Partidul de masă

  • Senatorul PSD de Fălticeni, Ovidiu Donţu, a înaintat o propunere legislativă prin care Parcul Şipote să treacă din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor în cea a Primăriei Suceava, pentru ca municipalitatea să poată face din acesta un parc în adevăratul sens al cuvîntului. Dacă nu ar fi fost depuse listele electorale, probabil că domnul Donţu ar fi făcut şi un proiect prin care domnia sa să treacă de pe locul III pe locul II pe lista PSD pentru Senat, pentru ca astfel să câştige încă un mandat de parlamentar şi să poată scrie în continuare propuneri legislative pentru binele Sucevei.
  • Din cei 20 de membri ai USR Suceava, nouă sînt candidaţi la alegerile parlamentare din 11 decembrie. Astfel se adevereşte că USR nu este un partid de mase, ci unul de masă, în sensul că toţi membrii acestuia încap la aceeaşi masă.
  • Sute de penelişti suceveni au participat în Piaţa Revoluţiei din Bucureşti la acţiunea de lansare a candidaţilor PNL pentru Parlament. Acum ştie USR Suceava la cine să apeleze atunci cînd va fi să-şi lanseze cei nouă candidaţi, că numai cu 11 susţinători n-ai cum să faci un eveniment electoral.
  • Timp de patru zile, în toate şcolile din judeţul Suceava, Poliţia şi Inspectoratul Şcolar au derulat programul de prevenire a accidentelor rutiere intitulat „Săptămîna educaţiei rutiere – Educaţia pentru viaţă contează!”. Cum la Poliţie săptămîna are doar patru zile, agenţii de circulaţie nu au mai avut timp să treacă pe la cea mai importantă şcoală atunci cînd vine vorba despre educaţia pentru viaţă: şcoala vieţii.
  • Ciprian Florentin Tuchiluş a fost ales în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean al Elevilor. Iată primul pas către funcţia de preşedinte al Organizaţiei de Elevi a PNL, pentru că liberalii vor avea nevoie de un înlocuitor la şefia administraţiei judeţene atunci cînd Gheorghe Flutur va ieşi la pensie.
  • Sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Suceava va fi modernizată şi dotată cu un sistem electronic de vot, valoarea proiectului fiind de peste 230.000 de lei. Ştiam noi că aleşii judeţeni sînt atît de leneşi încît nici măcar nu au chef să ridice mîna.
Fiţi sociabili!