Prezumţia de nevinovăţie

  • Copreşedintele Organizaţiei Judeţene a PNL, senatorul Gheorghe Flutur, a declarat, înainte de moţiunea care a picat, că pentru susţinerea moţiunii de cenzură intitulată „Alege între România şi Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta!”, liberalii poartă discuţii cu celelalte partide parlamentare, însă speră în onestitatea unor parlamentari care vor refuza ca imaginea lor să fie asociată unei guvernări „conduse de un inculpat trimis în judecată”. „PNL a aşteptat ca Ponta să demisioneze, ca un gest de salubritate politică. Tandemul premier – inculpat nu merge. Nicăieri în Europa nu merge”.

  • Flutur a arătat că în acest moment guvernarea e blocată, relaţia României cu partenerii externi e inexistentă, ca şi relaţia cu Opoziţia. Demiterea lui Ponta, a precizat copreşedintele PNL Suceava, ar echivala cu tăierea acestui nod gordian. „În PSD s-a discutat scenariul ca partidul să-i retragă sprijinul politic lui Ponta din raţiuni electorale, întrucît Ponta trage PSD în jos. Ponta e un bolovan de gîtul PSD, aşa cum e un bolovan de gîtul României, din cauza problemelor sale penale şi a refuzului de a demisiona”.

  •  

  • Montarea de decoraţiuni de Crăciun şi de instalaţii de iluminat pentru înfrumuseţarea tuturor cartierelor Sucevei în perioada sărbătorilor de iarnă s-a „blocat” la stadiul de intenţie, după ce, în Consiliul Local, alocarea de fonduri pentru achiziţia acestora a devenit subiect de dispută politică. „Să înţeleg că nu sînt de acord consilierii PNL să punem ornamente de iarnă în George Enescu şi Obcini sau în Iţcani, unde ar fi necesare, de asemenea. Dacă mai amînăm alocarea acestor fonduri, pînă se aprobă, pînă se fac procedurile de achiziţie, nu cred că mai este posibil să le punem anul acesta. Dacă vreţi să le punem la Crăciunul de anul viitor, asta e viaţa… o să le pun tot eu”, a fost replica primarului, care a stîrnit un val de hohote în rîndul consilierilor locali, pentru că, indirect, a lăsat să înţeleagă că va candida pentru un nou mandat, ceea ce ar încurca serios planurile celor care şi-au anunţat deja înscrierea în cursa pentru Primăria Suceava.

 

 

Scena 1

(Ionică stă cuminte şi îl ascultă pe crîşmar analizînd situaţia.)

Crîşmarul: Situaţia-i grea tare de tot!

Costică: Cum aşa?

Crîşmarul: Tare de tot, cum îţi spun!

Costică: Vrei să spui să am ajuns la sapă de lemn?

Crîşmarul: Mai rău! Am ajuns la apogeu.

Costică: Apogeu nu-i un fel de veceu?

Crîşmarul: Apogeu-i apogeu, veceu-i veceu.

Costică: Şi noi cum de-am ajuns la veceu?

Crîşmarul: La apogeu, mai ceva ca la veceu.

Costică: Datorită la peneleu?

Crîşmarul: Datorită la pesedeu.

Costică: Nu ziceai că se duce de rîpă la moţiune?

Crîşmarul: S-o dus moţiunea de rîpă.

Costică: N-am cum să cred treaba asta.

Crîşmarul: Citeşte şi nu te mai mira!

Costică: Unde să citesc?

Crîşmarul: Peste tot scrie. S-o făcut de ruşine Ponta sau nu s-o făcut?

Costică: Eu de unde să ştiu?

Crîşmarul: Citeşte şi nu întreba.

Costică: Unde să citesc?

Crîşmarul: Citeşte-o în ochii mei, dacă n-ai unde.

Costică: La tine-n ochi se citeşte o mare porcărie.

Crîşmarul: Vezi?

Costică: Văd, că de asta-ţi şi spun!

Crîşmarul: Şi n-am dreptate să am lacrimi în ochi?

Costică: Asta ştii tu. Te aşteptai la aşa o porcărie ca asta?

Crîşmarul: La cum era prevăzut, nu mă aşteptam.

Costică: Cine era prevăzut?

Crîşmarul: Moţiunea.

Costică: Era prevăzută o moţiune? Acuma aud!

Crîşmarul: Tu nici nu vezi, nici nu auzi? Ce-i cu tine?

Costică: Şi eu, ca omu din ziua de azi.

Crîşmarul: Care va să zică habar n-ai ce-i o moţiune în statu de drept.

Costică: Habar n-am. Şi?

Crîşmarul: Mă aduci la apogeu cu atitudinea asta!       

Costică: Decît să urli la mine, mai bine m-ai învăţa!

Crîşmarul: Hai că te-nvăţ. Fii atent!

Costică: Sînt atent, ochi şi urechi.

Crîşmarul: Am să pronunţ nişte cuvinte grele, de nesuportat.

Costică: Pronunţă-le. Eu mă ţin pe picioare.

Crîşmarul: Alege între România şi Ponta, un premier compromis!

Costică: Ponta!

Crîşmarul: Greşit! Şi tu eşti de-a lor!

Costică: De-a cui?

Crîşmarul: De-a lu tandemu premier-inculpat.

Costică: Şi ce-i de făcut?

Crîşmarul: Uită-te şi tu prin Europa! Mai vezi aşa ceva în Europa?

Costică: Văd sirieni. La noi nu văd sirieni.

Crîşmarul: Pe Christian Wulff  îl cunoşti?

Costică: N-am avut ocazia. Ce-i cu el?

Crîşmarul: O demisionat a doua zi.

Costică: Şi-n prima zi ce-o făcut?

Crîşmarul: În prima zi nu ştiu, că nu scrie.

Costică: Şi ce-i cu asta? Ce vrei să spui?

Crîşmarul: Ponta ştii ce face în situaţia lui?

Costică: Stă pe veceu sau stă pe apogeu?

Crîşmarul: Stă pe treptele tribunalului şi negociază cu FMI.

 

Scena 2

 

(Ionică rămîne cu gura căscată văzînd nepăsarea din crîşmă.)

Ionică: Voi staţi la taclale şi Ponta compromite România!

Costică: Bine că nu compromite Europa!

Ionică: Ce-ai tu cu Europa?

Costică: N-ai auzit de Christian Wulff ?

Ionică: Ce să aud?

Costică: Cum o demisionat a doua zi în loc să demisioneze în prima zi!

Ionică: Vorbeşti de Germania?

Costică: Chiar aşa! Ce zici de Christian Wulff  ăsta?

Ionică: Măcar el nu ţine cu dinţii de Germania!

Costică: Totuşi, bă, hai să fim serioşi!

Ionică: Să fii tu serios! Germania asta ne umple de fumăraie şi de refugiaţi!

Costică: Ce fumăraie?

Ionică: De la Volsvagăne. Nu vezi cîte Volsvagăne ne-o trimis să ne împuţească?

Costică: Parcă ziceai de Ponta. Ce ziceai de Ponta?

Ionică: Că ţine cu dinţii de guvernare.

Costică: Are dinţi buni dacă ţine.

Ionică: Şi ţine şi de prezumţie.

Costică: Ce prezumţie?                                             

Ionică: De nevinovăţie, neruşinaţii.

Costică: Cine, bă?

Ionică: Ăştia de la partid. Noroc de Flutur că i-o demascat.

Costică: Aşa-i trebuie. Cînd i-o demascat?

Ionică: Ieri pe la amiază. Ştii că s-o adunat şi-n faţa moţiunii?

Costică: Cine s-o adunat?

Ionică: Peneliştii. Şi majoritatea purta umbrele, în semn de protest.

Costică: Şi moţiunea ce-o zis?

Ionică: Moţiunea s-o votat singură, cu neruşinare.

Costică: La ce te aşteptai?

Ionică: Mă aşteptam să priceapă.

Costică: Ce să priceapă?

Ionică: Că Ponta-i un bolovan la gîtu României.

Costică: Parcă ziceai că ţine cu dinţii.

Ionică: Flutur zicea. Eu nu l-am văzut.

Costică: Ştii ceva, bă Ionică?

Ionică: Ce-i, bă? Să nu-mi spui că nu vrei un premier liberal.

Costică: Eu cred că tot crîşmaru are dreptate.

Ionică: Dreptate la ce?

Costică: În general, cu veceul.

Ionică: Care veceu?

Costică: În care ne-o băgat ăştia.

Ionică: Vrei să spui apogeu!

Costică: Veceu, apogeu, nu-i totuna?

Ionică: Vorba lu Flutur. Este nevoie să vină de la salubritatea politică.

Costică: Şi ce să facă ăştia de la salubritate?

Ionică: Să spele veceul ăsta, cum îi zici tu.

 

Epilog

 

(Crîşmarul vine jubilînd, cu o noutate din sat.)

Crîşmarul: Voi ştiţi cine-o mai intrat în disputa politică?

Ionică: Să nu-mi spui că ne-o adus refugiaţi la primărie!

Crîşmarul: Asta ne mai lipsea!

Ionică: Şi-atunci cine-o intrat în dispută?

Crîşmarul: Ornamentele de Crăciun. Iar nu ne cumpără ornamente!

Ionică: De anu trecut n-o rămas?

Crîşmarul: Ce să rămînă? Nu s-o stricat?

Ionică: Noi la crîşmă nu avem ornamente?

Crîşmarul: S-o stricat şi astea de la crîşmă.

Ionică: Ştii ce mă gîndesc eu?

Crîşmarul: Să le şuteşti de la Suceava.

Ionică: N-am ce şuti, că şi la ei s-o stricat.

Crîşmarul: Şi-atunci ce ornamente punem noi de Crăciun?

Ionică: Facem ca Ponta. Ne punem cîte un bolovan la gît şi defilăm prin faţa lui Flutur.

Fiţi sociabili!