Picturile lui Hitler

Acum vreo doi-trei ani, într-o bună zi, cineva mi-a trimis un e-mail cu un link pe care dacă-l tastai ajungeai într-o galerie de tablouri şi schiţe realizate de Hitler. Da, ăla. Adolf, nu altul, să nu se-nţeleagă că ar fi vorba de o coincidenţă de nume. Le-am privit. Banale, majoritatea nişte clădiri copiate cît se poate de fidel pe nişte coli/pînze. Aduceau, unele din ele, chiar a fotografii, atît erau de meticulos redate. Nu era artă naivă, ci doar de o naivitate care dezvăluia fără pic de efort lipsa de studiu a „artistului”. Care artist, însă, nu s-a sfiit în anii anteriori producţiilor sale artistice să trimită fix în groapă ceva milioane de pămînteni. O fi avut el ceva suflet de artist, e posibil, dar cînd vorbim despre el îl băgăm în aceeaşi categorie a monştrilor alături de alţi celebri asasini, precum Stalin, Mao ori tot neamul lui Kim. Unde dracu’ vrea ăsta să ajungă?, probabil că vă întrebaţi deja. Unii cred că deja aţi intuit: în acelaşi individ pot coexista fiinţe diferite. Uneori, radical diferite. Nu-i suficient să pictezi palate, iar pe partea ailaltă să gazezi evrei fără număr. Nu-i suficient să ridici Cupa Cupelor din postura de căpitan al uneia din cele mai bune echipe din istoria fotbalului, FC Barcelona, iar apoi să te lăcomeşti la nişte „coco” luîndu-i de model pe nişte nenorociţi care doar din asta trăiesc: din tîlhării. Fotbalistul Gheorghe Popescu a fost exemplar şi pe teren şi dincolo de teren, cît a fost fotbalist. Cînd n-a mai fost s-a înhăitat exact cu cine nu trebuia s-o fi făcut vreodată. Ca fotbalist a fost plătit foarte bine. Iar ca infractor, de asemenea: a primit plata cuvenită. A amesteca planurile nu-i un lucru chiar în regulă. Tocmai de aceea, valul emoţional cu apeluri, petiţii, liste de semnături pentru eliberare arată nimic altceva decît că atît timp cît unul face biserici şi vizitează Muntele Sfînt, n-are decît să fure tot ce vrea în ţară, că poporul tot îl venerează. Ceva nu-i în regulă cu noi, nu cu Popescu, Copos, Borcea şi tot neamul Becali. Ceva nu-i în regulă, evident, nici cu mine, din moment ce vă jur că voi semna şi eu petiţia. Oare cîtor americani le-o fi trecut prin cap să semneze cerînd eliberarea lui Mike Tyson?

 

 

Fiţi sociabili!