Plagiat fericit!

În unităţile şcolare sucevene nu s-au ţinut cursuri miercuri, 5 octombrie, cînd a fost sărbătorită Ziua Internaţională a Educaţiei. Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean, profesorul Gheorghe Lazăr, a comunicat că 5 octombrie nu este zi liberă. El a mai informat că unităţile de învăţămînt nu vor organiza ore de curs, ci vor marca Ziua Internaţională a Educaţiei prin manifestări specifice.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, consideră că plagiatul a devenit o mare problemă a societăţii. „Am discutat cu studenţii şi mi-au spus că, desigur, plagiatul nu este problema cea mai mare a sistemului universitar. Plagiatul este o problemă mare a societăţii, fiindcă este o formă de hoţie”.

Laura Codruţa Kovesi: „Eu am fost verificată în anul 2012 de Comisia Naţională de Etică, am fost audiată într-o comisie din care au făcut parte mai mulţi profesori, m-am prezentat la audieri şi am adus probe şi s-a dat verdict definitiv acum patru ani. Teza mea este corectă şi am toate probele. Una dintre probe este certificatul de căsătorie. Mi se reproşează că Laura Codruţa Kovesi a copiat-o pe Codruţa Lascu. Teza mea este corectă, o teză pe care am muncit-o”.

Elena Udrea a declarat că s-a înscris la un master de Consiliere pastorală şi asistenţă psihosocială, la Universitatea Babeş – Bolyai, afirmînd că vrea să înfiinţeze un institut al fericirii, unde să ajute în mod gratuit oamenii să îşi rezolve problemele cu ajutorul religiei.

 

 

Scena 1

(Crîşmarul ridică un deget în aer, străbătut de o mare descoperire.)

Crîşmarul: Spune-mi dacă ştii, să văd dacă ştii.

Costică: Ce să ştiu?

Crîşmarul: Ce zi anumită sărbătorim noi astăzi.

Costică: Astăzi de dimineaţă?

Crîşmarul: De dimineaţă şi pînă seara. Ia să te-aud!

Costică: Eu n-am nimica de sărbătorit, da dacă vrei, sărbătoresc pe loc pentru tine.

Crîşmarul: Ce sărbătoreşti?

Costică: Ce vrei tu. Numai să scoţi mîncare şi băutură.

Crîşmarul: Altfel tu nu ştii să sărbătoreşti?

Costică: Altfel nu se există. Scoţi sau nu scoţi?

Crîşmarul: Astăzi sărbătorim Ziua Internaţională a Educaţiei şi deci nu se poate.

Costică: Şi cum o sărbătorim?

Crîşmarul: Chiulim de la şcoală.

Costică: Aicea m-ai prins: eu toată viaţa am sărbătorit Ziua Internaţională a Educaţiei, da nici chiar aşa, pe uscat.

Crîşmarul: Vrei să spui că mai deschideai din cînd în cînd cîte-o carte?

Costică: De ce s-o deschid?

Crîşmarul: Ca să vezi ce-i înăuntru.

Costică: Înăuntru toate-s la fel. Crezi că mă păcăleşti?

Crîşmarul: Şi-atunci cum sărbătoreai?

Costică: Mai fumam, mai beam, mai mă distram. Da cel mai mult fumam.

Crîşmarul: Acuma s-o schimbat treaba. Acuma-i oficial.

Costică: Vrei să zici că mă laşi să fumez înăuntru?

Crîşmarul: Nu te las. Fumează afară cît vrei, că înăuntru nu-i voie.

Costică: Şi-atunci cum vrei să sărbătorim Ziua Internaţională a Educaţiei?

Crîşmarul: Prin manifestări specifice.

Costică: Adica chiulim de la şcoală. Am priceput.

Crîşmarul: De fapt, nu chiulim.

Costică: Da ce facem?

Crîşmarul: Facem manifestări specifice deosebite, cum zice Lazăr de la învăţămînt.

Costică: Specifice cui?

Crîşmarul: Specifice la poporul român.

Costică: Dacă zici tu, hai să facem. Ce facem?

Crîşmarul: Nu chiulim. Plagiem.

Costică: Ce plagiem, dacă zici că nu scoţi mîncare şi băutură?

Crîşmarul: Plagiem doctorate.

Costică: Şi de unde scoţi doctorate?

Crîşmarul: Mi-o adus Ionică ieri doctoratu lui Ponta şi doctoratu lu Kovesi.

Costică: De unde-o făcut rost de ele?

Crîşmarul: Le-o plagiat şi el naiba ştie de unde. El zice că de pe net.

Costică: Sanchi. Îţi spun eu de unde!

Crîşmarul: De unde?

Costică: De la Ziua de Produs în Bucovina, că acolo era îmbulzeală.

Crîşmarul: Acuma nu mai contează de unde. Ce ne interesează pe noi?

Costică: Chiar aşa. Da spune-mi o treabă, să mă lămuresc.

Crîşmarul: Ce treabă să-ţi spun?

Costică: Ce-nseamnă de fapt plagiat?

Crîşmarul: Este o problemă mare a societăţii.

Costică: Ce fel de problemă?

Crîşmarul: Ia dă-te-ncoace, să-ţi spun la ureche.

Costică: Iaca mă dau, da să nu-mi stucheşti în ureche.

Crîşmarul: Eu îţi spun, da să ştii că nu-i de la mine.

Costică: Da de la cine?

Crîşmarul: De la Iohannis. Chiar vrei să ştii care-i marea problemă a societăţii?

Costică: Chiar vreau să ştiu. Care-i?

Crîşmarul: Plagiatul care-i o formă de hoţie.

Costică: Şi de ce n-ai spus de la început? Plagiatu-i o formă de hoţie?

Crîşmarul: Nu striga-n gura mare. Aşa zice Iohannis, aşa zic şi eu.

Costică: Bată-te să te bată, crîşmare! Era cît pe ce să cred că-i o mare şmecherie!

Crîşmarul: Şi deci noi ce facem acuma cu doctoratele astea?

Costică: Le dovedim noi şi pe astea!

Crîşmarul: Pe-a lu Ponta, hai, treacă-meargă. Da ce te faci cu-a lu Kovesi?

Costică: Crezi că nu-l dovedim? Îl dovedim noi, că lecţia asta am învăţat-o din şcoala primară.

Crîşmarul: Ce lecţie ai învăţat tu aşa bine din şcoala primară?

Costică: Că cine plagiază astăzi un ou, mîine plagiază un bou.

Crîşmarul: Eu te-am întrebat de Kovesi, nu de Ponta!

 

Scena 2

 

(Ionică îl bate pe umăr pe Costică.)

Costică: Nu mă-ntrerupe, că mă derutezi.

Ionică: Da ce faci tu acolo?

Costică: Dovedesc plagiatu lu Kovesi. Şi nu mă mai întrerupe!

Ionică: Nu te mai munci degeaba, că nu dovedeşti.

Costică: De unde ştii?

Ionică: Tu crezi că eu n-am încercat? Tu crezi că nu m-am zbătut? Degeaba-degeaba!

Costică: Şi unde te-ai poticnit?

Ionică: Într-una din probe. Mă crezi aşa prost şi incompetent?

Costică: Eu n-am găsit nici o probă. Tu unde-ai găsit?

Ionică: Ai văzut certificatul ei de căsătorie?

Costică: Nu l-am văzut. Ce-i cu el?

Ionică: Asta-i proba de doctorat. Cine nu l-o văzut crede că-i plagiat.

Costică: Stai aşa: Ponta n-are certificat de căsătorie?

Ionică: Ba are certificat.

Costică: Şi-atunci la dînsu de ce-i plagiat şi la Kovesi nu-i plagiat?

Ionică: Vezi că eşti bou? Cum scrie la Ponta pe doctorat?

Costică: Ponta.

Ionică: Şi cum scrie la Ponta pe plagiat?

Costică: Ponta.

Ionică: Şi nu te-ai prins nici acuma?

Costică: Chiar nu m-am prins!

Ionică: Păi, cum scrie la Kovesi pe doctorat?

Costică: Lascu.

Ionică: Şi cum scrie la Kovesi pe plagiat?

Costică: Kovesi.

Ionică: Tot nu te-ai prins?

Costică: De ce să mă prind?

Ionică: Că una-i cu doctoratu şi alta-i cu plagiatu.

Costică: Ca cum ar veni, prinde orbu, scoate-i ochii!

Ionică: Vezi că te-ai prins?

Costică: Văd. N-are rost să mai dovedesc. Şi apropo: ce zici de Ziua Internaţională a Educaţiei?

Ionică: Ce să zic? Dă-o-n mă-sa!

Costică: Ce-i cu tine? Ai nebunit? Nici DNA nu se exprimă aşa!

Ionică: Văd că te-o tîmpit doctoratele astea!

Costică: Asta-i drept. Da cu Ziua Internaţională a Educaţiei ce ţi-o mai căşunat?

Ionică: Stai să vezi cînd o să fie Ziua Internaţională a Masteratelor.

Costică: Masteratele se plagiază şi ele?

Ionică: Şi încă cum! Să vezi tu peste doi-trei ani.

Costică: Ce se-ntîmplă atuncea?

Ionică: Iese Udrea cu masteratu la interval.

Costică: Masteratu-i tot o mare problemă a societăţii?

Ionică: Tot.

Costică: Şi tot o formă de hoţie?

Ionică: Tot.

Costică: Nu-i ajunge cît o furat bărbatu-su pentru dînsa?

Ionică: Iaca că nu!

Costică: Şi nu-i ajunge poşetele şi pantofii şi inelele care le are?

Ionică: Iaca că nu!

Costică: Şi ce mai vrea dînsa să facă cu masteratu la interval?

Ionică: Să-şi rezolve problemele de la DNA cu ajutorul religiei.

Costică: Ştie să spună Crezul pe de rost?

Ionică: N-are voie să-l spună, ca să n-o acuze ăştia de plagiat.

 

Epilog

 

(Crîşmarul vine zburdînd de fericite, cu telefonul deasupra capului.)

Crîşmarul: Ghici cine m-o sunat! M-o sunat Udrea-n persoană!

Ionică: Ce ţi-o spus?

Crîşmarul: Că vrea să facă aici Institutul Fericirii, să-i pregătesc o cameră separată.

Ionică: Cu un pat sau cu două?

Crîşmarul: Cu pat dublu. Tu ce crezi despre asta?

Ionică: Cred că ţi-o pus Dumnezeu mîna-n cap.

Crîşmarul: Şi eu cred. În sfîrşit se rezolvă şi problemele pe la noi. Ionică: Care probleme?

Crîşmarul: Problemele de orice fel, emoţionale, de sănătate, psihologice, orice fel de probleme, cu ajutorul credinţei religioase.

Ionică: Şi cu popa din sat ce te faci?

Crîşmarul: Tot dînsa rezolvă: îl acuză de plagiat!

Fiţi sociabili!