lemne! Aşa ceva nu vezi nici la National Geographic.

Epilog
(Crîşmarul se întoarce din cămară, legat cu o cîrpă la cap.)
Crîşmarul: Ştii ce-am aflat cînd studiam Codul fiscal?
Ionică: Că se bagă impozit pe număru de pahare!
Crîşmarul: Doamne fereşte! Am aflat că-i ziua copilului internaţional.
Ionică: Ai copii din flori prin sat pe la noi cu vreo nevastă de italian?
Crîşmarul: Eu ştiu că nu. Da mai ştii?
Ionică: Atunci care-i buba?
Crîşmarul: Buba-i că dracii ăştia ne calcă pe urme.
Ionică: Cum ne calcă pe urme?
Crîşmarul: Se face acţionari peste noi, în comerţ, hoteluri şi restaurante.
Ionică: Şi asta-i bine sau nu?
Crîşmarul: Cercetătorii zice că-i bine, eu zic că nu-i bine.
Ionică: De ce nu-i bine, crîşmare?
Crîşmarul: Închipuiţi că vine fiscu-n control sau DNA.
Ionică: Şi ce dacă vine?
Crîşmarul: Ăştia fuge ca potîrnichile şi ne lasă pe noi în belea.

Fiţi sociabili!