Pîinea de la gura soldatului român, luată de soldatul rus

Îmi face plăcere, mereu, să „dezgrop” și să public, ca aici, un text inedit al viitorului șef de stat, Ion Antonescu, scris imediat după Primul Război Mondial. În acel război, Antonescu și-a cîștigat reputația de comandant militar priceput și pragmatic, executant meticulos și dur. Duritatea sa i-a adus porecla „Cîinele roșu”, care provenea de la părul său blond spre roșcat. Pentru contribuția la cucerirea Budapestei și înfrîngerea Armatei Roșii ungare (1919), locotenent-colonelul Ion Antonescu a fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a (Decretul Regal nr. 5454 din 31 decembrie 1919).

Dar, iată textul scris – la cald! – de Antonescu în 1919. Mie mi se pare un soi de „sămînță”, o prevestire a urii lui și – implicit – a neacceptării noastre, ca români, de a ne închina, fără condiții, „muscalilor”. E părerea mea, nu vă supărați! Citez (repet, textul anti-rusesc e scris în 1919!): „Veniți în număr mare pentru a ne ajuta! Rușii s-au instalat în Moldova noastră, dar… ca și cuceritori! Călăuziți ei fiind de această mentalitate, ei au pus stăpînire pe toate orașele și satele, pe toate clădirile oficiale și particulare, pe toate aprovizionamentele și pe toate căile ferate. Invocînd secretul operațiunilor, rușii au impus trupelor noastre să se miște pe jos și numai pe anumite drumuri și să nu se cantoneze decît în localitățile cele mai mizerabile. Trebuie însă să se știe bine că la acea epocă – în ajunul Revoluției bolșevice – toate operațiunile lor așa-numite „militare” se reduceau în a jefui, teroriza, dezonora femeile și a distruge toată avuția noastră națională… Se urmărea cu metodă și perseverență distrugerea forțelor militare și dezorganizarea autorităților noastre legale pentru a se pune mai repede în aplicare (…) planul rusesc de cucerire, stabilit în cele mai mici detalii, chiar în ziua în care acel guvern (țarist – n.a.) semnase solemn alianța cu noi, românii. România era destinată a fi împărțită între Austria, Bulgaria și Rusia. Eram victima unei trădări… Pentru că nu am vrut să mergem să murim în Rusia, au decis să ne facă să murim la noi în țară. Numai astfel se explică măsurile cu caracter distrugător luate de ruși în contra noastră. Sub pretext că Moldova noastră e mult prea mică pentru nevoile armatei rusești, ei ne-au impus să ne retragem, să ne restrîngem cu soldații noștri. Din această cauză, soldații români au ajuns cîte 50 într-o cameră mică și sărăcăcioasă, lipsită de lumină și de aer. În același timp, soldații ruși, răspîndiți în țara întreagă, erau repartizați cîte unul sau cel mult doi la o casă. Comandamentul rus, arătînd, în contra evidenței, că armatele lor suferă de foame, ne-a impus să le punem la dispoziție toate rezervele noastre alimentare. O sută de mii de vagoane cu cereale, în mare parte ridicate cu forța și prin crimă, au trecut, astfel, în magaziile lor, tocmai în perioada cînd soldatul nostru nu avea altă hrană decît o bucată de mămăligă și suferea cumplit de foame. În schimb, soldatul rus era hrănit cu pîinea și carnea noastră; cu unt, zahăr, ceai și cu băutură… fără măsură!”. (Locotenent-colonel Ion Antonescu, „Românii. Originea, sacrificiile și drepturile lor”, 1919).

 

 

Fiţi sociabili!