Permiteţi să raportez?! Vă iubesc!

Am scris în multe rînduri despre excesele „corectitudinii politice”, noul limbaj de lemn al democraţiei globaliste. Nu mai avem idioţi, ci „persoane cu discernămînt diminuat”. Nici gunoieri, ci asistenţi sanitari publici, etc. În planul discriminărilor şi nu doar de limbaj, unii autori denunţă chiar riscul „dictaturii minorităţilor” (sexuale, etnice, de gen) asupra vocii, voinţei, opţiunilor majorităţii, ca fiind o faţă întunecată şi păguboasă a democraţiei prost aplicate.

O temă intens dezbătută în aceste zile o constituie cea a accesului limitat („doar 10%”) al fetelor în instituţiile de învăţământ militar. La sesizarea a 17 ONG-uri, M.Ap.N. a fost sancţionat din acest motiv de către C.N.C.D. Ministerul Apărării se apără – desigur – spunînd că o astfel de abordare fără limitări poate conduce la „ocuparea an de an a locurilor numai de către femei la toate armele şi specialităţile militare. Prin reducere la absurd, într-o perioadă
de 6-9 (bine că nu 69! ) ani poate apărea situaţia conform căreia o
escadrilă de avioane multirol sau elicoptere de luptă să fie încadrată numai cu femei, ceea ce ar conduce, datorită structurii morfo-fiziologice şi biologice a părţii feminine, ca în fiecare lună, pentru o perioadă de 4-5 zile, escadrila să fie neoperaţională, iar pe perioada maternităţii, care se poate întîmpla simultan pentru mai multe femei din aceeaşi escadrilă situaţia să fie asemănătoare”. Motiv pentru un cotidian serios să titreze, ironic, că „Armata Română a descoperit că femeile au ciclu”. Iar pentru mine, prilej de a-mi aminti titlul unui vechi film chinezesc patriotic, „Detaşamentul roşu de femei”. Roşu comunist, desigur. Şi de a rememora acea veche glumă studenţească despre motivele pentru care fetele nu fac armata: la comanda „culcat” ele se culcă pe spate, ţintind aviaţia inamică, iar în farmacii nu se găsesc
anumite materiale igienice specific feminine, dar de culoare kaki. Culmea e că studentele vremii urmau timp de trei ani acea instruire militară, cu tot disconfortul şi formalismul specific epocii comuniste!

Ce aş putea spune, ca să nu supăr pe nimeni? Sînt convins că o prezenţă feminină mai evidentă, mai substanţială la nivelul deciziei (legislative, executive, manageriale) ar fi benefică.

Dar, totodată, nu cred în obsesia egalitaristă a „cotelor obligatorii”, a locurilor rezervate, ca fiind generatoare prin ele însele de valoare, de competenţă. O dovedeşte, între altele, eşecul integrării rromilor. În domeniul militar, un posibil război (cu mizeriile, abuzurile, suferinţele aferente) e, totuşi, o treabă de bărbaţi. Aşa a fost dintotdeauna. Cîte femei sînt, oare, în Legiunea Străină!? Să nu exagerăm şi aici, cum ne place nouă, românilor, cum am făcut recent şi cu excesiva lege anti-fumat! Şi să nu uităm că, totuşi, 17% din efectivul armatei este de genul feminin. Iar faptul că ne mîndrim, ca suceveni, cu Simona Maierean, prima femeie pilot de supersonic relevă tocmai caracterul de excepţie, nu de regulă, al acestei performanţe.

Dar, ca să nu fiu acuzat pe nedrept de misoginism, voi face un exerciţiu de imaginaţie inspirat de cerinţele ferme ale ONG-urilor feministe. Reconstruind, în minte, în noile condiţii, clasica scenă a „frecării recrutului” de către sergent. De astă dată, o focoasă, dar exigentă domnişoară. „Culcat! Drepţi! Culcat! Drepţi!” ordonă ea soldatului debutant. „Nu mai pot!” se plînge la un moment dat pifanul asudat. ”Ba o să poţi!” răspunde, ferm, domnişoara gradat. În vreme ce (cu un gest lasciv-provocator precum cel din celebra scenă de striptis oferită în „9 săptămîni şi jumătate” de Kim Basinger lui Mickey Rourke) azvîrle de pe ea tricoul militar în culori de camuflaj. Oferind vederii un bust generos, la fel de ferm ca vocea posesoarei lui. Căci nesfîrşite sînt argumentele persuasiunii feminine! Argument convingător, mai mult pus în valoare decît ascuns de către sutienul minuscul (deh, armata va avea mereu bugetul mic, insuficient!). De culoare – cum altfel? – kaki.

Mai multe fete în armată? La urma urmei, de ce nu? Fie şi pentru a-mi imagina un emoţionant final posibil scenei de instrucţie invocată. Năduşitul soldat încă neinstruit complet s-ar adresa regulamentar frumoasei domnişoare gradat: „Permiteţi să raportez!? Vă iubesc!”.

 

 

Fiţi sociabili!