Paul McCartney live (III)

Țeapa de dinaintea concertului

Așadar: nici n-am ajuns bine în apartamentul rezervat, pe la ora 20.00, că am și luat-o din loc. Nu toți, numai tatăl și cei doi băieți, Sanda rămînînd să se odihnească. Dar ne-a trasat sarcina să depistăm ce trebuie, urmînd ca a doua zi, înainte de concert, să facem un tur cu toții. Mai mult din instinct de turist decît din GPS, după fix 10 minute, am ajuns în Orașul Vechi, adică acolo unde ni se recomandase cu căldură încă de acasă să mergem neapărat.

Accesul în ceea ce de fapt e o Cetate devenită oraș se face printr-o poartă, după care te-ai aștepta să cazi direct în Evul Mediu. Aiurea! Prima chestie pe stînga e un McDonalds, iar vizavi e un muzeu cu statui de ceară în care se află cei mai urîți patru Beatles din lume! Celebra statuie-rebut a lui Ronaldo e infinit mai reușită, vă jur. Așadar, împreună cu Radu și cu Tudor, am reperat tot ce era de interes, inclusiv Hard Rock Cafe-ul local, mare și cu marfă interesantă. A doua zi, cu forțe proaspete, am străbătut cam același traseu, dar întoarcerea ne-a fost frînată în fața hotelului de 5 stele din zonă, în fața căruia se aflau vreo 20 de polițiști, ceva trupe de pază, vreo cinci mașini de poliție, mulți bodyguarzi și un grup consistent de oameni, dintre care unii aveau și chitare, iar grupul de fete din primul rînd cînta de mama focului „Hey Jude”. E clar: aici stă Paul!, ne-am zis vreo trei din patru, doar Sanda insistînd pe ideea că doar n-o fi nebun să stea în buricul tîrgului. Noi, însă: Batman, Batman! Așa că ne-am înfipt printre ceilalți oameni de vreo 10 – 12 nații, toți fani patetici, toți veniți cu treabă, mulți și cu discuri Beatles ori Wings în mînă. Să tot fi fost ora 13.00. Pînă spre 14.00 nu s-a mai întîmplat mare lucru, dacă exceptăm ieșirea celor trei negrese (care s-au speriat rău cînd lumea, cu un umor nebun, a început să aplaude, să fluiere și să cînte) care s-au suit într-o limuzină și au plecat escortate de două dintre mașinile de poliție. Măcar atunci ar fi trebuit să realizăm că la hotelul ăla era altceva: probabil parte din delegațiile venite la summit-ul despre Spațiul Schengen. Și uite-așa am stat ca proștii pînă pe la 15.30, cînd am luat-o totuși din loc, măcar să ajungem în timp util la concert.

Cît privește țeapa pe care ne-am tras-o singuri, eu zic așa: era aproape sigur că Paul nu era acolo. Dar dacă totuși ar fi ieșit pe ușa aia, ai tu, fan de o viață, voie să-l ratezi? Răspunsul e doar unul: nu.

Fiţi sociabili!