Părinţi plecaţi cu sorcova

  • La numai două zile după inspecţia efectuată de angajaţii Direcţiei Generale Antifraudă, în bazarul din Lunca Sucevei au ajuns şi poliţiştii. După ce au plecat din bazar, poliţiştii au mers la biserică şi s-au rugat pentru ca bazariştii să aibă puterea de a rezista, fiindcă dacă s-ar închide centrul comercial, atît ei cît şi inspectorii de la Antifraudă ar rămîne fără obiectul muncii.
  • Inspectoratul Judeţean de Poliţie Suceava a anunţat că a depistat în trafic un şofer din Fălticeni care transporta 36 de persoane într-un microbuz cu 16 locuri. După ce Suceava a intrat în Academia Recordurilor cu oul de Paşti uriaş, iar Rădăuţiul cu pasca uriaşă, şoferul a vrut să bage şi Fălticeniul în această companie selectă, cu omul cu inimă uriaşă. Cu omul căruia i s-a făcut milă de cetăţenii care stăteau în frig pe marginea drumului şi pe care i-a luat şi i-a ticsit în microbuz.
  • Există o petiţie online prin care se cere Guvernului să finanţeze finalizarea pîrtiei de schi de la Cîmpulung Moldovenesc. Pînă la urmă, Guvernul nu va avea încotro şi va aloca nişte fonduri virtuale pentru construirea unei pîrtii de schi online pe pagina de web a Primăriei Cîmpulung Moldovenesc.
  • Conform Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, 8.500 de copii au un părinte sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Statistica nu spune şi cîţi copii au părinţii plecaţi cu sorcova.
  • Referitor la comentariile anti-PDL pe care prima divorţată a ţării le face, Vasile Ilie, vicepreşedinte al PDL Suceava, a spus: „Sîntem un partid răbdător, dar paharul se umple şi la Elena Udrea”. Asta, numai dacă rămîne ceva în sticlă după ce se-apucă de băut Traian Băsescu.
  • Viceprimarul PNL al Sucevei, Ovidiu Doroftei, îi invită pe cetăţeni să cumpere locuinţele ANL, pentru că metrul pătrat este mai ieftin cu 122 de euro faţă de acum doi ani. Ce uită domnul Dorofeti este că mîncarea, energia şi îmbrăcămintea sînt mai scumpe ca acum doi ani, iar scumpirile depăşesc cu mult valoarea cu care s-au ieftinit locuinţele ANL.
  • Şefa grupului PDL din Consiliul Rădăuţi, Mirela Todorese, a reclamat că societatea Servicii Comunale, care se află în subordinea deliberativului local, a „umflat” facturile la încălzire. Decît să se plîngă, doamna Todorose ar face bine să caute ac de cojocul celor de Servicii Comunale şi cu acelaşi ac să împungă facturile pentru a le dezumfla.   
Fiţi sociabili!