Pavele în loc de iarbă

Voi continua cu episodul 3 din filmul documentar „Parcările viceprimarului Lucian Harşovschi”. Ideea nu e rea deloc, la ce penurie de locuri de parcare este în oraşul nostru. Ce nu s-a înţeles este că nu ar trebui să se facă oriunde şi oricum, şi mai ales fără consultarea locatarilor, atîta vreme cît e vorba de o parcare într-o zonă rezidenţială. Să revenim deci la locul faptei, imediat după staţia de autobuz din „Areni”, numitul loc Bazin, unde-şi au sediul avocaţi, executori, medici, etc. Locul este, se înţelege, foarte aglomerat şi solicitat, aşa încît da, era nevoie de o reamenajare mai eficientă. Din păcate, fără ca locuitorii din zonă să fie consultaţi, s-a hotărît ca tot acel spaţiu care de la înfiinţare, cu 50 de ani în urmă, însemna loc de joacă pentru copii, mult spaţiu verde şi doar cîteva locuri de parcare, să fie transformat în parcare modernă. S-a justificat anul trecut domnul vice Harşovschi că s-au înregistrat solicitări la Primărie. S-or fi depus cereri, nu zic nu, dar copiii n-ar fi avut cum să facă asta, ca să înţeleagă administratorii că ei vor altceva. Pentru că şi atunci am scris despre ispravă, domnul viceprimar a declarat că nu va renunţa la locul de joacă pe care l-a şi desfiinţat cu mult timp înainte de a se apuca de lucrări, ci îl va repoziţiona. O asemenea promisiune nu se uită şi sper ca Lucian Harşovschi să ne demonstreze că e om de cuvînt. Ieri, pe 20 februarie s-a mai ars o etapă a lucrărilor de reabilitare a zonei. Pentru că aşa spun specialiştii, februarie e luna perfectă să tăiem arborii, ceea ce lucrătorii de la domeniul public au şi făcut. Au tăiat două sălcii uriaşe, superbe, care făceau umbră locului de cînd s-a construit cartierul. Una se uscase, era de înţeles că trebuie tăiată, dar cealaltă? Cealaltă avea păcatul de a fi crescut exact în mijlocul viitoarei parcări, iar ocolirea ei sau parcarea de jur împrejur ar fi complicat prea tare proiectul. Această salcie nu era marcată şi în mod bizar cu ea au început operaţiunea drujba. Au tăiat-o repede, la prima oră, să nu apuce măcar locatarii să înţeleagă ce se întîmplă. Acum oamenilor nu le mai rămîne decît să fie trişti, foarte trişti şi descumpăniţi şi pentru că lor oricum nu li se spune ce va fi acolo, ce li se pregăteşte, se gîndesc cu teamă la ce pavele vor înlocui spaţiul verde de altădată, atît de deficitar în oraşul nostru. Nu e prima dată cînd observăm că maşinile sînt mai importante decît oamenii.

 Comentariu semnat de Alina Mihăescu şi difuzat de Radio Top Suceava – 104 FM. 

Fiţi sociabili!