Pe cînd şi Mourinho?

Unul din capitolele, multe rău, la care în plan fotbalistic România nu suportă nici contestare, nici concurenţă, este cel al schimbării antrenorilor. Cu fiecare an care trece, izvorăsc noi şi noi recorduri, cele anterioare fiind pur şi simplu pulverizate, nu doar bătute.

Dintr-o statistică a unui ziar central de săptămîna trecută am reţinut că doar în ediţia în curs a campionatului de (aiurea!) fotbal, pînă acum au fost angajaţi 38 de antrenori. De fapt, nu-i tocmai aşa, dar să fiu al naibii dacă ştiu cum să formulez pentru a vă face să înţelegeţi, pentru că ei nu sînt chiar 38 la număr, ci ceva mai puţini, deoarece unii dintre ei au fost daţi afară de proşti de la cîte o echipă şi angajaţi pe post de deştepţi/salvatori/ultima speranţă de o alta. Am evitat să spun că „au încheiat contracte”, fiindcă ştiu precis că unii sînt plătiţi efectiv şi exclusiv la negru. Iar alţii n-au nici măcar dreptul să antreneze, lipsindu-le calificarea cu acte.

Chestia cea mai tare e că după regulament nici nu ai voie să antrenezi mai mult de două echipe în aceeaşi ediţie de campionat. Ei, şi? Credeţi că nu există deja antrenorul care o antrenează pe a treia, chiar dacă e interzis!? Aici să vă văd dacă puteţi să-mi explicaţi ce fel de contract ar putea avea ăsta! Căutaţi-l pe la Cluj, acest loc binecuvîntat, unde în toate cele operează alte legi decît în restul ţării, deci şi în fotbal, şi probabil veţi afla că domnia sa e angajat drept altceva, nu antrenor, evident. N-o fi, în termeni juridici, ceva fals şi uz de fals în înscrisuri oficiale, din moment ce omul efectiv antrenează jucătorii, nu îi masează, nu le pansează bătăturile şi nu udă gazonul? Am zis 38? Faceţi pariu (dv. puneţi 1 leu, iar eu pun casa, maşina, Labradorul şi ce mai vreţi) că pînă la încheierea panaramei se mai schimbă vreo 3-4? Că etape mai sînt.

Oare de ce se întîmplă astea într-un fotbal în care, şi dacă-l aduci pe Mourinho, pe Pep ori pe Wenger, tot un mare rahat este?

 

 

Fiţi sociabili!