Partidul te vrea tuns

Senatorul PNL de Constanţa, Gigi Chiru, se plictiseşte îngrozitor din moment ce i-a cerut ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, să le interzică elevilor din preuniversitar să-şi expună ostentativ la şcoală tatuajele, piercing-urile şi bijuteriile cu simbolistică sexuală, antisemită, rasistă sau xenofobă şi vestimentaţia care „excede limitele decenţei”. Solicitarea este cît se poate de serioasă din moment ce parlamentarul i-a transmis ministrului şi o adresă oficială în care explică şi de ce ar fi necesare aceste măsuri după opinia domniei sale. Iată ce scrie în adresă: „Realitatea din şcolile româneşti obligă la luarea unor măsuri de această natură, în sensul protejării drepturilor beneficiarilor direcţi, dar şi al moralităţii, decenţei şi respectului faţă de propria persoană, de persoana celorlalţi şi, implicit, faţă de şcoală, în general. Într-o societate accentuat globalizată şi inundată informaţional, şcoala prietenoasă încurajează incluziunea socială, apropierea culturală şi cultivarea spiritului civic, promovînd libertatea ca formă a respectului faţă de semeni”. Domnule senator, am şi eu o propunere. Ce-aţi spune dacă aţi merge mai departe şi aţi iniţia o lege prin care să le permiteţi profesorilor să le tundă pletele băieţilor şi să reintroduceţi uniformele obligatorii la şcoală, aşa, de dragul vremurilor apuse pe care, din cîte îmi dau seama, tare le mai regretaţi? Vă mai propun, domnule senator, să le cereţi şcolilor să se doteze cu arătătoare şi cu coji de nucă pe care să îngenuncheze copiii poznaşi, care ascultă muzică rock, nu mănîncă tot din farfurie şi nu-şi taie unghiile. Acum, că tot veni vorba despre realitatea din şcolile româneşti, haideţi să vă spun una. Pînă la tatuaje şi piercing-uri, aspecte care oricum sînt reglementate prin regulamentele interioare ale şcolilor, ce ar fi să cereţi ministerului Educaţiei să identifice fonduri pentru civilizarea şi dotarea unităţilor de învăţămînt de la ţară? Pentru că şi eu cred, domnule senator, că „realitatea din şcolile româneşti obligă la luarea unor măsuri de această natură, în sensul protejării drepturilor beneficiarilor direcţi, dar şi al moralităţii, decenţei şi respectului faţă de propria persoană, de persoana celorlalţi şi, implicit, faţă de şcoală, în general.”

 

Fiţi sociabili!