Prea Fericitul Bogdănel

Bogdan Loghin (T)Cu ocazia sosirii în Parohia Rădăuţi a PF Daniel, primarul PSD al municipiului, Bogdan Loghin, şi consilierii locali de toate culorile politice au onorat masa cu frumoasa sumă de 40.000 de lei. Să fie primită! Să spunem un Doamne-ajută, să ne facem o cruce mare şi să trecem la scris. În data de 22.10.2015, prin adresa cu numărul 136 (înregistrată la Primăria Rădăuţi cu numărul 93.279), stareţul Mănăstirii Bogdana, arhimandritul Iustin Dragomir, înştiinţa Consiliul Local Rădăuţi că are nevoie de nişte bani pentru o mare sărbătoare la care urma să participe şi Prea Fericitul Daniel: „Prin prezenta Vă aducem la cunoştinţă că în perioada 5-7 noiembrie 2015, Mănăstirea Bogdana organizează sfinţirea Mănăstirii de Maici „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” precum şi inaugurarea Aşezămîntului de copii „Sf. Ierarh Leontie” din Rădăuţi, obiective aflate sub oblăduirea mănăstirii noastre. La evenimentul menţionat va fi prezent Patriarhul României precum şi alte personalităţi centrale şi locale. În acest sens vă rugăm să analizaţi posibilitatea acordării unui sprijin financiar pentru finalizarea investiţiilor la sala de mese a Aşezămîntului de copii „Sfîntul Ierarh Leontie” Rădăuţi. Nădăjduind într-o bună colaborare, rugăm pe Milostivul Dumnezeu să Vă dăruiască toate cele de folos”. Cum era firesc, noul Consiliu Local format din supleanţi, după ce vechiul Consiliu Local fusese dizolvat cu multe luni în urmă, şi noul viceprimar cu atribuţii de primar al Rădăuţilor, social-democratul Bogdan Loghin, au luat repede în discuţie solicitarea stareţului Mănăstirii Bogdana. Oameni cu frica lui Dumnezeu, noii conducători ai municipiului Rădăuţi au hotărît să trebuie să contribuie financiar, pentru ca evenimentul la care era aşteptat chiar Patriarhul Daniel să iasă cît mai bine.

Înainte de a trece la sumă vă reamintim că pe data de 7 noiembrie, peste 1.500 de credincioşi, printre care şi cîţiva politicieni de la Rădăuţi şi de la Suceava, au fost prezenţi, smeriţi, la slujba de sfinţire a Mănăstirii „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din Rădăuţi. Ceremonia religioasă a fost oficiată de un consistent sobor de preoţi condus de Prea Fericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. După oficierea slujbei, Patriarhul Daniel a declarat că vineri, 6 noiembrie, a sfinţit şi Aşezămîntul „Sfîntul Ierarh Leontie”, care găzduieşte 140 de copii. Şeful Bisericii Ortodoxe i-a oferit părintelui Iustin Dragomir „Crucea Patriarhală”, cel mai mare Ordin al Patriarhiei Române pentru clerici. Pe de altă parte, în cadrul aceluiaşi eveniment, preşedintele PSD al CJ, Cătălin Nechifor, i-a oferit PF Daniel titlul de cetăţean de onoare al judeţului. Prea Fericitul a plusat, dăruind o sumă de bani pentru Aşezămîntul „Sfîntul Ierarh Leontie”. Nu s-a spus cît, dar la cîteva zile s-a aflat, pe surse, că şeful BOR a dat 100.000 de lei, dar şi pachete conţinînd cîte un fular, o căciulă şi o pereche de mănuşi pentru toţi cei 140 de copii defavorizaţi de care are grijă Mănăstirea Bogdana. Revenind la suma cu care Primăria Rădăuţi a onorat masa, trebuie să spunem că este vorba despre 40.000 de lei. Pentru ce? Pentru „finalizarea investiţiei la sala de mese a Aşezămîntului de copii « Sfîntul Ierarh Leontie » Rădăuţi”, aşa cum a cerut arhimandritul Iustin Dragomir? Nu. În raportul „la proiectul de hotărîre privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru trimestrul 4/2015 (…)” scrie: „Mănăstirea Bogdana –  adresa  93.279/22.10.2015 – sprijin financiar pentru sfinţirea Mănăstirii de Maici în perioada 5-7 noiembrie 2015 – 40.000 de lei”. De unde rezultă că banii, toţi sau cea mai mare parte a acestora, au fost folosiţi pentru ca musafirii, în frunte cu PF Daniel, să se simtă foarte, foarte bine. Aşadar, PF Daniel a oferit 100.000 de lei, în timp ce vizita PreaSfinţiei Sale a costat municipiul Rădăuţi 40.000 de lei. Ei, dar tot s-a ieşit pe plus. Pe un şi mai mare plus dacă punem la socoteală şi fularele, căciulile şi mănuşile pentru copii. Bun, dacă stăm să calculăm cîţi bani a dat de-a lungul timpului Primăria Rădăuţi pentru Mănăstirea Bogdana şi cîţi bani n-a dat Patriarhia Română, lucrurile se schimbă radical. Dar, nu ne-am propus aşa ceva. În încheiere, „rugăm pe Milostivul Dumnezeu să Vă dăruiască toate cele de folos”, domnule primar, Bogdan Loghin, şi doamnelor şi domnilor consilier locali.

 curtea Mănăstirii de MaiciPrimarul PSD al municipiului Rădăuţi, Bogdan Loghin (primul din stînga), stînd pe scena amplasată în curtea Mănăstirii de Maici şi aşteptînd ca PF Daniel să-l binecuvînteze: „Mă simt mult mai împăcat cu mine însumi de cînd am contribuit la organizarea acestui emoţionant eveniment. Acum, abia aştept să votez pentru sponsorizarea construcţiei unei mănăstiri de taici”. 


 

Fiţi sociabili!