Petrea Dulgheru

Referitor la marele român Iuliu Maniu, Petrea Dulgheru a declarat: „Pentru mine, Maniu este unul dintre marii martiri ai acestui neam. Îl respect pentru ţinuta ireproşabilă, pentru ce a făcut pentru acest neam şi pentru faptul că la venirea comuniştilor nu a plecat cu onoruri, ci a înfruntat destinul cu demnitate”.

Hai că-l ştiţi pe domnul Dulgheru. Fostul director al Direcţiei Sanitar-Veterinare Suceava şi fost şi actual preşedinte al Colegiului Medicilor Veterinari din judeţul nostru. Nu-l ştiţi? Dar cu siguranţă vă aduceţi aminte de cel care umbla deghizat în ţigan căldărar prin pieţe pentru a-i prinde pe cei care încercau să-i înşele pe cumpărători sau de cel care, an de an, de 1 Decembrie merge la Alba Iulia îmbrăcat în costum popular. El e.

Domnul Dulgheru se numără printre cei 500 de donatori care au contribuit la amenajarea Casei Memoriale „Iuliu Maniu”, inaugurată recent în localitatea Bădăcin din judeţul Sălaj: „Sîntem peste 500 de donatori care am contribuit pentru ca Iuliu Maniu să aibă o casă memorială, o reparaţie tîrzie pentru marele om politic. Dacă la Sighet, în locul în care a murit, mergem să-l comemorăm şi avem în faţă chinul şi moartea, aici, la Bădăcin, găsim suflet, viaţă, aici îl simţim lîngă noi. La Bădăcin, casa lui Maniu a fost din nou plină de musafiri, aşa cum îi plăcea lui”.

Casa memorială îi aşteaptă pe oaspeţi cu biroul de lucru al lui Iuliu Maniu, un pian, camera-dormitor şi salonul casei în care sînt expuse fotografii şi documente din activitatea liderului ţărănist.

Proiectul la care a participat şi Petrea Dulgheru a fost iniţiat de preotul greco-catolic Cristian Borz.

Fiţi sociabili!