Păţania lui Ioan Crap, o lecţie şi pentru alţii

Se ştie că, în special în preajma alegerilor, parlamentarii se dau şi peste cap pentru a face rost de fonduri guvernamentale pentru biserici. Dacă deputaţii şi senatorii sînt cineva în partid şi dacă partidul din care fac parte se află la putere, atunci amendamentele depuse la buget de către aceştia sînt aprobate. Primarii, consilierii locali şi consilierii judeţeni votează bugete care au prevăzute şi sume alocate lăcaşurilor de cult. Cu mici excepţii. De exemplu, în urmă cu cîteva luni, preşedintele PSD al Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a avut curajul să respingă solicitarea patriarhului Bisericii Ortodoxe Române de a contribui cu fonduri la lucrările de zidire a Catedralei Neamului de la Bucureşti. Domnul Nechifor a spus că administraţia judeţeană face suficiente alocări bugetare pentru bisericile sucevene. Unii aleşi sau numiţi ai poporului fac şi donaţii în nume propriu ori intervin pe lîngă oamenii de afaceri potenţi, pentru ca aceştia să contribuie la ridicarea sau la întreţinerea unui lăcaş de cult. Toţi oamenii aceştia, dacă nu sînt din cale-afară de credincioşi, se gîndesc că punîndu-se bine cu feţele bisericeşti, Dumnezeu îi vede, îi va aprecia şi îi va apăra. Unii îi confundă pe slujitorii Domnului cu Domnul şi, nedorind să-l supere pe Cel de Sus, le fac toate hachiţele celor de jos. De pildă, în urmă cu două luni, pe vremea cînd era adjunctul Poliţiei Judeţului Suceava, actualul şef al instituţiei Ioan Crap, nu a rezistat rugăminţilor unei feţe bisericeşti. Preotul l-a rugat să intervină pentru ca un şef de la APIA să nu rămînă fără permisul auto, după ce acel şef depăşise viteza legală. Din cauză că i-a făcut pe plac feţei bisericeşti, domnul Crap este cercetat în prezent pentru abuz în serviciu contra intereselor publice. Probabil că în momentul în care domnul şef de poliţie trăgea sforile, Dumnezeu era cu spatele la el, fiind atent la ce se întîmplă în Ucraina sau altundeva în lumea asta largă. Oricum, păţania lui Ioan Crap trebuie să fie învăţătură de minte pentru toţi cei care le fac toate mofturile preoţilor, în speranţa că vor mai iubiţi şi mai apăraţi de Dumnezeu.

Comentariu difuzat de Radio „Top” Suceava – 104 FM şi de Radio „Orion” Vatra Dornei – 90,3 FM.  

 

 

 

Fiţi sociabili!