Plimbăreţilor,

Numai la vacanţe, călătorii şi distracţie pe cinste vă stă gîndul, dovadă că acum vă freacă grija de mersul trenurilor, al ălora care, după mintea voastră, ar trebui să aducă în flux continuu turişti peste turişti, mai ales străini, la noi în judeţ. Ia să vedem ce am avea noi de cîştigat de pe urma lor, şi deci dacă un asemenea efort chiar merită făcut. Să începem cu ăştia mai apropiaţi, europenii. Păi, măi jupânilor, ăştia nici nu mai pot fi consideraţi turişti străini, din moment ce şi noi, şi ei, sîntem membri ai UE. De fapt, conform datelor statistice existente, din cei 720 de milioane de turişti care ne-au vizitat judeţul numai în prima jumătate a acestui an, circa 719.999.800 au fost europeni d-ai noştri, d-ai Vrîncioaiei, cum s-ar zice, care mai şi vorbeau cu toţii limba română (care, se ştie, e limbă oficială a UE, deci o învaţă tot continentul), deci cum puteai să-ţi dai seama că-s belgieni, englezi, unguri sau ce-or mai fi fost? A, nu prea înjurau, nu vorbeau de fotbal şi curve toată ziua, nu ronţăiau sîmburi, deci aşa ne-am dat seama că nu-s români, dar totuşi europeni de-ai noştri. Restul? Ceva japonezi, americani, evrei, ba şi sud-africani. Din restul Africii nu prea s-au înghesuit, şi bine au făcut: ce, avem nevoie să ne bage Ebola d-aia de-a lor ca să ne concureze? Aşa, noi rămînem tot pe locul I la TBC, iar ei n-au decît să-şi păstreze supremaţia la Ebola. Cum? Toată Europa nu are 720 de milioane de locuitori? Ei, fir-ar a naibii de treabă, s-or fi strecurat ceva spioni veniţi cine ştie de pe unde care s-au dat europeni, numai ca să ne strice statisticile. O să constituim un grup de lucru ca să ne lămurim. Cum ziceam, ăia mulţi fiind europeni, deci ca cînd ar fi români, au înţeles că la mersul trenurilor e o problemă. Iar ăilalţi 200 n-au decît să-şi ia elicopter cînd mai vin, dacă nu le plac drumurile noastre. Că pentru 200 de oameni n-o să băgăm trenuri speciale.

Florin Sinescu, prefect, circulînd c-un tren defect

 

Fiţi sociabili!