Sodoma şi Govora

Sodoma şi Govora
„Nu voi dori niciodată să transform România în Sodoma şi nu îi pot încuraja prin votul meu pe cei care confundă funduleţul cu fericirea”. Declaraţie împotriva căsătoriilor între persoane de acelaşi sex făcută de preşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a PNL, deputatul Alexandru Băişanu.

Localitatea de liga a V-a

Echipa de fotbal Viitorul Vereşti a promovat în Liga a IV-a. Într-una din partidele încheiate cu victoria Viitorului, poarta a fost apărată pentru 60 de minute de primarul Dănuţ Gavriliuc. Acum, că este pauză competiţională, poate că domnul Gavriliuc se va ocupa şi de primărie, astfel încît să promoveze şi localitatea într-o ligă superioară. VerEşti cel mai bun portar!

Primăria din pădure

Primarul Sucevei, Ion Lungu, refuză să primească şi Todireştiul în Zona Metropolitană. Domnul Lungu susţine că primarul din Todireşti i-ar fi spus că, prin pădure, drumul pînă la Suceava este mai scurt de 20 de kilometri. Însă, şeful administraţiei sucevene i-a explicat acestuia că se ia în calcul distanţa din centrul fiecărei localităţi, nu cea de la marginea comunelor.