Porcuşorul, Cartoforul, Ranchiunosul=PCR

Pentru aceia dintre dumneavoastră care, în naivitatea lor, încă mai cred că Ceauşescu a dat colţu’, vin cu o veste proastă: nu. El e viu sau cel puţin asta ne-au dat de înţeles cei trei domni despre care e vorba în titlul rubricii, nişte foste glorii ale fotbalului românesc, care încă mai cred acum, în anul de graţie 2017, că NATO subvenţionează echipe de fotbal, cumpără fotbalişti şi le dă de lins nişte blide domnilor în cauză, dacă tot s-au terminat dosurile în care erau specialişti, cel mai apetisant fiind al unuia dintre Ceauşeşti, numitul Valentin, care le-a fost şef la Steaua, pe vremea cînd tac’su era şef la România. Iar ăştia, pupindosiştii, erau şefii fotbalului european. Ei bine, săptămîna trecută, invitaţi la o televiziune de specialitate, gloriile apuse prezentau o imagine aproape apocaliptică: unul, machitor fără frontiere (mă pricep, vă jur, că doar de o viaţă pescuiesc printre lipoveni în Deltă) îşi manifesta faţă de Steaua o ranchiună vecină cu Spitalul 9. Ălălalt, trişorul la cărţi, arestat într-un casino din Bucureşti taman pentru asta, continuă să se viseze antrenor de mari echipe, evident amnezic faţă de toate performanţele sale la Naţională. În sfîrşit, fostul vitezist, acum o epavă înecată în propria-i slănină, s-a trezit proţăpit pe o funcţie oarecum civilă într-o instituţie pe deplin militară, respectiv noua Steaua, aia a Armeţii, care cică vrea să spargă ligile de jos în sus, iar pînă-n 2020 s-o ia şi pe urmele lui Borcea. Nu, cică nu la bulău, ci în Champions’ League. Auzindu-i, nu te puteai împiedica să te întrebi dacă infantilismul n-are totuşi vîrstă limită şi dacă n-ar trebui reintrodusă alfabetizarea obligatorie. Peste toate, se vedea şi că n-au înţeles nimic din lumea de azi, şi că dacă s-ar întoarce Ăl Bătrîn de lîngă Elvis, ăştia s-ar repezi să-l mai pupe o dată. Tot acolo.

 

Fiţi sociabili!