Partidul este pregătit

  • Liderul PDL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, a declarat că tot mai multă lume îi spune că-i pare rău că a votat cu USL-ul şi se miră în gura mare că imaginea alianţei politice aflate la putere are de suferit pe zi ce trece: „Nici eu nu mă aşteptam la o erodare atît de mare a USL-ului într-un timp atît de scurt”. Dar, asta e grav pentru un politician cu experienţa lui Gheorghe Flutur, pentru că înseamnă că acesta ori a supraapreciat USL-ul, ori a subapreciat electoratul.     
  • Gheorghe Flutur susţine că partidul este pregătit pentru anul electoral 2014, cînd vor fi alegeri europarlamentare şi prezidenţiale, şi spune că începînd cu 1 ianuarie „ieşim la bătaie cu toate forţele”. Mai puţin cu cele care sînt mahmure după noaptea de Revelion şi cu cele pe care le cheamă Vasile şi-şi sărbătoresc în prima zi a anului ziua numelui.
  • Senatorul PDL de Suceava, Gheorghe Flutur, l-a interpelat în Parlament pe ministrul PNL al Transporturilor, Ramona Mănescu, cerîndu-i să nu abandoneze ideea de construire a autostrăzii Siret-Bucureşti. Totuşi, mai bine se abandonează ideea decît să se creeze iluzii deşarte şi să se abandoneze lucrări abia începute.
  • Liderul Organizaţiei Municipale Suceava a PDL, deputatul Ioan Balan, i-a criticat pe liderii USL pentru că-şi promovează rudele şi a adăugat: „Poate unii vor spune că şi în perioada cînd PDL era la guvernarea ţării s-au mai întîmplat lucruri de genul acesta. Posibil, dar desăvîrşirea, perfecţiunea o realizează astăzi USL”. Domnul Balan nu ar mai trebui să piardă vremea cu declaraţii, ci ar face bine să ia notiţe, pentru ca revenirea la putere să-l găsească pregătit.
  • Tot Ioan Balan a vorbit despre decredibilizarea instituţiilor statului săvîrşită de PSD şi a dat ca exemplu Liga Profesionistă de Fotbal, a cărei nouă conducere a fost instalată cu ajutorul neprecupeţit al şefului de partid şi de Guvern, Victor Ponta. Numai că LPF nu este instituţie de stat, iar acest organism oricum nu mai are de mult credibilitate.
  • Cătălina Culipei, singura candidată la şefia Organizaţiei de Femei de PDL Suceava, a cîştigat alegerile cu moţiunea „Femeia democrat-liberală – forţă, familie, fermitate”. Parcă ar fi mers şi un pic de feminitate.  
  • La alegeri a fost prezentă şi preşedinta Organizaţiei Naţionale de Femei a PDL, Cristina Trăilă. Evenimentul s-a desfăşurat sub sloganul „Să Trăilă bine!”. 
Fiţi sociabili!