Preşedinţia şi Guvernul, două vulnerabilităţi

Pe fostul primar de la Sibiu l-au lăsat nervii. L-au lăsat nervii fiindcă PSD i-a luat faţa, anunţînd că trebuie ca ambasada României din Israel fie mutată de la Tel Aviv la Ierusalim. Klaus Iohannis ar fi vrut să se bage el pe sub pielea americanilor, şi nu Liviu Dragnea, iar faptul că teleormăneanul a fost mai iute decît el l-a enervat la culme pe sibian. Nervii i-au întunecat mintea fostului primar de la Sibiu, acesta scoţînd o perlă atît de mare încît, dacă ar fi fost adevărată, atunci 50 de ani nimeni din România nu ar mai fi trebuit să muncească şi toţi am fi dus-o boiereşte de pe urma vînzării pietrei preţioase. Perloiul sibianului a sunat aşa: „Cine ştie ce înţelegeri secrete face domnul Dragnea acolo cu evrei”. Chiar dacă domnul Iohannis şi-a cerut scuze după aceea, prostia scoasă pe gură rămîne. Klaus Iohannis s-a scuzat pentru că era obligatoriu să o facă, dar, de fapt, aşa gîndeşte el: ca un primitiv. Se ştie că omul, la beţie sau la furie, spune fix ceea ce gîndeşte. Noroc că domnul Iohannis nu bea. Ferească Dumnezeu ca sibianul să fi fost şi băutor, fiindcă am fi dat de dracul de mult. Explicîndu-i-se că a comis-o rău de tot pînă cînd a priceput cît de gravă este situaţia pe care a creat-o prin declaraţia sa, fostul primar de Sibiu a încercat o şmecherie ca la Sibiu. Dar nu ca la Sibiu în centru, ci ca într-unul din cartierele sale mărginaşe. Sibianul a cerut public demisia teleormănencei din fruntea Guvernului pe motiv că nu face faţă funcţiei. Sanchi! Nu mai poate Klaus Iohannis de cum merg lucrurile în ţara asta… De fapt, sibianul întrecut de teleormănean la viteză nu a urmărit decît să abată atenţia opiniei publice de la gafa incomensurabilă pe care dumnealui a comis-o atunci cînd a vorbit despre presupuse înţelegeri secrete pe care fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman le-ar face cu „evrei”. Fostul primar de la Sibiu a afirmat că teleormăneanca transformă Guvernul „într-o vulnerabilitate pentru România”. Aşa o fi, dar şi fostul primar de la Sibiu a transformat Preşedinţia într-o vulnerabilitate pentru ţara noastră. Poate că Viorica Dăncilă trebuie să plece de la Palatul Victoria, dar şi Klaus Iohannis trebuie să plece de la Palatul Cotroceni. Urgent! Domnul Iohannis a demonstrat în numeroase rînduri că pălăria de preşedinte al României este prea mare pentru domnia sa, iar acum a demonstrat-o cu vîrf şi îndesat. Şi capul nu mai are cum să-i crească.   

 

Fiţi sociabili!