Problema mea. Sau a lor?

Nu e nici o noutate iubirea mea eternă pentru Real de Madrid. Secţia fotbal, că victoriile lor în Champions’ League la baschet, de exemplu, mă interesează cam cîte 24 de ore, atunci cînd se produc. La fotbal, însă, îi ştiu şi-i iubesc neîntrerupt din 1958. O viaţă de om. E drept că în toţi aceşti ani, exceptînd momentele (unele cu durata de ani!) în care Real m-a încîntat, dacă trag o linie şi trec la calcule, ies pe minus. În toate direcţiile, inclusiv la pariuri, unde de nu mai ştiu cîte (zeci?, sute de?) ori, din cauza Real-ului am ratat cîştiguri care însumate ar da binişor peste vreo juma’ de miliard. Bani vechi, desigur. Ultima pagubă mi-au produs-o la El Clasico, cînd pe varianta „de siguranţă” am jucat 1X. Dacă ieşea aşa, aş fi cîştigat aproape 7 milioane. Tot vechi. Mă gîndeam că nu se poate să pierdem, ci doar, dacă am fi fost în pasă chiar proastă, să iasă de vreun 2 – 2. Au fost, ce-i drept, patru goluri. Numai că toate în poarta noastră. Parcă acum cîţiva ani, cînd a fost 2 – 6, a fost mai bine ca acum, în ideea că totuşi de două ori am băgat-o şi noi în aţe. Să dai vina pe Casilla, zicînd că „s”-ul lipsă face diferenţa, ar fi incorect. Să zici că apărarea e de vină? Dar, mă rog frumos, cînd am avut noi apărare!? Dar am avut mereu atac. Nu şi acum. Ronaldo pare să nu priceapă încă unde a dispărut rusoaica, Benzema nu-nţelege de ce e-n libertate, iar Bale a uitat cu ce treabă a ajuns pe Continent. Peste toţi, dar aici mai mult ca sigur că e o fixaţie de-a mea, nemţălăul ăla nehazos, ca toţi nemţălăii, care pare a avea o singură calitate: că-i mălai mare. Cînd îl văd cum opreşte el mingea, cum priveşte în zare, apoi o ia uşurel la pas (cu pas!) şi în cele din urmă o pasează, fix cu latul, ca toţi împiedicaţii lumii (sau ca Ionuţ Lupescu, dacă vă suna mai bine!), cam la vreo 3-4 metri distanţă, mi se face rău. Aş fi crezut orice, dar că într-o bună zi o să ajungă să facă legea un pămpălău de neamţ, niciodată. La Real, zic. Dv. la ce naiba vă gîndeaţi!?

 

Fiţi sociabili!