Păi de ce, bă, preşedinţilor?

Probabil că fiinţele mai sensibile din rîndul cititorilor mei vor strîmba niţel din nas (care din nara stînga, care din cea dreaptă, în funcţie, desigur, şi de opţiunile electorale) la citirea formulei de adresare din titlu, în ideea că un preşedinte de ţară se cuvine a fi tratat cu o doză ceva mai consistentă de respect. În principiu, sînt şi eu de acord, mai rămînînd ca şi domniile lor să îndeplinească o condiţie minimă: să merite! Pînă să trec la conţinutul propriu zis, vă răspund şi la întrebarea pe care sînt sigur că v-aţi pus-o: de ce doi? Simplu: pentru că Ponta a fost şi el o vreme preşedinte, cam din 2 pînă pe 15 noiembrie, ceea ce, fără îndoială, îl face superior Prostănacului. Mă rog, în măsura în care a fi mai prostănac decît Prostănacul e chiar o dovadă de superioritate… Revin: aşadar, de ce, bă, Viorele, ai resuscitat fosila securisto-comunistă, ba ai şi înscăunat-o la Externe, unde pe lîngă Ochiul şi Urechea (la ăsta fiind mai ales urechea, urechea, urechea… chiar n-ai observat că ăsta are vreo 6 sau 8!?) mai sînt necesare şi alte vreo două-trei calităţi, şi în primul rînd bunul simţ? Ia zi, bă, Viorele, dacă ai sta şi tu ca boul la rînd la ceapă, în Piaţa Matache, vreo 7 ore, iar la un moment dat ar apărea un urecheat care să te trimită să-ţi cumperi cele 2 kile de la Constanţa, recomandîndu-ţi să te duci să vezi acolo şi Moscheea, şi Mozaicul Roman, şi Delfinariul, nu i-ai zice de mă-sa cîte ceva? Iar tu, bă, Klause, dacă tot ţi-ai suit sacii personali în wagen, vezi-ţi naibii de werke, aranjează-ţi tischleifer-ul pe biroul prezidenţial, mai repară vreun foreiber stricat de Băse şi aşteaptă dracului alegerile din 2016, dacă chiar vrei toată puterea şi dacă vrei să rămînem cu imaginea aia de „ein man, ein wort”, nu un avort! De ce, bă, preşedinţilor, ne-aţi stricat două weekend-uri? Şi de ce vreţi să ne mai stricaţi şi următorii doi ani, sau cinci ani, de parcă nu ne-ar fi fost de ajuns cele două cincinale băşite, pardon, băsiste?

 Doru POPOVICI

Fiţi sociabili!