Permise de conducere conjugale

O echipă de specialişti canadieni a finalizat „ancheta secolului”. Întinsă pe durata a zece ani, această cercetare ce a cuprins 75 de mii de subiecţi a avut drept scop – nobil, dar mă tem că utopic – aflarea unui răspuns la întrebarea „Încotro, dragostea?”. Singurătatea, fragilitatea familiei, internetul, pornografia virtuală şi reală, alte tendinţe specifice acestor zile, au conturat trei variante, trei scenarii posibile şi probabile pentru evoluţia cuplului şi a iubirii.

Unu. În următorii 20-30 de ani vor reapărea căsătoriile planificate, „aranjate” de rude, părinţi, care vor prelua stresul şi pierderea de timp aferente găsirii – şi mai ales examinării, verificării – unui partener. Unii specialişti prevăd chiar introducerea în liceu a unor cursuri de pregătire în vederea încheierii unei relaţii, de „antrenamente pentru fidelitate”, încheiate cu un soi de „permise de conducere conjugale”. Din nou, numărul mare de copiii va fi considerat o expresie a unui statut privilegiat în societate.

Doi. Peste doar două-trei decenii vom locui în apartamente complet automatizate. Pofta de sex va fi satisfăcută simplu şi comod, fără complicaţii. De pe un site romantic ori pornografic ne vom alege şi „clona” partenerul ideal, cu care vom putea conversa ori face amor în timp real, prin excitaţie comandată la distanţă. Altfel spus, contactul, atingerea – dar şi inconvenientele inerente convieţuirii în cuplu sub acelaşi acoperiş – vor dispărea complet, înlocuite însă foarte realist, chiar „palpabil” într-un sens, de relaţia virtuală. Mai mult, cei care îşi vor dori urmaşi vor putea recurge la un „restaurant de reproducere” unde vor putea alege copierea întocmai a propriului lor cod genetic ori alte modele şi combinaţii de configurări cromozomiale.

Trei. Pînă prin anii 2030, iubirea şi viaţa în doi vor deveni maniere de relaxare şi de terapie, atent alese şi elaborate în prealabil, funcţie de nevoile şi de specificul fiecăruia. Cei ce sînt azi numiţi – cu o anumită ironie subînţeleasă – „parteneri pe durată nedeterminată” se vor numi amfitrion, ancoră sau „opţiune”. Iubirea cea clasică, spontană, sălbatică, se va transforma într-o alegere cerebrală, într-o  „cultură a însoţirii”. Formarea unei familii se va analiza şi negocia la rece, ca orice tîrg. „Piaţa iubirii” va geme (sic!) de oferte de însoţitori cvasiconjugali, dar şi de modele de cupluri, între care cel mai căutat va fi „parteneriatul de reproducere cu posibilitate de infidelitate limitată”, o înţelegere amiabilă susţinută de un contract valabil 10, 15 ori 20 de ani. Susţinătorii acestei variante a noii „inteligenţe amoroase” consideră că ea va elibera, în fine, sentimentul iubirii de frica de sine şi de celălalt şi îl va concilia cu dezavantajele căsătoriei clasice.

„Oamenii – scrie un psiholog – nu se vor putea detaşa de idealul unei iubiri pe viaţă, deci vor trebui ajutaţi să  înţeleagă că atunci cînd îşi aleg un partener pe termen lung îşi asumă un pachet de probleme nerezolvabile, care vor deveni un impediment în calea dezvoltării şi libertăţii personale”.

Astfel, va cîştiga teren ideea –  deja larg împărtăşită – că doar sexul experimental, liber, fără angajament poate face ca viaţa să merite trăită. Roboţii erotici sofisticaţi şi alte „jucării” sînt expresia acestui nou mod de viaţă şi de iubire. Între ideea de copil şi cea de părinte nu mai e nici o legătură. Recent, o americancă a născut doi gemeni ce provin de la două mame şi un tată: ovulul s-a prelevat de la o indiancă, mama purtătoare a fost soţia, iar codul genetic este cel al soţului. Jumătate din japonezele de peste 40 de ani nu au partener, în vreme ce milioane de tineri japonezi sînt „tamagotchi lovers”, care fac sex virtual cu partenere plăsmuite, care nu există decît în calculatoarele lor.

Oare cît de departe se poate ajunge? Un futurolog celebru, M. Hors, deplînge pervertirea iubirii şi sexualităţii în bunuri de consum: „Internetul produce singurătate, iar singurătatea naşte mutanţi. Totul se produce în plan virtual, un soi de jucărie compusă din sex, pornografie şi plastic. Problema este că atunci cînd iubirea dispare, dispare şi omul. O amintire pentru viitor”. Aşa este! Însăşi Scriptura ne avertizează: unde dragoste nu e, nimic nu e! Dar oare chiar vom ajunge aici?

 

Fiţi sociabili!