PNL-ul, lovit crunt de actorul politic Diaconu

Fiind actor de profesie, lui Mircea Diaconu nu i-a fost greu să intre în rolul unui actor politic important. Ca actor politic, domnul Diaconu s-a remarcat în piesele difuzate de Antena 3, în care liberalii şi social-democraţii erau personajele pozitive, democrat-liberalii erau personajele negative, iar Traian Băsescu era dracul dracilor. Cu ajutorul postului de televiziune înainte amintit, al alianţei social-liberale şi al talentului său, Mircea Diaconu a devenit unul dintre cei mai cunoscuţi politicieni din această ţară. Nu sînt sigur, dar cred că, în prezent, domnul Diaconu este cunoscut mai mult ca actor politic decît ca actor de teatru şi film. Din cauza legilor prost făcute, Mircea Diaconu a ajuns în conflict cu ANI, iar Agenţia Naţională de Integritate, cu legile prost făcute în mînă, i-a interzis acestuia să candideze la alegerile europarlamentare. Din cauza ANI, PNL a renunţat să-l mai pună pe Mircea Diaconu pe lista pentru alegerile din 25 mai, însă actorul politic nu a renunţat la luptă. Acesta, profitînd de notorietatea adunată mulţumită USL şi Antena 3, a spus că va candida în calitate de independent şi s-a apucat să strîngă semnături. Domnul Diaconu a spus că va merge de unul singur în alegeri pentru a apăra dreptul oricărui cetăţean român de a alege şi de a fi ales. Foarte frumos şi foarte curajos. Însă, candidînd ca independent, Mircea Diaconu ar putea să ia parte din  voturile care, altfel, ar ajunge la PNL, partid pe care tocmai l-a părăsit din cauză de ANI, după cum susţine domnia sa. Totodată, cu ajutorul echipelor de propagandă pe care adversarii PNL le au la dispoziţie, se va cultiva în mintea electoratului ideea că liberalii sînt nişte oameni de nimic din moment ce au renunţat atît de uşor la superstarul Mircea Diaconu. Dacă domnul actor ar fi avut un minim respect pentru PNL, nu ar fi pus partidul, care şi-aşa are mari probleme, într-o postură neplăcută cu numai cîteva săptămîni înainte de alegerile europarlamentare.Conştient sau nu, domnul Diaconu a devenit un actor important în piesa în care PSD-ul, PDL-ul şi PMP-ul fac totul pentru a compromite Partidul Naţional Liberal şi pentru a-l termina pe preşedintele acestuia, Crin Antonescu.

Fiţi sociabili!