Prof.univ.dr.ing. Radu Pentiuc, directorul Departamentului de Electrotehnică din Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava: ”Nu sunt un dependent al unei anumite pasiuni, deşi am cochetat cu o astfel de activitate”

Prof.univ.dr.ing. Radu Pentiuc”Nu sunt un dependent al unei anumite pasiuni, deşi am cochetat cu o astfel de activitate”, declară universitarul sucevean, membru al Consiliului Director al Asociaţiei Generale a Inginerilor din România – AGIR. ”Bineînţeles că mai toţi, în copilărie, în perioada anilor `60-`70, am devenit prizonierii uneia sau ai mai multor pasiuni. Dintre prietenii mei şi vecinii de scară şi de bloc, unii copii erau colecţionari de cutii de chibrituri sau şerveţele. Alţii se mândreau cu colecţii performante de timbre. Adeseori zilele lungi şi însorite de vară ne prindeau, mai ales în vacanţe, admirând strădania copiilor, prietenii noştri de joacă, etalându-şi colecţiile acumulate cu multă trudă, puternică şi devotată pasiune. Acele ore de parcurgere a colecţiilor era momentul atât al unor evaluări individuale, dar şi al unor schimburi reciproc avantajoase, uneori pregătite minuţios din timp. La acea scară de evaluare clasificată putem spune că aveam o mică bursă: bursa colecţiilor noastre. Erau valori ale copilăriei noastre din acea perioadă. În acelaşi timp şi un criteriu de ierarhizare personală. Toţi am fi dorit să fim cât mai sus. Casa Pionierilor la început de an şcolar prezenta la fiecare şcoală, în fiecare clasă, cluburile aplicative: literatură, pictură, muzică, carting, aero şi navomodele, sculptură şi arte plastice. Paleta era destul de largă. Înscrierea noastră la aceste cercuri aplicative era firească, cu atât mai mult cu cât emisiunile de televiziune se desfăşurau cu un singur program naţional numai într-un interval de maxim 2-4 ore pe zi. Dar mai aveam şi o altă mare tentaţie concurentă cercurilor aplicative: jocurile copilăriei din faţa blocului. Spaţiile verzi din acea perioadă erau foarte generoase să ne primească pentru câte un meci antrenant de fotbal sau balansarea în bărcuţele din stativele metalice sau alunecarea vijelioasă din toboganele solarelor de joacă. Acum toate acestea au devenit sau parcări sau suprafeţe construite cu blocuri proprietate, vile sau garaje sau sedii de bănci. Pare de poveste, dar nu au trecut decât 40 de ani. Nu pot să uit, acum că îmi revin cu multă claritate în minte, unul dintre acei prieteni, Sorin, colecţionar de timbre, este şi un fost prorector de universitate, pe atunci un elev deosebit de silitor venit de la ţară, din judeţul Botoşani împreună cu sora lui, în gazdă la rude în Suceava, ca să studieze la oraş. Altul, Ghiţă, vecin de scară de la apartamentul nr.1, a ajuns campion mai întâi naţional şi apoi mondial la aeromodele, fiind între primii sportivi ai judeţului, iar fratele lui, Mircea, un boxer reputat în Moldova. A fost şansa mea să am asemenea prieteni de copilărie. Era o altă viaţă şi alt farmec al copilăriei… În bon tonul acelor ani am încercat şi eu la Casa Pionierilor. La aeromodele prea multă migală, la carting eram prea înalt, iar vehiculul neîncăpător, aşa că succesul l-am avut la cineclub. Cu domnul profesor Vasile Ciobanu am făcut filme de animaţie, dar şi filme de scurt metraj. Am participat la Sibiu la Festivalul cinecluburilor pionereşti din România, concurs unde preşedintele juriului a fost renumitul şi regretatul regizor Geo Saizescu. Am şi câştigat un premiu. Premiul l-am primit îmbrăcat în costum naţional din Bucovina. Întors la şcoală din vacanţă, eram în clasa a şasea, în 1966, când am şi folosit ca argument faptul că mi-am lăsat lung părul netuns, acela că urmam să fiu în rolul principal al unui film viitor la Cineclub Suceava. Aşa am fost iertat de doamna dirigintă, profesoară de limba română Gina Brădăţan, şi de domnul director Mihai Filip şi am putut să port mândru în continuare podoaba mea capilară, în deosebită vogă pe acea vreme”, îşi aminteşte domnul Pentiuc. Ei bine, ”de pe atunci, adică de la 10-12 ani, prin clasa a cincea şi a şasea, eu am devenit colecţionar de timbre. Vizitam săptămânal chioşcurile de difuzare a presei de unde puteam să procur plicuri cu timbre. Din economiile personale, suma primită de acasă pentru cornul din pauza mare de ora 10:00, cumpăram atât plicurile cu timbre mărci româneşti, cât şi pe cele cu timbre străine. Uneori câştigam şi câte un premiu aflat în plic, adică posibilitatea achiziţionării fără plată a unui plic cu timbre emis de Poşta Română. Un premiu mult savurat de mine. Dacă eram norocos, în plic găseam câte o serie întregă de timbre sau chiar câte o coliţă. Tatăl meu mi-a înţeles pasiunea şi îmi aducea de la Combinat, adică de la CCH-Combinatul de Celuloză şi Hârtie, plicuri de corespondenţă primită, de unde, cu îndemânare, recuperam timbre româneşti de pe plicuri, înmuindu-le în apă caldă. Cu mare atenţie pe toate le puneam în clasoare. Pasiune de copil. Pasiune din acea vreme”. ”Mereu am fost atras de sport. Sportul de perforrmanţă. Cu tatăl meu de mână, duminica de la ora 11:00, eram nelipsit de la meciurile Chimiei Suceava. Cu Petcu în poartă, Danileţ şi Borcău la mijloc, Gălăţan în atac am învins Politehnica Iaşi, în echipă cu Constantinescu în poartă, Ianul, Simionaş şi Lupulescu. În semifinalele Cupei Romăniei am jucat cu Dinamo Bucureşti. Atunci am luat autografe la Hotelul Balada de la Cornel Dinu, Alexandru Boc, Florea Dumitrache. Urma campionatul mondial de fotbal din Mexic unde ne-am calificat. În sport am dorit la început să fac baschet. Profesorul Popescu, atunci antrenor la Şcoala sportivă, mi-a spus că sunt prea scund, deşi aveam 1,94. Dorea jucători de peste 2 m. Eu nu-i aveam. Aşa că am ajuns la volei, sub îndrumarea marelui dascăl, un înalt caracter, profesorul Valentin Baraboi, căruia îi sunt deosebit de îndatorat şi căruia îi port o deosebită amintire. Am îmbinat şcoala de mare prestigiu de la Liceul „Ştefan cel Mare” cu sportul de performanţă de mare tradiţie în Suceava: voleiul. De pe vremea lui Gabriel Udişteanu anii ‘60 şi apoi în coordonarea doctorului Traian Căldare, Suceava a dat mult voleiului naţional. Am făcut apoi volei şi la Iaşi, la facultate, la Institutul Politehnic. Întors prin repartiţie la Suceava am reactivat cu colegi de generaţie o echipă de volei la Întreprinderea de Maşini Unelte Suceava – IMUS şi apoi săptămânal o echipă la Universitate. Am rămas şi acum credincios sportului, mai ales de întreţinere, prin alergări la stadion sau la sala de forţă a Universităţii Suceava”, a povestit Radu Pentiuc. El şi-a mai amintit că, ”din anul doi de facultate, după sesiunea de iarnă, am fost în vacanţă la Vatra Dornei. O iarnă cu multă zăpadă şi un ger aspru. Pârtia din parc era plină de copii din Dorna, dar şi cu tineri din Iaşi, studenţi veniţi la odihnă. Mă număram printre ei şi încercam să fur din tainele acestui nobil sport. Multă îndemânare şi curaj. Nu erau atunci monitori pe pârtie, dar mă uitam, cu multă atenţie, la antrenorii lui Igor şi ai lui Lili, copii de mare talent pe pârtie, viitori campioni naţionali. De altfel, Lili Ichim a şi fost participantă apoi, peste 10 ani, la Olimpiada de iarnă de la Sapporo, Japonia. Acum, mult mai târziu, am redescoperit după mulţi ani frumuseţea acestui sport: schiatul. Cu mare bucurie aştept iarna şi căderea zăpezii ca să mă aventurez pe creasta cea înaltă dintre brazi, de unde cu dezinvoltură să dau drumul energiei şi să culeg în freamătul alunecării imaginile vii ale naturii şi dezinvoltura partenerilor de sport, în albul gerului de iarnă”. În concluzie, domnul Pentiuc nu poate spune că a rămas prizonierul unei anumite pasiuni. ”În timp, acestea s-au diversificat. Constant îmi place muzica. Iubesc ritmul şi dansul, alături de buna dispoziţie, într-o atmosferă a destinderii. Muncesc mult, ca oricare dintre noi, şi sunt cu atât mai dezinvolt atunci când sunt împreună cu prietenii, fie de familie, fie de la universitate sau fie, atunci când timpul îmi permite, sunt cu colegii mei de liceu, cu care am păstrat o strânsă legătură şi pe care îi apreciez foarte mult”, a declarat universitarul sucevean. Proverbul care i se potriveşte crede că este: ”Pasiunea nu spune niciodată: <Destul!>”.
Cu o experienţă profesională de 30 de ani, Radu Pentiuc este din 2011 director la Departamentul de Electrotehnică din Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava. Printre altele, are 6 cărţi publicate în edituri recunoscute CNCSIS, peste 120 de articole publicate dintre care trei în reviste cotate ISI, 12 brevete de invenţie, 25 de contracte de cercetare (la 12 director de contract). Este membru în 12 comisii pentru acordarea titlului de doctor inginer la Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi, Universitatea Politehnică Cluj Napoca, moderator la 11 secţiuni ale unor conferinţe internaţionale, membru în Comitetul ştiinţific la 2 reviste cotate B+ CNCSIS. A obţinut 17 premii şi medalii la saloane de inventică, are numeroase aprecieri pentru activitatea desfăşurată, diploma de onoare, plachete omagiale.

 

 

 

Fiţi sociabili!