Panarame

Reporter: Ce surpriză că ne-am întîlnit la timp!

Cetăţeanul candidat: Adevărat surpriză. Că-s pe uscat.

Reporter: Se poate aşa ceva? Cum pe uscat?

Cetăţeanul candidat: De sîmbătă, nu mai face nimeni cinste la botu’ calului.

Reporter: Aveţi idee din ce cauză?

Cetăţeanul candidat: Nişte panarame, dacă-nţelegi.

Reporter: Înţeleg. Te referi la panarama din campania electorală de săptămîna trecută?

Cetăţeanul candidat: Mă refer la panarama de la Capitală.

Reporter: Şi zici că şi-n sat la dumneavoastră aţi avut parte de o panaramă?

Cetăţeanul candidat: De mai multe panarame, dacă-nţelegi.

Reporter: Trecînd peste asta, am o mare curiozitate.

Cetăţeanul candidat: Ia spune, să aud aşa o curiozitate.

Reporter: Am o curiozitate dacă v-aţi ţinut de cuvînt.

Cetăţeanul candidat: Care cuvînt?

Reporter: Că v-aţi propus să candidaţi la Primărie şi la Consiliul Judeţean concomitent.

Cetăţeanul candidat: Eu n-am zis că candidez la concomitent. Restu-i valabil.

Reporter: Va să zică aţi candidat la Primărie şi la Consiliul Judeţean?

Cetăţeanul candidat: Fără concomitent.

Reporter: Vă înţeleg. V-a votat lumea?

Cetăţeanul candidat: Habar n-am. Treaba lor.

Reporter: Şi care-i rezultatul?

Cetăţeanul candidat: Habar n-am. Treaba lor, ţi-am mai zis.

Reporter: Cum adică habar n-aveţi? Şi dacă aţi cîştigat?

Cetăţeanul candidat: Ce să cîştig?

Reporter: Un mandat de primar sau de preşedinte.

Cetăţeanul candidat: Habar n-am. De unde să ştiu eu?

Reporter: Nu s-au afişat rezultatele?

Cetăţeanul candidat: Ce rezultate?

Reporter: Rezultatele după numărătoarea paralelă.

Cetăţeanul candidat: Habar n-am de rezultatele astea paralele.

Reporter: Vă mai amintiţi de discuţia noastră de săptămîna trecută?

Cetăţeanul candidat: Ca prin ceaţă îmi amintesc.

Reporter: Săptămîna trecută îi ştiaţi pe toţi contracandidaţii dumneavoastră, toate promisiunile lor inclusiv.

Cetăţeanul candidat: Cum adica inclusiv?

Reporter: Adică fiecare candidat venea cu fel de fel de promisiuni, ca să-l aleagă cetăţenii.

Cetăţeanul candidat: Nişte panarame!

Reporter: Toţi?

Cetăţeanul candidat: Toţi şi toate, la un loc.

Reporter: Şi dumneavoastră?

Cetăţeanul candidat: Ce-i cu mine?

Reporter: Vă încadraţi în aceeaşi categorie?

Cetăţeanul candidat: Care categorie?

Reporter: În categoria panaramelor.

Cetăţeanul candidat: Habar n-am. Ţie ce-ţi pasă?

Reporter: Îmi pasă, desigur. Dacă aţi cîştigat?

Cetăţeanul candidat: Ce să cîştig?

Reporter: Vreun mandat de primar sau de preşedinte.

Cetăţeanul candidat: Nişte panarame, ţi-am zis!

Reporter: La cine vă referiţi?

Cetăţeanul candidat: La ăştia care zici tu.

Reporter: Permiteţi să mă repet, cu respect: şi dacă aţi cîştigat?

Cetăţeanul candidat: Dacă am cîştigat, dai de băut?

Reporter: Nu aşa se obişnuieşte.

Cetăţeanul candidat: Dar cum se obişnuieşte?

Reporter: Cîştigătorul dă de băut. Respectiv dumneavoastră.

Cetăţeanul candidat: Cum adică dă de băut cîştigătorul?

Reporter: La cetăţeni, la popor, la alegători.

Cetăţeanul candidat: Să le dea de băut panaramele astea.

Reporter: Care astea?

Cetăţeanul candidat: Care o făcut promisiuni.

Reporter: Şi dacă au făcut promisiuni fără acoperire?

Cetăţeanul candidat: Habar n-am, treaba lor.

Reporter: Poate că dumneavoastră aţi făcut promisiuni cu acoperire.

Cetăţeanul candidat: Habar n-am ce promisiuni am făcut. De fapt, n-am făcut nici o promisiune.

Reporter: Totuşi, nu vă consideraţi panaramă!

Cetăţeanul candidat: Mă consider şi nu mă consider.

Reporter: Credeţi că o panaramă poate ajunge sau nu poate ajunge primar sau preşedinte?

Cetăţeanul candidat: Da.

Fiţi sociabili!