Poliţistul întreprinzător

Povestirile cu poliţişti sînt adesea ilare, aşa cum cele ale pescarilor sînt incredibile. Poliţiştii sînt de multe ori luaţi peste picior. Uneori pe bună dreptate, alte ori degeaba.

Am aflat dintr-un ziar local despre cazul unui poliţist care este cercetat de procurori pentru că făcea asigurări obligatorii de răspundere civilă şoferilor depistaţi în trafic fără RCA. Odată declanşată cercetarea procurorilor, înclin să cred că există evidenţe care demonstrează încălcarea legii.

Aşadar, legal vorbind, demersul împotriva poliţistului e corect, logic, însă, e o problemă. Practic, dacă depistăm o neregulă, o încălcare a legilor ţării, este firesc să o îndreptăm, mai degrabă, decît să-i pedepsim pe vinovaţi. Or, poliţistul cu pricina asta făcea. Cel puţin aşa se înţelege din ziar – conducătorii auto depistaţi fără RCA erau iertaţi de amenda între 1.000 şi 2.000 de lei prevăzută de lege, dacă îşi făceau pe loc asigurarea la agentul Negură. Că e agent de poliţie, că e agent de asigurări, ce mai contează? Agentul închidea ochii în schimbul comisionului pe care-l cîştiga ca urmare a încheierii poliţei RCA. Adică, poliţistul Gabriel Valerian Negură nu a făcut altceva decît să se folosească de slujba sa ca să depisteze clienţi pentru activitatea sa extraprofesională, e drept, pe care legea n-o permite în cazul poliţiştilor. Se pare că n-are scăpare, oricum a-i da-o. Poliţistul întreprinzător n-avea dreptul să facă asta, dar bunul simţ şi logica ar impune-o. Că se dă şpagă, că se ia mită, că se încalcă regimul rutier nu mai e nici un secret, dar legile sînt şi ele perfectibile, iar scopul unei societăţi este să evolueze.

Greu de crezut că poliţistul cîmpulungean Negură era plin de bune intenţii şi că nu voia altceva decît intrarea şoferilor în legalitate, dar metoda pe care o aplica n-ar trebui ignorată, ci mai degrabă exploatată. N-ar fi deloc rău dacă legea ar avea prevederi drastice, dar constructive, precum asigurarea pe loc, şi nu doar măsuri pecuniare ca sancţiune.

 

Comentariu difuzat de Radio Top Suceava – 104 FM.

Fiţi sociabili!