Părintele A şi părintele B

Dezbaterile ce au loc în această perioadă asupra „eoropenizării” (!?) definirii căsniciei în Constituţie sînt absolut necesare . E esenţial, însă, să facem deosebirea între drepturile minorităţilor sexuale şi pervertirea sensului originar şi curat al instituţiei căsniciei.

Altfel spus, societatea nu poate şi nu trebuie să controleze opţiunile fiecărei persoane de a obţine şi oferi plăcere prin intermediul oricărui orificiu sau apendice al propriei anatomii ori a celei a partenerului, indiferent de sexul acestuia. Însă căsătoria – ce a devenit încă din secolul XIII un sacrament, o legătură echivalentă cu dedicarea întru Hristos – implică, dincolo de nobila datoriei a zămislirii de prunci de către cuplul primordial „bărbat-femeie”, o taină consacrată de Biserică. Una în care îţi pui chezaş nu atît trupul, ci în principal sufletul.

Din nefericire, „mimetismul” adesea pripit, fără discernămînt al legiutorilor români e pe cale să producă legiferarea unui scîrbos „frison” apusean. Pentru a nu fi luaţi prin surprindere de „trendurile” şi devierile „emancipaţilor” occidentali, iată – după „Novopress” – noutăţi în materie de legislaţie din lumea „civilizată”, cu care se confruntă deja şi România: 1. Cuvintele „mama” şi „tata” au fost prohibite în spitalele de stat din Scoţia, pentru „a nu jigni minorităţile sexuale”. 2. În Codul civil din Quebec – Canada, cuvîntul „tata” a fost înlocuit cu… ţineţi-vă bine: „furnizor de forţe genetice”! 3. În Spania, legea înlocuieşte clasicele tata şi mama cu „progenitori”. Tot în Spania, pe certificatele de naştere ale copiilor nu există rubricile tatăl şi mama, ci… părintele A şi părintele B! Iar presa românească, activă (sic!) în a cere privilegii pentru homosexuali, nu aminteşte nimic de asta. 4. Ca urmare a unei politici intitulate „Toleranţă zero faţă de limbajul discriminatoriu”, Serviciul Naţional Sanitar din Scoţia împreună cu organizaţia activiştilor homosexuali Stonewall Scotland au emis la începutul acestui an un manifest cu statut de directivă, intitulat „Dreptate pentru toţi – marea provocare”. Poate cea mai stranie prevedere a acestui document este interzicerea folosirii în instituţiile medicale a oricărui termen ce face trimitere la structura tradiţională a familiei! „Atîta vreme cât homosexualii, lesbienele, bisexualii, transsexualii au copii, orientarea sexuală sau identitatea genului nu are nici o legătură cu buna creştere a copilului”. Astfel, cuvinte precum „mama” sau „tata” vor fi trecute la index. Ei vor deveni „îngrijitori”, iar „soţul şi soţia” „parteneri”! O altă prevedere cu valenţe tragicomice a acestei directive este schimbarea fişelor medicale de înregistrare a sexului pacientului, ce vor conţine în viitorul apropiat trei rubrici: masculin, feminin şi… altul!

Merită salutat avertismentul dat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei: schimbarea viziunii asupra instituţiei familiei poate conduce la desfigurarea acestei naţiuni, prin relativizare morală şi prin încurajarea promiscuităţii sexuale, cu efecte extrem de nocive mai ales asupra copiilor sau tinerilor.

P.S. În context, declaraţia liderului PNL Suceava, deputatul Alexandru Băişanu, mi se pare corectă ideatic, logică. Excesiva reacţie generată în media se datoreşte, evident, exprimării voit picante. Un efect, cred, premeditat şi scontat de deputatul debutant în Agora, asemănător nevoii fireşti a unui adolescent imberb, dar şugubăţ, de a-şi impresiona iubita încă de la primul rendez-vous.

Eu am, în schimb – în glumă, desigur – cîteva nuanţări şi comentarii la spusele numitului amic: spui că „femeia nu muşcă”? Aş, Sandule! O prea face (în plan fizic, dar şi sentimental ori financiar) şi încă într-un larg diapazon, ce se întinde şi ne poate purta, după norocul fiecăruia, de la extaz pînă la durere şi faliment. Apoi, n-ai auzit de „femina dentata”, ferocele „monstru” inghinal cu care clericii medievali îi înspăimântau pe potenţialii păcătoşi? Să nu mai amintesc că referinţele tale la „funduleţ”, vizînd, deci, homosexualitatea masculină, ignoră şi discriminează celălalt binom hedonist unisex, cu origini în insula Lesbos. Binom, e drept, mai puţin respingător din punct de vedere masculin, de vreme ce un bun prieten mi-a şoptit că el însuşi se declară… lesbian, după ce o prietenă i-a explicat că această orientare înseamnă a iubi exclusiv şi pătimaş femeile.

 

Fiţi sociabili!