Potenţialul distructiv al proştilor

Am mai scris în „cutia mea ” despre această temă fascinantă, prostia. Analizam atunci – ajutat şi de eseul consacrat acestei cărţi de prietenul Liviu Antonesei – lucrarea lui Carlo Cipolla despre „legile prostiei”. Acestea – scrie economistul şi eseistul italian –  sînt în număr de cinci.

1. Omul subestimează numărul idioţilor care-l înconjoară. Sună ca o banalitate şi un snobism şters, dar viaţa ne dovedeşte contrariul. Oricît de mult nu aţi aprecia pe cineva, vă veţi ciocni de următoarea situaţie: omul care arăta deştept şi raţional se adevereşte a fi un idiot nemaiîntâlnit. Proştii apar întotdeauna în cele mai nepotrivite locuri şi la cel mai nepotrivit moment, ca să dea toate planurile peste cap.

2. Probabilitatea ca un om să fie prost nu depinde de alte calităţi ale sale. Ani de observări şi experimente m-au adus – scrie Cipolla – la concluzia că oamenii nu sînt deopotrivă: unii sînt proşti, alţii nu, şi această calitate este de la natură şi nu depinde de factorii culturali. Omul este prost aşa cum este roşcat sau are grupa I de sînge. Aşa s-a născut după voinţa Celui de Sus, dacă vreţi. Educaţia nu are nimic în comun cu probabilitatea de a avea un anumit număr de proşti în societate. Acest lucru a fost dovedit de nenumărate experimente în universităţi, pe cinci categorii: studenţi, lucrători de birou, personal de serviciu, personal din administraţie şi profesori. Cînd am analizat grupul personalului slab calificat, numărul proştilor s-a dovedit a fi mai mare, ceea ce mă şi aşteptam Am fost atît de uimit de rezultate, încît am hotărît să fac experimentul şi pe elita intelectuală, a laureaţilor premiilor Nobel. Rezultatul a confirmat super-puterea naturii: acelaşi număr de laureaţi au fost proşti. Ideea pe care o lansează legea a doua este greu de acceptat, dar numeroasele experimente confirmă că avem dreptate. Feministele susţin legea a doua, pentru că aceasta spune că proaste printre femei sînt tot atîtea cît şi printre bărbaţi. Locuitorii ţărilor din lumea a treia se consolează, astfel, cu faptul că ţările dezvoltate nu sînt chiar atît de dezvoltate.

3. Prostul este acea persoană ale cărei acţiuni duc la pierderi pentru alţi oameni sau grupuri de oameni şi nu aduc beneficii actantului sau chiar se transformă în evenimente negative pentru el. Legea a treia presupune că toţi oamenii se împart în patru grupuri: naivi (N), deştepţi (D), infractori (I) şi proşti (P). Dacă Vasile acţionează în aşa fel încît suportă pierderi, dar îi aduce beneficii lui Petru, atunci el face parte din categoria naivilor (Zona N). Dacă Vasile face ceva care îi aduce beneficii şi lui, şi lui Petru este deştept, pentru că a acţionat deştept (Zona D). Dacă acţiunile lui Vasile îi aduc beneficii numai lui însuşi, iar Petru are de suferit de pe urma lor, atunci Vasile este infractor. Şi, în final, dacă Vasile se află în Zona P sînt pierderi de ambele părţi. Nu e greu de imaginat amploarea daunelor pe care le pot provoca proştii, nimerind la conducere şi avînd autoritate politică şi socială. Ce anume îl face pe un prost periculos? Oamenii proşti sînt periculoşi pentru că oamenii raţionali cu greu pot deduce logic un comportament iraţional. Un om deştept poate să înţeleagă logica infractorului, pentru că infractorul este raţional. Infractorul este previzibil, de aceea poţi face un sistem de apărare de infractor. Să prognozezi, însă, acţiunile unui prost nu poţi; el îţi va face rău fără vreun motiv, fără scop, fără plan, în cel mai neaşteptat loc, în cel mai nepotrivit moment. Nu aveţi tehnici de a anticipa atacul lui.

4. A patra lege a prostiei: Deştepţii subestimează mereu potenţialul distructiv al proştilor. Să fii deştept şi să uiţi că ai de-a face cu un prost în orice moment al zilei, în orice loc şi în orice circumstanţe înseamnă să comiţi o eroare care te va costa foarte scump. Naivii din zona N nu pot recunoaşte de obicei pericolul proştilor din zona P, ceea ce nu e de mirare. E de mirare faptul că proştii sînt subestimaţi şi de deştepţi, şi de infractori. Un stereotip răspîndit: prostul îşi dăunează doar lui însuşi. Nu. Nu trebuie să confunzi proştii cu naivii neajutoraţi. Niciodată nu faceţi alianţă cu proştii imaginîndu-vă că-i puteţi folosi pentru propriile beneficii. Dacă veţi face aşa, pesemne că nu înţelegeţi natura prostiei.

5. A cincia legea a prostiei: Prostul este cel mai periculos tip de personalitate. Prostul e mai periculos decît infractorul. Rezultatele acţiunilor unui infractor perfect sînt o simplă trecere a bunurilor materiale de la un om la altul. Societăţii nu-i este nici mai cald, nici mai frig de la asta. Întreg sistemul ar fi fost redus la transferul de bogăţie în favoarea celor care acţionează de dragul acesteia. Acest lucru poate fi uşor observat la ţările unde conducerea este coruptă, iar cetăţenii mereu încalcă legile. Atunci cînd în scenă intră proştii, tabloul se schimbă. Ei aduc pagube, fără a avea beneficii. Bogăţia este distrusă, societatea trăieşte în sărăcie. Istoria ne arată că, în orice perioadă, ţara progresează atunci cînd la conducere sînt suficient de mulţi oameni deştepţi, care să reţină proştii activi şi să nu le permită să distrugă ceea ce au creat deştepţii. Într-o ţară în regres, proştii sînt la fel de mulţi, dar la conducere observăm o creştere a numărului de infractori proşti printre ceilalţi cetăţeni. Această schimbare cu siguranţă creşte urmările distructive ale acţiunilor proştilor şi toată ţara se duce de rîpă.

 

 

 

 

Fiţi sociabili!