Căutătorii de noduri în papură

În 35 de zile, Spitalul Municipal Rădăuți a fost controlat de nu mai puțin de 11 ori. Probabil că dacă primarul Rădăuților, Nistor Tătar, nu ar fi fost de la PSD, atunci spitalul care ține de primărie ar fi fost lăsat în pace.

O neșansă nu vine niciodată singură

O neșansă nu vine niciodată singură
Pentru senatorul PSD de Suceava, profesorul Virginel Iordache, consideră că ministru PNL de Finanțe, Florin Cîțu, este iresponsabil, din moment ce nu a vrut să aplice legea care prevede majorarea alocațiilor copiilor. Domnul Iordache a continuat spunînd: ”Nu știu dacă domnul Cîțu are copii sau nu, poate statutul dumnealui social nu are nevoie de un asemenea ajutor, dar fără să fac campanie electorală, fără să duc lucrurile într-o direcție care ar semăna cu una politică, vreau să vă spun că neamul acesta românesc are neșansa de a avea un ministru de finanțe care nu are ce căuta acolo”.

Noroc că au fost leneși

Ani de zile, PSD a făcut autostrăzi și căi ferate numai pe hîrtie, a spus deputatul PNL de Rădăuți, Dumitru Mihalescul. În schimb, PNL a semnat contracte pentru 273 de kilometri de autostrăzi, drumuri expres și variante ocolitoare, a continuat acesta.