Pelerinaj în locuri blestemate

Redacţia „Charlie Hebdo” ori Clubul „Bataclan” vor deveni, în curînd, atracţii turistice care vor concura celebrele monumente şi muzee pariziene? Aşa se pare – afirmă fotograful Ambroise Tezenas în cartea sa „I was here”, tradusă în franceză sub titlul „Turismul dezolării” – dacă avem în vedere tendinţa vizibilă în capitala franceză, dar şi alte locuri tragice, devenite în timp destinaţii turistice clasice: Dallas ori Rwanda. Ca să nu mai amintim exemplul Auschwitz-ului, unde, de zeci de ani, milioane de turişti se „delectează” vizitînd camerele de gazare şi clădirile unde sînt expuse mormane de păr uman, ochelari şi proteze dentare.

Deşi pare ciudat, „turismul negru” este un fenomen în continuă expansiune. Genocidul rwandez (800.000 de morţi în războiul civil din 1994) a „produs” numai în 2012 peste 282 milioane dolari: un milion de turişti au admirat, cu voluptate, în acel an, mormanele de cranii umane şi de haine însîngerate, faţă de numai 27.000 de vizitatori (ce au adus 15 milioane dolari) în anul 2004. La Dallas, în ciuda trecerii timpului, 350.000 de turişti cheltuiesc anual 15 milioane dolari. J.F.K. este „împuşcat” zilnic de mii de ori în faţa unor curioşi, care îşi plătesc cu cîţiva bani iluzia că au fost martori norocoşi la atentatul din 22.11.1963, imortalizat în celebrul filmuleţ de 26 de secunde al lui Zapruder.

Cum se explică această magie a dramei, a locurilor şi întîmplărilor tragice? Psihologic, fiecare turist e mîndru că poate „cumpăra” o bucăţică de istorie, că o poate retrăi liniştit, fără a-i fi victimă. Astfel că sindromul „am fost şi eu acolo, atunci” devine viral, molipsitor şi e o sursă generoasă de profit. La Cernobîl, turiştii – dotaţi de gazde cu măşti şi cu contoare Geiger de calitate îndoielnică – fac coadă la rezervări, plătind în avans, din 2011 încoace – trăiască valutele apusene! -, 120 de euro pentru fiecare zi de vizitare. Şmecherie slavă: vizitatorii semnează, în prealabil, un contract „beton” (apropos de imensul „sarcofag” turnat de ruşi deasupra centralei morţii, despre a cărui eficienţă nu există nici o dovadă clară) care stipulează clar că eventualele riscuri şi urmări pentru sănătate cad exclusiv în sarcina musafirilor. Tipic sovietic, nu-i aşa?

Să revenim, însă, la motivaţiile acestui turism sinistru. Înclin să cred că omul modern – speriat, îngrijorat, la nivel global, de provocările zilei de azi şi de incertitudinile celei de mîine – încearcă să se spele, să se vindece de acele spaime ancestrale, încă bine cuibărite în memoria colectivă şi individuală: război, foamete, ciumă, sărăcie, etc. Vizitînd acele locuri ale marilor dureri şi tragedii colective, el speră că printr-un selfie doveditor va fi izbăvit de a mai trăi vreodată asemenea drame teribile. Adrenalina vine în valuri, stimulată de suferinţa altor semeni.

E ca un soi de pelerinaj. Opus celui clasic, spre „locurile sfinte”. Un soi de pelerinaj masochist, aş zice, desfăşurat la „locurile blestemate”. O exorcizare prin emoţie, furnizată de atingere şi de  privire. Voi reveni în ediţia viitoare.

 

Fiţi sociabili!