Primarul comunei Dumbrăveni – Ioan Pavăl

Primarul comunei Dumbrăveni, Ioan Pavăl, a perseverat şi pînă la urmă i-a ieşit. I-a ieşit în cale o diplomă cu numele său, diplomă după care primarul s-a aplecat şi pe care a luat-o.

De ani de zile, domnul Pavăl organizează evenimente la care vin academicieni şi alte personalităţi din sfera culturală din România, Republica Moldova şi Ucraina, pentru a participa la Festivalul Literar „Mihai Eminescu”, vara, şi/sau la Festivalul „Poeţii Nemuririi Noastre”, iarna. Mai trebuie amintit că Primăria Dumbrăveni este şi co-partener al Congresului Eminescologilor de la Chişinău, eveniment iniţiat şi organizat de Academia de Ştiinţe din Republica Moldova.

Acestea fiind trecute în revistă, nu este de mirare că Ioan Pavăl a primit „Meritul Academic” din partea Consiliului Academiei Române „pentru sprijinul permanent şi generos acordat acţiunilor Academiei Române”. Primarul care a primit titlul din partea preşedintelui Academiei, Ioan Aurel Pop, a declarat: „Au fost emoţii plăcute, chiar dacă pe cei mai mulţi dintre distinşii academicieni îi cunosc şi i-am avut invitaţi la manifestările care au loc la Dumbrăveni. Atît eu, cît şi oamenii din Primăria Dumbrăveni vom fi mereu alături de oamenii de cultură, pentru că doar aşa societatea noastră se poate dezvolta. Vreau să mulţumesc pe această cale academicianului Eugen Simion, care mi-a deschis perspective la care nici nu visam cu ani în urmă. Acest premiu este o mare onoare pentru mine şi vreau să-l dedic celor alături de care muncesc la evenimentele culturale din comună, dar şi tuturor locuitorilor din Dumbrăveni”.

Distincţia pe numele domnului Pavăl are o greutate cu atît mai mare, cu cît este pentru prima dată cînd un primar din România intră în posesia „Meritului Academic”.

Fiţi sociabili!